FEMEIA NEAGRĂ (elegie lângă sicriul cu șapte ani)

FEMEIA NEAGRĂ (elegie lângă sicriul cu șapte ani)
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Din colecția "Cele mai triste poezii rămase tablou"

(!) uite-o femeie neagră la capătul răbdării

cum stă şi dă din lacrimi lâng-un sicriu deschis

şi gol, cum tot aşează şi mângâie o pernă

şi nişte aşternuturi de veci, de somn, de vis (!)

(!) și-aşteaptă, şi aşteaptă, şi cred că i se pare

Devreme - prea devreme - sosirea celui dus -

citesc şi scad pe cruce: doar şapte ani(!)... dau lacrimi

şi spun vreo două vorbe condamnatoare-n sus (!)

(!) iată, femeia neagră chiar plânge şi chiar spune -

sigur că da, sunt spuneri şi lăcrămări de mamă -

întinde mâna-ncolo, întinde mâna-ncoace,

se sprijină de scânduri cu fruntea... şi tot cheamă

cel nume scris pe cruce, sub Regele pe care

îl ridicăm în slavă şi-l coborâm în Carte,

apoi, umple sicriul cu şapte ani, l-închide

încet, cu vocea stinsă... şi pleacă mai departe (!)

NEC PLUS ULTRA, Colecție

Divina Tragedia, Colecție

Citit 3536 ori Ultima modificare Joi, 14 Martie 2024 13:07

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.