Sportivii gălățeni, rezultate excelente la Otopeni
Miercuri, 27 Noiembrie 2024 17:20 | Publicat în SPORT
NATAȚIE. Bazinul olimpic de la Otopeni a găzduit un concurs de înot special - unul de ștafete. Au participat grupări alcătuite din câte zece înotători, Galațiul fiind reprezentat de trei echipe, de la Clubul Aqua Sport și CS Municipal. În componența echipelor au fost sportivi de la categoriile copii, juniori, tineret, seniori și masters. Evoluția înotătorilor noștri a fost excelentă, două dintre echipe ocupând locul întâi, iar una clasându-se pe poziția a treia. De nota ...
* Puterea cuvântului. Nu. De data asta nu e vorba despre campanie electorală… deşi în contextul general prezidenţial şi parlamentar nimic nu ar mai fi de mirare. În fond, susţinătorii candidatului providenţ…, pardon, prezidenţial, şi ai contracandidatei sale se afurisesc deja pe reţelele de socializare. În rubrica de faţă vorbim despre puterea cuvântului rostit sau scris. Blestemul - o practică la care „apelau românii secolelor trecute”, zice TVR1. Şi care mi se pare ...
Bătrână păcălită cu două milioane de lei
Miercuri, 27 Noiembrie 2024 14:20 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
O femeie în vârstă de 77 de ani din Arad a căzut victima unei înșelăciuni elaborate, care s-a întins pe mai bine de un an, de către un bărbat care a reușit să o convingă să îi încredințeze bani și două mașini, folosind mai multe identități false. Conform Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, individul a indus-o în eroare pe femeie, prin folosirea de nume și calități mincinoase (pretinși funcționari publici din cadrul ANAF sau Poliţie, avocat), în scopul de a ob ...
Ca să scape de navetă, Andra Gogan s-a mutat în America
Sâmbătă, 30 Noiembrie 2024 11:30 | Publicat în MAGAZIN
Andra Gogan, îndrăgita creatoare de YouTube, actriță și profesoară de dans modern, a ales să se mute peste Ocean, împreună cu fratele ei Răzvan, ceea ce i-a nemulțumit pe cei mai mulți dintre fanii din România. Pe de altă parte, Andra are argumentele ei pentru o mișcare atât de spectaculoasă.
Artista spune că i-a fost cel mai ușor așa - să locuiască în Los Angeles, într-un apartament cumpărat, decât să facă naveta în fiecare lună sau chiar săptămânal pentru a aj ...
Delapidare de trei milioane de lei la o asociație de proprietari
Miercuri, 27 Noiembrie 2024 12:40 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Polițiștii din Capitală au făcut șapte percheziții și au dus la audieri patru persoane, într-un dosar penal privind delapidarea unei sume de aproape trei milioane de lei din conturile unei asociații de proprietari. Din cercetări a rezultat că, în perioada 2021-2024, mai multe persoane, având calitatea de președinte sau cenzori ai asociației, ar fi creat și implementat un mecanism infracțional prin care ar fi delapidat veniturile acesteia, în valoare de peste 2.970.000 de lei. D ...
Europa League programează joi seară cea de-a cincea rundă, în care este programată și campioana României
FCSB are de jucat cu Olympiakos (Grecia), de la ora 22:00, pe Arena Națională, în transmisiune direct pe Prima Sport și Digi Sport. FCSB a acumulat până acum nouă puncte din cele 12 posibile, ocupând locul 8 (de calificare directă în optimi), după ce a obținut rezultatele: 4-1 cu Riga FS, 1-0 la PAOK, 0-4 la Rangers și 2-0 cu Midtjylland. Olympiakos a acumulat șapte punc ...
Astăzi, 28 noiembrie, echipajele Serviciului Siguranță Rutieră din cadrul Poliției Locale Galați vor fi prezente în următoarele zone: bulevardul Siderurgiștilor, între strada Gheorghe Asachi (Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii ”Sf. Ioan”) și strada 1 Decembrie 1918 (General); strada Traian, între strada Alexandru Măcelaru și strada Tecuci (Piața Centrală); strada 1 Decembrie 1918, strada Traian Vuia, bulevardul Henri Coandă; strada Basarabiei, între strada Traian și ...
Hochei: Viteză și forța pe gheață
Puține sporturi sunt recunoscute pentru viteză. În hochei, agilitatea fulgerătoare se îmbină cu forța brută, pentru a crea adevărate spectacole pe gheață. Se remarcă prin dinamica sa deosebită și momentele tensionate care țin spectatorii cu sufletul la gură. Fiecare pas de patinaj, fiecare manevră pe gheață și fiecare schimbare de direcție sunt rezultate ale antrenamentului intens și al sincronizării impecabile.
Să nu uităm că ...
Condiții pentru votarea noii Comisii Europene
Miercuri, 27 Noiembrie 2024 13:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Europarlamentarul gălățean Dan Nica, șeful delegației social-democrate (PSD/S&D) din Parlamentul European, a declarat în plenul Parlamentului European, că delegația pe care o reprezintă va vota noua Comisie Europeană, însă a cerut îndeplinirea unor obiective clare: "Delegația română din Grupul S&D va vota pentru dumneavoastră, pentru că noi credem într-o Europă puternică și unită, dar nu este un vot în alb, este un vot condiționat de îndeplinirea câtorva criter ...
Mihaela Bilic trage un semnal de alarmă și explică de ce zahărul e unul dintre cele mai nocive alimente
Poate să scadă imunitatea considerabil și, de asemenea, e un inamic al tinereții. Alimentul distruge sistemul imunitar cu 94 la sută în doar trei zile. Copiii sunt înnebuniți de tot ce înseamnă dulce, dar și nouă, adulților, ne plac produsele cu zahăr. Totusi, părinții trebuie sa fie foarte atenți la acest lucru, mai ales pentru copii. Consumul excesiv de zahăr nu este d ...