Observator unicat în România, deocamdată închis la Galaţi

Observator unicat în România, deocamdată închis la Galaţi
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Accesul la ultimele dotări ale Grădinii Botanice este interzis vizitatorilor, deşi a avut loc închiderea proiectului european de dotare cu aparatură şi tehnică performantă * Vorbim despre Planetariul şi Observatorul Astronomic - unic în ţară prin tehnologie * Deşi aparatura funcţionează, telescoapele nu pot fi folosite acum de vizitatori * Muzeograful Ovidiu Tercu spune că observaţiile astronomice de zi şi de noapte vor începe din 2010  * Semioficial, nici acum nu li se închide uşa în nas curioşilor, mai ales când este vorba de grupuri organizate *

Dacă nu ştiaţi, la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii din Galaţi funcţionează cel mai modern – ca întindere, dar şi ca dotări şi aparatură – Observator Astronomic din ţară.

Amplasat la etajul al II-lea la Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii, chiar lângă Planetariu – o încăpere în care se fac proiecţii video, tematice -, observatorul a fost dotat, de curând, cu aparatură performantă care l-ar impresiona pe orice pasionat de acest subiect.

Toate dotările au fost făcute în cadrul unui proiect european, în valoare totală de 500.000 de euro. Din păcate însă, chiar dacă la Galaţi există acum cel mai modern telescop din România, sania lui Moş Crăciun, trasă de reni, nu va putea fi observată, de prichindei, în această iarnă, deşi ocazia ar fi fost extrem de bine primită, atât de copii, cât şi de părinţi…

Premiere naţionale cu bani europeni

Planetariul a fost renovat, arată impecabil; sala este dotată la standarde europene şi orice părinte şi-ar duce copilul aici, pentru o lecţie de astronomie „aplicată”.

De altfel, grupuri organizate – în special de la şcoală sau grădiniţă – sunt primite deja, căci nu poţi închide uşa în nas copiilor, am aflat de la gazda noastră, muzeograful Ovidiu Tercu.

Acesta ne-a şi introdus puţin în atmosfera locului, lăsându-ne câteva minute să urmărim filmul documentar, care este proiectat pe tavanul-cupolă al încăperii.

Imaginile, sunetul impecabil (la care contribuie şi acustica specială a sălii) şi comoditatea scaunelor sunt trei argumente pentru care orice elev ar ţine minte o astfel de lecţie…

Alături de Planetariu se află Observatorul astronomic, unic în România prin acoperişul retractabil cu care este dotat, prin suprafaţa terasei de observaţii (250 mp – cea mai mare din ţară) şi prin aparatura performantă.

„Suntem în singurul observator din România care are un telescop sistem optic „Ritchey-Cretien”, unul dintre cele mai bune din lume, care se află chiar şi pe satelitul artificial Hubbe.

Este amplasat  pe o montură ecuatorială automată, realizată de o firmă din Austria, care a fost declarată de revista americană de specialitate Sky & Telescop „produsul anului 2009”. Sistemul de fixare şi poziţionare a fost declarat montura anului 2009 în lume.

Telescopul va putea fi folosit, în mod direct, doar de specialişti”, ne-a declarat muzeograful Ovidiu Tercu. Graţie acestui telescop, se pot face observaţii astronomice şi se pot transmite, live, imagini pe internet. În plus, observatorul deţine şi un telescop solar, cu ajutorul căruia curioşii – dar şi pasionaţii – pot vedea, cu ochiul liber, exploziile solare.

„Toate acestea au fost realizate printr-un proiect implementat de CJ Galaţi, în parteneriat cu autorităţile din Republica Moldova”, a mai spus Ovidiu Tercu”.

„Deşi, la o primă vedere informaţiile oferite de muzeograf nu par a atrage prea mult public, în realitate, pragul observatorului de la Galaţi este  păşit de foarte multe persoane– vizitatorii, plus membrii astroclubului ˝Călin Popovici˝, dar şi elevii şcolii anuale de astronomie, organizată în fiecare vară.  

De ce nu e deschis publicului?

Pe 27 noiembrie, în prezenţa preşedinţilor CJ Galaţi şi al Consiliului Raional Cahul, a avut loc închiderea oficială a proiectului „Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii Galaţi – obiectiv turistic transfrontalier” implementat în cadrul Programului de Vecinătate România – Republica Moldova 2004-2006, PHARE CBC 2006.

Proiectul a avut o valoare totală de 503.028,2 euro, din care 445.903 euro - valoarea nerambursabilă acordată de UE, iar cofinanţarea CJ Galaţi - 57.125,15 euro.

Cu aceşti bani, Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii a obţinut un sistem propriu de irigaţie (fără de care ar fi continuat să piardă, în verile secetoase, speciile rare de plante), precum şi dotarea la standarde occidentale a Observatorului şi Planetariului.

Totuşi, proiectul nu se opreşte la dotări; pentru a se atinge obiectivele propuse - dezvoltarea turismului educaţional transfrontalier şi intensificarea cooperării în zona de graniţă dintre judeţul Galaţi şi raionul Cahul din Republica Moldova -, observatorul trebuie deschis publicului. Lucru care acum nu se întâmplă.

Vizitatorii Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii întâlnesc, la etajul I al clădirii, o pancartă pe care scrie că planetariul este închis pentru renovare, motiv pentru care li se cere: „Nu urcaţi la etajul II”.

„Activitatea va începe de anul viitor, când va fi un program de zi şi unul de noapte, cu observaţii solare, vizionarea panoramei oraşului, iar seara, cu observaţii astronomice, când se vor putea studia Luna, Jupiter, Saturn, iar după plecarea vizitatorilor, va fi un program de cercetare ştiinţifică.

Acum este închis, pentru că, sunt sărbătorile, mai avem multe lucruri de studiat, suntem în proces de antrenare, este nevoie de o perioadă de acomodare vom deschide la începutul lui 2010,  când vrem să organizăm un simpozion la care vom invita publicul din Galaţi şi Brăila,  a explicat Ovidiu Tercu.  

În concluzie, anul 2009, cel declarat „anul internaţional al astronomiei”, a fost un an fructuos pentru Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii, prin înfiinţarea celui mai modern observator astronomic din ţară. Din păcate, abia din anul 2010 se va bucura şi publicul de dotările europene…

Camelia Burluc: „Deschidem porţile anul viitor”

„Pentru că este vorba despre o investiţie atât de importantă, vom deschide porţile de anul viitor, după conferinţa de astronomie pe care o pregătim pentru a doua jumătate a lunii ianuarie”, a declarat directoarea Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii, Camelia Burluc.

Având în vedere parteneriatul transfrontalier, directoarea a mai spus că „din ianuarie deja vom primi primele grupuri de vizitatori din Republica Moldova”.

Explicaţii foto:

1 - Există şi telescop pentru observarea activităţilor solare

2 - Deocamdată însă… accesul este interzis vizitatorilor

Citit 994 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.