Oale de inox de la Marko Bela

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Dacă  aveţi impresia că sunteţi deja puşi în gardă în legătură cu escrocii care bat din uşă în uşă, sub diverse pretexte, aşteptând să le deschidă uşa naivul perfect  pe care să îl tâlhărească, aflaţi că, mai  nou, aceşti hoţi au găsit o altă scuză pentru a intra în casele credulilor: politica şi precampania electorală!

În urmă cu câteva zile, pe strada Morilor, un individ bătea pe la porţile oamenilor, spunând că ar fi trimis de nimeni altul decât preşedintele UDMR Marko Bela, care, pasămite, în această frumoasă perioadă de precampanie electorală vrea să îi ajute pe pensionarii săraci ai ţării… oferindu-le gratuit… un set de oale de inox.

Da, aţi auzit bine! Este vorba despre un set de oale de bucătărie, din inox, oferite gratuit, vezi bine, de un politician bine intenţionat şi înduioşat de soarta bucătăreselor vârstnice care nu mai au oale în care să fiarbă ciorba…

Paranteză: desigur că nimeni pus cât de cât la curent cu ce se întâmplă în politica noastră nu ar putea crede aşa ceva, însă o persoană în vârstă poate fi lesne păcălită. Plus că escrocii au şi ales un partid – UDMR – foarte slab reprezentat la Galaţi; desigur, la Tg. Mureş, probabil că ar fi spus că vin din partea PC…

Închidem paranteza, spunând că povestea individului nu se termină aici; pentru a intra în posesia oalelor de inox, pensionarii nu trebuiau să plătească decât… transportul oalelor de la Târgu Mureş, la Galaţi!

Pensionara care i-a deschis uşa acestui ciudat vânzător a înţeles, la un moment dat, că nu e lucru curat cu oalele de inox şi politica, aşa că l-a poftit afară. Însă, până să facă inventarul lucrurilor, individul a plecat cu tot cu portofelul femeii!        

Acum, pensionara spune că banii s-au dus, asta e!, însă nu vrea să se mai păcălească şi alţi gălăţeni, de aceea a apelat la "Viaţa liberă", pentru a-i face cunoscută povestea.

Atenţie cui deschideţi uşa!

Treaba este că în perioada de precampanie electorală şi campanie electorală, în ultimii ani, ne-am trezit, acasă, cu persoane care se recomandă a fi din partea diverselor partide politice. Nu e nicio problemă! Campania electorală „door to door” (din uşă în uşă) este folosită de multe partide, uneori chiar cu succes.

Ceea ce oamenii trebuie să ştie este că este interzisă prin lege orice fel de mituire a electoratului, prin oferirea de bani sau bunuri. Aşadar, nu credeţi în poveşti de adormit copiii cu politicieni care vă dau gratuit oale de bucătărie sau cine ştie ce alte bazaconii!

Pretextele hoţilor

Şi dacă tot a venit vorba despre escroci care sună pe la uşi, aşteptând să le pice în plasă vreun naiv, să recapitulăm şi alte pretexte inventate de hoţii care vor să vă intre în case: cei care vin cu tradiţionalul clor, detergent sau balsam de rufe, covoare, seturi de pat, de vânzare; cei care spun că deratizează blocul şi vor să vă „deratizeze” portofele; cei care susţin că prezintă oferte promoţionale; cei care se recomandă (fără a se legitima!) că sunt reprezentanţi ai unei anumite firme, ori cei care pur şi simplu solicită bani pentru diverse cauze nobile (construirea unui edificiu, ajutorarea unei fetiţe bolnave etc).

Toţi aceştia, în general, odată intraţi în casă, vor încerca să facă locatarul să scoată la iveală banii din casă, după care, într-un moment de neatenţie al proprietarului (dus până la bucătărie, pentru a aduce un pahar de apă, de pildă), să ia banii şi să plece.    

Mai sunt şi altfel de escroci, mai moderni, care se prezintă ca fiind încasatori ai firmelor de cablu tv, telefonie etc. şi care solicită plata în avans pe mai multe luni, în schimbul unor aşa-zise reduceri promoţionale.

Atenţie! Chiar dacă un astfel de individ vă eliberează chitanţă, sau chiar dacă vă flutură în faţă un chitanţier, este mult mai bine să verificaţi dacă acest om este sau nu angajat al firmei la care susţine că lucrează.

Totul se poate verifica uşor, cerându-i individului un număr de telefon al firmei şi o legitimaţie. Desigur, procedura de verificare este bine să se facă fără a-i permite individului accesul în casă. Poate părea nepoliticos, însă este mult mai sănătos.

Citit 653 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.