Ce ne motivează pentru a fi într-o formă fizică mai bună

Ce ne motivează pentru a fi într-o formă fizică mai bună
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Potrivit unor cercetări, foarte multe persoane vor să fie într-o formă fizică mai bună, dar prea puține depun eforturile necesare în acest sens. O serie de studii ne arată și ce poți face pentru a fi în formă mai bună prin mișcare, relatează doc.ro.

Să fii în formă contribuie la menținerea unei sănătăți generale optime, deoarece activitatea fizică regulată reduce riscul de afecțiuni cronice precum diabetul, bolile de inimă și hipertensiunea arterială. În plus, când ești în formă cât mai bună, ai mai multă energie și vigoare pentru a face față cerințelor zilnice și pentru a te bucura de activități recreative.

Pe de altă parte, majoritatea adulților nu respectă recomandările privind activitatea fizică. Pentru adulți, recomandările sunt de 2,5 ore de exerciții cardio la nivel moderat în fiecare săptămână, împreună cu exerciții de întărire a musculaturii cel puțin două zile pe săptămână. Sau, altfel spus, cel puțin 30 de minute de sport pe zi, pe care mulți nu le respectă.

Multe persoane se cataloghează drept „prea grase” sau îngrijorate că nu sunt suficient de puternice din punct de vedere fizic. Însă doar o treime dintre acești oameni au precizat că obișnuiesc să facă mișcare, potrivit ReportLinker.

Ce ne motivează pentru a ieși din inactivitate? În primul rând, conform studiilor, se pare că nemulțumirile legate de cum arată propriul corp nu sunt cel mai bun factor de motivație când e vorba ca oamenii să se apuce să facă mișcare. Însă, dacă motivele de sănătate sunt principala motivație, cel mai probabil vom continua să facem mișcare. Acest lucru este legat parțial de faptul că beneficiile sportului pentru sănătate depășesc cu mult înfățișarea fizică. Odată ce sportul devine o rutină, consideră cercetătorii, oamenii ar putea să observe și „o serie de beneficii psihologice”, spre exemplu, să se simtă mai energici, mai veseli și mai puțin stresați. Astfel de efecte îi ajută pe oameni să continue în direcția cea bună.

Din păcate, aceleași studii arată că imaginea corporală nesatisfăcătoare, faptul că nu se simt în formă le împiedică pe multe persoane să se apuce de sport, în special pe femei. Din fericire, pe lângă mersul la sală, există multe alte opțiuni pentru a avea un stil de viață activ, cum ar fi, pur și simplu, mersul pe jos mai des. „Ridicați-vă și mergeți! Este primul pas pentru a vă apuca de sport”, recomandă medicii.

De asemenea, este de evitat termenul „antrenament”, încurajând, în schimb, mișcarea ori de câte ori este posibil într-o lume plină de lifturi, telecomenzi și joburi care implică mult stat pe scaun.

Pentru unele persoane, este de ajutor și să facă sport cu alte persoane. Aproape o treime dintre respondenții din sondaje care făceau mișcare au precizat că și-au păstrat motivația cu ajutorul prietenilor sau al „tovarășilor de sport”. Alții au declarat că au recurs la telefoanele mobile sau la alte dispozitive pentru a monitoriza evoluția, spre exemplu, numărul de kilometri alergați.

Tipul de activitate fizică trebuie să se bazeze și pe preferințele personale. Cea mai populară activitate fizică a participanților la sondaj a fost „antrenamentul la sală”, menționat de 40 la sută dintre aceștia. Aproximativ o treime au răspuns că fac jogging, înoată sau joacă baschet, în timp ce 21 la sută au precizat că fac cursuri de yoga. Ceea ce contează cu adevărat este să faceți lucruri care vă plac. Dar important de ținut minte este că nu este vorba doar despre aspectul fizic și nici să te afli în competiție cu alți oameni, ci este vorba de cum reușești să îți creezi un obicei sănătos și să te ții de el ca să fii și în formă și sănătos.

 

Citit 1490 ori Ultima modificare Vineri, 17 Mai 2024 23:31

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.