Pedepsele pot avea efectul scontat doar pe termen scurt * Pe termen lung, o educaţie „tradiţională” îl poate face pe copil să-şi piardă încrederea în sine, o cale aproape sigură către eşec * Cel mai bun exemplu pentru copil este chiar părintele său, spun psihologii
În ciuda faptului că pedeapsa este considerată de sute de ani o metodă educaţională eficientă, copiii continuă să fie obraznici, oricât de mult i-ar pedepsi părinţii. Stilul tradiţional de educaţie, ale cărui rezultate sunt mulţi dintre adulţii de astăzi, poate fi redus, de multe ori, la proverbul „bătaia este ruptă din Rai”. Psihologii spun însă că pedeapsa nu este atât de populară datorită eficienţei sale pe termen lung, ci mai degrabă pentru că este uşor de aplicat şi dă rezultate pe termen scurt. O dovadă a limitelor acestui model de educaţie este că mulţi dintre adulţii crescuţi după tiparul educaţional tradiţional nu sunt deloc persoanele corecte, disciplinate şi civilizate pe care ne-am aştepta să le vedem.
Mai mult, spun psihologii, un efect direct al educaţiei parentale bazate în special pe reproşuri şi pedepse este diminuarea încrederii în sine a copilului, trăsătură de personalitate care se poate propaga şi la viitorul adult. Totuşi, a alege între a fi sever sau îngăduitor cu propriul copil nu este o chestiune de alb şi negru, la mijloc fiind implicate numeroase nuanţe, care pot face diferenţa între viitorul adult de succes şi un potenţial ratat.
Dezvoltarea încrederii în sine, un proces de durată
“S-a vorbit şi se vorbeşte mult despre această încredere în sine, atât la copii, cât şi la adulţi, deoarece se consideră că încrederea în forţele proprii constituie o premisă importantă, care stă la baza fericirii şi a succesului în viaţă. Nu se poate vorbi de ”tipsuri” pe care să le aplicăm acum şi care să aibă ca efect spectaculos şi rapid ”dezvoltarea încrederii în sine”. Consider că pentru a creşte încrederea în forţele proprii ale copilului este necesară utilizarea unor metode de disciplinare pozitivă, pe tot parcursul procesului de dezvoltare a acestuia. De asemenea, este necesară implicarea activă, constantă şi de durată a părintelui în educaţia copilului său”, a precizat psihologul Olivia Sîntoma.
Specialistul spune că părinţii ar putea urma direcţii în educaţia copiilor lor care ar contribui la creşterea încrederii în forţele proprii ale acestora, precum: dezvoltarea şi consolidarea unei atitudini pozitive şi optimiste a copiilor în faţa vieţii; autocunoaşterea şi acceptarea propriei persoane; dezvoltarea capacităţilor de gândire critică şi a abilităţilor de luare a deciziilor; dezvoltarea creativităţii şi a flexibilităţii gândirii; dezvoltarea inteligenţei emoţionale; dezvoltarea abilităţilor şi aptitudinilor (cognitive, muzicale, artistice, sportive, de relaţionare cu ceilalţi etc).
"Eşti un incapabil" nu are ce căuta în vocabularul unui părinte
“În mod curent, le pot face câteva sugestii părinţilor care doresc să contribuie la creşterea încrederii în sine a copiilor. În primul rând, să îi ajute pe cei mici să se cunoască mai bine, vorbindu-le despre caracteristicile pozitive şi negative pe care le-au remarcat la ei, punând accent pe dorinţa de a valorifica mai mult calităţile şi de a diminua efectele negative ale defectelor. Spre exemplu: «Îmi place cum îţi faci temele atunci când eşti atent şi concentrat, dar atunci când eşti nerăbdător să mergi la joacă, greşeşti cam mult. Te rog să fii mai atent pe viitor». Apoi, când le vorbesc copiilor despre trăsăturile mai puţin dezirabile ale acestora, părinţii trebuie să se axeze pe consecinţele negative ale acestor trăsături: «Atunci când eşti agitat şi nu te concentrezi la teme, greşeşti cam mult şi trebuie să rupem foaia sau vei lua calificative slabe. Tu ce doreşti?»”, a explicat Olivia Sîntoma.
Foarte important, adaugă specialistul citat, nu trebuie să apelăm, sub nicio formă, la critici şi la evaluări negative la adresa copiilor, de tipul: ”eşti un incapabil” sau ”nu poţi să faci nimic”. Părinţii trebuie, de asemenea, să le descrie exact copiilor ce aşteptări au de la ei. De exemplu, pentru a-i transmite copilului să fie mai atent la şcoală, părintele îi poate spune: ”Te rog să fii mai atent la şcoală. Pentru mine, a fi atent înseamnă ca tu să notezi în caiet tot ce se scrie la tablă, să iei notiţele corect, să notezi corect toate temele pe care le ai de făcut pentru acasă, să umăreşti explicaţiile doamnei învăţătoare”.
Ajută-l pe copil să înţeleagă ce vrei de la el!
Contează ca părintele să folosească descrieri complete şi detaliate ale comportamentelor aşteptate de la copii, să le arate în mod concret ce au de făcut, apoi să îi asiste în timp ce copiii vor face singuri, pentru ca în final să se retragă, lăsându-le copiilor posibilitatea de a efectua singuri acţiunile respective. "Te rog să stai frumos pe scaun şi să începem temele. Prima dată ne uităm la temele pe care le ai de efectuat şi citim enunţurile, apoi vei începe să scrii. Eu sunt lângă tine ca să te ajut, dacă ai nevoie", este un astfel de exemplu.
Pe lângă încurajarea reuşitelor şi punctarea exactă a defectelor, părinţii trebuie să le ofere copiilor contexte variate în care să experimenteze activităţi din domenii diferite. Astfel, copiii au o paletă largă de activităţi, dintre care să le selecteze pe cele care le plac cel mai mult, putând să îşi dezvolte mai multe abilităţi şi să înveţe să ia decizii în acord cu propriile aptitudini şi nevoi.
Cel mai bun exemplu eşti chiar tu
„Nu în ultimul rând, părinţii trebuie să îi ajute pe copii să îşi înţeleagă mai bine trăirile, vorbindu-le despre emoţii, arătându-le cum să reacţioneze în situaţii dificile de viaţă sau atunci când încearcă emoţii negative intense (frustrare, furie, nemulţumire etc). Toate acestea pot contribui la creşterea gradului de independenţă a copilului, acesta ajungând să fie încrezător în forţele sale, deoarece este mai conştient de posibilităţile sale reale, ştie mai clar ce se aşteaptă de la el şi cum să pună în practică ceea ce are de făcut. Deoarece copilul va avea tendinţa să facă ceea ce vede, şi nu ceea ce aude, este important ca părintele să pună el însuşi în practică ceea ce solicită de la copil. Petru a-i arăta copilului cum să fie calm este important ca părintele să fie calm, pentru a-l învăţa pe cel mic să fie încrezător şi părintele trebuie să îşi dezvolte încrederea în sine”, a concluzionat psihologul Olivia Sîntoma.
