Extrapolând, mă scurmă senzaţia netă şi mă ronţăie convingerea clară că o mie şi unu de ani s-au scurs de când îmi pun o întrebare fundamentală: oare de ce n-am stat la rând, atunci, în amintire, foarte de mult, demult, când (fără nici un fel de sfială) am îndrăznit şi m-am suit pe lama asta de cuţit? Desigur, niciodată n-am aflat nici un răspuns de la mine ori de la altcineva! Desigur, n-am să încep a regreta, n-am să m-apuc de lăsat, n-am să mă las de apucat! ...

Într-o dimineaţă de primăvară foarte târzie (şi amestecată cu o dimineaţă de toamnă foarte devreme) mă aflu-n marş pedestru şi andante pe strada Culturii. Merg voios şi sigur spre Nicăieri, acesta fiind un domn care mi-a vârât Corbul lui Poe în Cutia cu Mistere din capătul gâtului, adică Acolo, adică Unde nimeni nu ştie ce (nu) se petrece Totdeauna şi Niciodată. Merg la dumnealui, poate-l conving să-mi scoată pasărea demonică din umplutura cutiei, deoarece cobea mă ...

(!) ÎNTR-UN CUVÂNT, cuvântul mă foloseşte cum vrea, mă exploatează până la sânge, mă cotrobăieşte până la os, mă dă de pomană, mă vinde, mă face (de) urât, mă face (de) frumos, mă cumpără, dă cu mine de pământ, dă cu mine de gard, mă fluieră, mă strigă, mă scuipă să nu mă deoache, mă, mă, mă, mă, dar niciodată nu prezintă scuze și nu cere iertare (!) până la urmă, o să mă vâre (sigur) în mormânt - adică ÎNTR-UN CUVÂNT, adică ÎNTR-UN CUVÂN ...

?o cunoşti pe margareta/ cea mai scumpă/delicată, cea pe care am scuipat-o,/ să nu fie deocheată?   ?cea pe care-am ridicat-o/ până-n stare de regină, într-o poezie simplă,/ paradigmă, para/fină?   ?cea pe care am iubit-o/ mândru, şi-n contumacie, şi cu-atâta naivitate,/ încât nici nu pot de/scrie?   ?cea mortală ca suveica/ în război, străduitoare, şi pe care am surprins-o/ în flagrantul cel mai tare?   !pot să-ţi zic, în paranteză,/ ce s-a petrecut, adică: înc ...

Chiar am prins-o în flagrant delict, când mă traducea!...(era să scriu „flagrant delicat”)...Stătea cu-n bou primar, adică elementar, primordial...şi mă traducea de mama focului, de s-auzea tocmai din Dealul Ciorii! Stăteau lungiţi pe frunză verde de mohor şi mă transpuneau în engleză! Chiar acest text mi-l tălmăceau! Iată-l în limba română! „Să te invit, madamo, am vrut la cantri şău.../ ş-apoi să mulgem vaca timizi şi manual,/ însă erai plecată să contactez ...

Această întrebare/mirare mi-a fost dată s-o aud într-o dimineaţă, cam pe la ora când ţărancele autentice prăşesc şi doinesc pe coclauri, nu trag aghioase-n iatac şi nu mănâncă răsărită şi bazaconii în cerdac, nu stau la cleveteală-n poartă şi nu se uită la Joiana cum crapă de foame la ieslea goală. Eram pe Zăpodie, cu mama, la prăşit porumb, runda întâi. Şi aveam şi praştia la brâu. O ciocârlie începe să se înalţe spre ceruri, în spirale liniştitoare, ...

(!) el a plecat de atunci şi de acolo, pur şi simplu şi singur ca dumneavoastră (!) (!) el este ne/cunoscutul, el este ne/mărginitul, el este ne/cugetatul, el este ne/dumiritul, el este ne/meritatul, el este ne/curatul, el este ne/voitul, ne/semnificantul, ne/fârtatul, ne/suferitul, ne/auzitul, ne/văzutul (!) (!) el este dar în cale, el este cale-n dar (!) (!) el este, el nu este (!) (!) dar, spre surprinderea şi spre straşnica dumneavoastră ne/norocire, în pogorâre sau cădere spre ...

Pe fiecare frunză scrie toamnă, cu galben în caligrafii de vânt! mă iartă-mă şi bună seara, doamnă! mi-i frig, mi-i dor... şi parcă nu mai sînt! De ce mi-i dor? e singura-ntrebare! caut răspuns, zburându-mă în gol...!... eu, pasărea de-a pururi călătoare! de-a pururi rătăcindu-se de stol! Şi se anunţă brumă! şi se mai anunţă şi-un turnir de crizanteme! aşteaptă lănci şi mai aşteaptă cai! şi eu... heraldul gloriei supreme! În toamna asta nu mai plec de-acasă ...

acum şi-aici, de parc-atunci şi-acolo mă însoţesc pe drumul mic şi mare, o văd mereu-mereu făcându-şi cruce şi legănându-mi viaţa pe picioare, cântându-mi frumuseţi de adormire, de vis liniştitor, de-nvăţătură că poartă-n suflet, pentru toţi, iertare, şi grâu şi maci şi dor sub arătură şi o aud însufleţind o doină pe deal, pe vale, zilnic, fără grabă, mereu sfinţind şi netezind pământul cel dătător de lapte şi de apă mai pot să zic... dar nu mai zic ...

(!) prietenul meu este gata/ să intre-n lumina cea mare, cu toată încrederea-n sine,/ cu-atâta şi-atâta candoare (!) (!) îl văd cum trimite spre zare/ privirea-i senină şi lungă de-aici pân-acolo... şi parcă/ surâde şi-aşteaptă poruncă (!) (!) şi dă dezlegare la câine,/ la cai şi la visuri să plece oricum şi oricând şi oriunde/ e vreme şi caldă şi rece (!) (!) citeşte ce-au scris muritorii/ în cărţi şi caiete la şcoală, cu dor, cu păsare, cu grijă,/ cu lacr ...