*Gălăţeanul R.M. primeşte pensie de la statul italian * Medicii români nici măcar nu l-au examinat pentru încadrarea în grad de handicap * Accident de muncă: două maşini au trecut peste el! * 13 zile în comă! * 0,50 cm de picior pe zi *
Am aflat întâmplările de la un prieten şi am vrut să ştiu toată tărăşenia. Aşa am stat de vorbă cu un gălăţean care a lucrat multă vreme în Italia şi am reţinut două poveşti: una occidentală, ca în filmul cu doctor House, şi alta, ulterioară, din haosul românesc…
Suntem oare cu adevărat în Uniunea Europeană? La tot pasul, întâlnim exemple care arată că nu! Legislaţia UE e una, legislaţia românească e cu totul şi cu totul altceva! Nu comunică între ele!
Iată, gălăţeanul R.M. ne-a povestit păţania sa incredibilă: beneficiar al unei pensii de invaliditate substanţiale din Italia, el nu este luat în evidenţă în rândul persoanelor cu handicap din România, deşi se jură că nu aşteaptă niciun beneficiu de la noi.
Pur şi simplu, omul nostru dorea să i se recunoască această calitate, pentru a-şi avea asigurat… dreptul la parcare. O chestiune de principiu. Am văzut şi certificatul său românesc de (ne)încadrare în grad de handicap, care menţionează doar… o cratimă pusă cu pixul la rubrica „se încadrează în gradul de handicap”.
Cum omul nostru, sătul de birocraţie, îşi apără dreptul la intimitate şi nu ne-a dat voie să-l prezentăm în ziar, vă relatăm măcar povestea ca atare. Fără nume şi fotografii.
Hârtie-tip, ştampilă, dar menţiuni zero
Practic, actul din România nu stabileşte nimic, deşi, la motivare, apare: „Legea 448/2006”, fără a se fi trecut vreun capitol anume al legii. Ne rămâne să bâjbâim: beneficiază oare R.M. de Art. 3 litera f) (responsabilizarea comunităţii)?
Sau litera h) (adaptarea societăţii la persoana cu handicap)? Sau p) (integrarea şi incluziunea socială a persoanelor cu handicap, cu drepturi şi obligaţii egale ca toţi ceilalţi membri ai societăţii)?
Aiurea! O lege europeană rămâne europeană pe hârtie şi ignorată… româneşte! Gălăţeanul nu a primit ceea ce legea promite la Art. 4:
„Autorităţile publice, furnizorii de servicii sociale, reprezentanţii societăţii civile, precum şi persoanele fizice şi juridice responsabile de aplicarea prezentei legi au obligaţia să promoveze, să respecte şi să garanteze drepturile persoanei cu handicap, precum şi cu celelalte acte interne şi internaţionale în materie la care România este parte”.
Adică, nişte „chestii” europene, nu? Fie la ei! R.M. ne-a relatat că la comisia de medici români la care s-a prezentat nu a fost nici măcar dezbrăcat pentru un consult. A prezentat actele autorităţilor italiene, dar n-a obţinut nicio rezoluţie. N-are deci decât să-şi asigure loc de parcare… în Italia!
Un accident cumplit şi o minune!
28 noiembrie 2001, orăşelul Albignasega, Italia. R.M mergea cu scuterul la muncă. Avea cască. Din ceaţă, a apărut un Fiat, cu 95 km/h, care l-a lovit. O altă maşină, condusă de un rugbyst albanez, a venit din urmă, trecând peste trupul căzut.
Părea un amestec de oase, a fost doar o minune că nu a murit! Nici nu ajunsese încă acolo unde muncea din ´97, la turnătoria oraşului, cu permis de muncă în regulă, ci la vreo sută de metri. A fost considerat însă accident de muncă.
La noi, ar fi fost o ocazie pentru patron să se spele pe mâini… Citim, în traducere autentificată, cele consemnate după accident de medicul chirurg Andrea Failoni, specialist în asigurări din Padova:
„Traumatism cranian comoţie, traumatism toracic cu fracturi costale multiple (de la a doua la a noua dreapta) cu hemopneumotorace hipertensiv drept, traumatism spate stâng cu fractură a omoplatului, fractură expusă picior stâng cu fractură pluri-focală peroneu stâng, fractură maleolă tibială dreapta, vastă leziune tăiere–contuzie a cavităţii muşchiului piciorului stâng cu leziune a geamănului extern, fractură proces transvers drept la L3”.
În România, astea sunt, se vede, fleacuri, care trec în aerul românesc. Au fost consultaţi şi evaluatorii medico-legali „cei mai acreditaţi”, constatându-se „dauna pentru capacitatea profesională specifică 60 la sută – 70 la sută".
Drama vine cu maşina, şansa vine cu elicopterul
13 zile a rămas în comă! Medicii au vrut să-i taie piciorul stâng, distrus la impact. A avut noroc: o echipă de medici din Firenze, veniţi cu elicopterul pentru un alt accidentat, s-a ocupat însă şi de românul nostru, făcând practic imposibilul!
În loc să îi taie piciorul şi să raporteze cazul „rezolvat”, în 16 luni de chin, i-au lungit tibia cu câţiva milimetri pe zi, printr-un mecanism cu reglaje fine, ca de ceasornic, până ce osul s-a lungit cu nouă cm!
Un procedeu practicat în fosta URSS, de la care medicii italieni au învăţat din anii `60 cum se face. M. a fost hrănit cu paiul şi a slăbit 15 kilograme. Osul, forţat, i se lungea de două ori pe zi, cu doar 0,25 cm.
După ce a ieşit din spital, a trecut prin trei comisii de evaluare a handicapului, pe la asigurări… Are acum o pensie plătită de statul italian pentru handicap de 50 la sută: o pensie lunară de peste 1.000 euro. Şi nu cere bani de la statul român.
Măgării? Peste tot în lume…
Şi un amănunt care arată că nu degeaba suntem noi fraţi de gintă latină cu italienii: După 89 de zile de spitalizare, gălăţeanul imobilizat a fost scos, doar o zi, cu salvarea, ca să scape rugbystul de închisoare…
Şi încă ceva: niciunul dintre şoferii care au trecut peste el nu l-au vizitat, nici măcar din curiozitate, pe românul ţintuit pe patul de spital, descurajat şi cu dureri.
Explicaţie foto: Presa italiană a scris despre cumplitul accident
