George Marinescu

George Marinescu

Bază cu specific pescăresc la Frumușița

Joi, 14 Iulie 2022 00:00 | Publicat în EVENIMENT
Comuna Frumușița a finalizat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP/SICAP) desemnarea unui constructor pentru amenajarea unei baze (curți) de agrement cu specific pescăresc, cu o valoare de aproape 1,28 milioane de lei (exclusiv TVA). Conform informațiilor publice, amplasamentul este situat în intravilanul comunei, la circa opt kilometri de DN 26 (Galați - Oancea), în zona frontierei cu Republica Moldova, accesul făcându-se prin intermediul unui drum de exploatație agric ...

Legea avertizorilor de integritate, neschimbată

Miercuri, 13 Iulie 2022 20:31 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Curtea Constituţională a României a respins, miercuri, cu unanimitate, sesizarea USR în legătură cu Legea privind protecţia avertizorilor în interes public, au precizat, pentru Agerpres, oficiali ai CCR. La scurt timp după decizie, USR i-a cerut președintelui Klaus Iohannis să retrimită legea în Parlament. Legea a fost puternic contestată de societatea civilă și de șefa Parchetului European, Laura Codruța Kovesi. Ea a anunțat că ia în calcul o sesizare la Comisia European ...

Elaborarea unui program „articulat” de irigații, prioritară

Miercuri, 13 Iulie 2022 18:00 | Publicat în EVENIMENT
Premierul Nicolae Ciucă i-a transmis noului ministru al Agriculturii, Petre Daea, ca primă sarcină în activitatea acestuia, includerea în setul său de priorităţi a elaborării unui program privind dezvoltarea sistemului de irigaţii. "Tot ceea ce ţine de partea aceasta care trebuie să se constituie într-un program cât se poate de concret şi de articulat la situaţia reală din teren privind dezvoltarea sistemului de irigaţii este, practic, prima sarcină, domnule ministru, pe care ...

Controale fiscale modificate, după digitalizarea ANAF

Miercuri, 13 Iulie 2022 23:00 | Publicat în EVENIMENT
Procedurile de control fiscal ar putea fi modificate, în contextul digitalizării, astfel încât să fie verificaţi doar acei contribuabili care prezintă risc fiscal ridicat şi real faţă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), iar controlul să fie efectuat de la birou, a afirmat Sia-Nicoleta Jiru, director în cadrul Direcţiei Generale Coordonare Control Fiscal din ANAF. "În acest context al digitalizării, ne-am gândit să reformăm procedurile de control fiscal. N ...

Subvenții APIA și pentru culturile afectate de secetă

Marți, 12 Iulie 2022 16:50 | Publicat în EVENIMENT
Fermierii vor putea să recolteze masa vegetativă şi să schimbe destinaţia culturii afectate de secetă, dar şi să primească subvenţiile pe unitatea de suprafaţă, odată cu intrarea în vigoare a ordinului comun emis de miniştrii Agriculturii şi Internelor, ce urmează să fie publicat în Monitorul Oficial. "Am elaborat un act normativ prin care dăm posibilitatea ca fermierii să îşi schimbe destinația culturii afectate, în aşa fel încât să poată avea suprafeţe libere pe ...

Vârful de inflație, probabil în trimestrul trei

Marți, 12 Iulie 2022 20:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Vârful de inflaţie va fi atins, probabil, în trimestrul trei, în condiţiile în care s-a materializat scenariul de risc publicat în primăvară de Banca Naţională, consideră purtătorul de cuvânt al băncii centrale, Dan Suciu. "Din păcate, s-a materializat acel scenariu. Toate riscurile pe care le-am pus, de la preţurile la combustibil, la materii prime, în creştere pe plan mondial, o perioadă agricolă cu anumite dificultăţi, continuarea războiului din Ucraina şi alte câte ...

Cătălin Drulă: „PSD și PNL vor doar să găsească locuri de muncă la stat”

Marți, 12 Iulie 2022 19:00 | Publicat în Regional
Noul președintele al USR, Cătălin Drulă crede că ”și cei care ne critică legitim își doresc să reușim”. Într-un recent interviu on-line acordat cititorilor hotnews.ro, acesta a afirmat că, în prezent, actul de administrație publică nu e văzut ca un serviciu public în țara noastră. ”PNL și PSD vor doar să găsească locuri de muncă la stat. Politicile acestui guvern nu au făcut decât să adâncească criza. Dl. Isărescu a spus foarte clar că politicile fiscale nu ...

Proiectul „România Educată”, pe cale să devină lege

Marți, 12 Iulie 2022 18:45 | Publicat în Regional
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat că au fost transpuse în texte de lege principiile proiectului "România Educată", iar miercuri vor fi lansate în dezbatere publică. "La un an de la prezentarea raportului final al Proiectului <<România Educată>>, Ministerul Educaţiei a transpus în texte de lege toate principiile. Avem două proiecte: unul pentru învăţământul preuniversitar şi altul pentru învăţământul superior. Aceste proiecte de lege au fost elab ...

Praguri dublate pentru achizițiile directe

Luni, 11 Iulie 2022 20:00 | Publicat în Regional
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat luni o lege ce prevede dublarea pragurilor privind valoarea achiziţiilor directe, respectiv, sub 270.120 de lei pentru produse sau servicii şi 900.400 de lei în cazul lucrărilor, potrivit Agerpres. Practic, ca urmare a noii legi, primarii și șefii de instituții centrale vor putea să atribuie fără licitație contracte din bani publici mai mici decât aceste praguri dublate. De remarcat că președintele nu a retrimis legea la Parlament și nici ...

Încă o dublare săptămânală a infecțiilor cu SARS-CoV-2, la nivel național

Luni, 11 Iulie 2022 18:10 | Publicat în EVENIMENT
Aproape 15.000 de cazuri noi de COVID-19 s-au înregistrat săptămâna trecută, dublu față de săptămâna anterioară, a anunțat ministrul Sănătății, Alexandru Rafila. Astfel, între 4 și 10 iulie, au fost raportate 14.943 de cazuri, față de 7.726 între 27 iunie și 3 iulie, fiind a treia săptămână în care numărul de cazuri se dublează. "E un trend așteptat. Această creștere va dura circa 4-5 săptămâni, după care numărul de cazuri se va stabiliza și o să vedem câ ...
Pagina 214 din 512