Ar trebui să ne gândim mai des la Eminescu. De două ori pe an e prea puţin. Există însă foarte puţini oameni aleşi care, aproape zilnic, adulmecă mult în spatele slovelor cărţilor, în căutarea adevărului din existenţa şi opera poetului nepereche.
Profesoara Ioana Lateş şi conf. univ. dr. Gheorghe Lateş i-au invitat pe elevii Şcolii nr. 28 la o cină de taină cu Eminescu, pentru a sărbători Crăciunul limbii române. Pentru că 15 ianuarie este data la care s-a născut Învăţătorul întru limba română.
Cu răbdare şi drag, profesorul Lateş i-a călăuzit pe urmele lui Eminescu. Este foarte greu să cuprinzi existenţa unui geniu în câteva cuvinte, nu şi atunci când vorbitorul se bazează pe o documentare serioasă, rodul unei munci de ani în şir.
Aşa se face că ne-am trezit colindând desculţi dealurile Ipoteştiului, în căutarea doinelor şi baladelor. L-am urmat pe adolescentul Eminescu la şcoală, la Cernăuţi şi acasă la Aron Pumnul. Am ispăşit pedeapsa pentru corigenţele la latină şi greacă, mergând pe jos până la Blaj. L-am privit cum soarbe cu nesaţ biblioteci întregi şi cum se transfigurează şi devine un alt om noaptea, când îşi migăleşte opera.
L-am regăsit străbătând drumurile de ţară, din sat în sat, pe vremea cât a fost revizor şcolar şi ne-am bucurat de câte un popas, la un pahar de vorbă cu prietenul Creangă. L-am descoperit pe omul de acţiune, din paginile cotidianului „Timpul”, dar şi pe favoritul Cenaclului „Junimea”.
Am suferit odată cu el, în perioada în care boala, ca un blestem, i-a măcinat îndelung existenţa. Ne-am întors în prezent, rechemându-l printre noi, murmurându-i versurile. L-am simţit aproape – un om cu greşelile sale, dar şi de neatins – Învăţătorul ale cărui gânduri nu le vom putea pătrunde în întregime niciodată.
Gata, cina cea de taină s-a sfârşit, iar noi ne-am grăbit să-l uităm pe Eminescu, vânzându-l pentru ziua de mâine.
Stăm liniştiţi, atâta timp cât ştim că profesori ca Ioana şi Gheorghe Lateş rămân să vegheze lângă lumina lui Eminescu şi ne vor chema şi la următoarea cină de taină. Cât timp există astfel de oameni, ni se va face întotdeauna dor de şcoală.
