Carnaval şi poveşti de succes

Carnaval şi poveşti de succes
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Sub măştile carnavalului, 23 de persoane cu handicap din Galaţi au încercat, ieri, să părăsească anonimatul social la care par a fi condamnate, printr-o acţiune derulată la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii.

„Carnavalul Bucuriei”, un eveniment desfăşurat cu ocazia Zilei Internaţionale de Solidaritate cu Persoanele cu Handicap, a fost o mostră de art-terapie, la care au participat atât cele 23 de persoane cu handicap, cât şi părinţi ai unora dintre acestea, alături de personalul Centrului de Servicii Complexe din cadrul Direcţiei Generale pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC).

Cu măşti care mai de care mai colorate şi mai frumoase, copiii şi adulţii cu handicap au făcut o adevărată paradă a costumelor, după care s-au dezlănţuit într-un carnaval autentic.

„Am un copil cu retard mintal sever, pe care l-am adus  în urmă cu doi ani la Centrul de Servicii Complexe pentru recuperare. De atunci şi până acum vreau să vă spun că a evoluat foarte mult, datorită grijii pe care o poartă personalul de la acest Centru”.

„Acest Carnaval e binevenit pentru ei, pentru că lor le place foarte mult să se distreze. Ne-am dori ca astfel de evenimente să fie organizate cât mai des pentru că aţi văzut cât de bine s-au simţit copiii. Ei sunt foarte bucuroşi, pentru că au unde să meargă, să facă o activitate, să îşi consume energia”, a spus Ioana Vieru, mama unuia dintre participanţii la Carnaval.

„Au nevoie de asemenea manifestări. Ei vor să participe în colectivitate, să fie împreună cu ceilalţi. Fata mea, pe care o aduc de trei ani la Centru, s-a schimbat foarte mult în bine. M-a uimit ce poate face aici”, a mai spus o altă mamă, Maricica Munteanu.

Şefa Centrului de Servicii Complexe spune că foarte important pentru evoluţia celor cu handicap este prezenţa şi susţinerea familiei.

„Eu sunt încântată să văd părinţii alături de ei. Copiii aceştia sunt foarte bogaţi sufleteşte, iar noi facem tot ceea ce facem cu mare plăcere”, a spus şefa Centrului, Cristina Popescu.

Diplome de învingător

Carnavalul nu a fost singura manifestare organizată ieri de DGASPC Galaţi, de Ziua Internaţională de Solidaritate cu Persoanele cu Handicap. În cadrul unui proiect denumit „poveşti de succes”, au fost organizate vizite la sediul societăţilor în cadrul cărora au fost angajate persoane defavorizate.

Acestea au primit din partea Biroului de Consiliere şi Integrare Socială Persoane Defavorizate diplome de învingător, în timp ce angajatorii au primit diplome speciale pentru buna colaborare şi disponibilitatea de a angaja persoane cu handicap.

„Este foarte importantă integrarea profesională a persoanelor cu dizabilităţi, de aceea am decis să oferim aceste diplome. Datorită muncii colegilor noştri de la Biroul de Consiliere, în ultimul an au fost angajate în judeţul Galaţi 23 de persoane cu handicap”.

„În total, dintre cei aflaţi în evidenţele noastre 398 muncesc la diverse firme”, a explicat directoarea generală adjunctă a DGASPC, Elena Mădălina Bărbuţ Filotti.

Conducerea instituţiei consideră că ziua de ieri a fost un prilej pentru cei care au diverse dizabilităţi de a-şi face simţită prezenţa în comunitate.

„Persoanele cu handicap merită mai multă atenţie din partea noastră, a tuturor. Trebuie să înţelegem problemele şi nevoile cu care se confruntă. Au nevoie de mai multă susţinere din partea noastră, încă cred că cel mai mult au nevoie de respect şi demnitate”, a declarat Manon Criostoloveanu, directoarea DGASPC Galaţi.

Explicaţie foto – Persoanele cu handicap s-au simţit de minune la carnaval

Citit 740 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.