De câtva timp, au început să apară şi în oraşul nostru perechi de pantofi sport cu şireturile legate între ele şi agăţate de cabluri suspendate. E un fapt divers ce poate fi cu uşurinţă ignorat de trecătorii care nu sunt atenţi la astfel de detalii. Însă pentru adolescenţii care s-au străduit să-şi arunce pantofii „sus/ tot mai sus”, vorba cântecului, gestul poate avea semnificaţii diverse.
În Statele Unite, locul de unde s-a extins această practică şi în alte ţări, obiceiul făcea, iniţial, trimitere la dependenţa de droguri sau reprezenta un mod de comemorare a cuiva decedat în încăierările dintre bande rivale: încălţările acestuia erau legate între ele şi azvârlite cât mai sus, simbolizând astfel desprinderea de pământ şi apropierea de cer a respectivei persoane.
Semnificaţiile şi conotaţiile s-au extins, în timp: fie respectivii pantofi erau furaţi şi agăţaţi în aşa fel încât păgubaşul să nu mai ajungă la ei, fie erau aruncaţi de bună voie, de posesorii lor, în semn de evoluţie, ca parte a unui ritual de trecere: absolvirea unei şcoli, pierderea virginităţii, încheierea stagiului militar, căsătoria, sau începerea unei noi etape în viaţa cuiva, care părăseşte cartierul pentru lucruri mai mari şi mai bune.
De asemenea, gestul mai poate fi explicat prin faptul că cineva s-a săturat de respectiva pereche de încălţăminte, care poate fi uzată sau nouă, dar incomodă, şi, în loc să o arunce la gunoi preferă să „decoreze” astfel un cablu suspendat.
În filmul „Wag the Dog” (producţie 1997, în regia Barry Levinson) bocancii atârnaţi, ca manifestare spontană, de masă, simbolizau un gest de tribut pentru Sgt.William Schumann, interpretat de Woody Harrelson, care a fost „doborât în spatele liniilor inamice”, într-un război fictiv din Albania, menit să distragă atenţia de la scandalul sexual în care era implicat preşedintele SUA.
În ţări ca Marea Britanie, Finlanda sau Noua Zeelandă, aruncarea cizmelor este un sport cu tradiţie, (în Noua Zeelandă existând chiar trofeul Cizma de aur, pentru concurentul care aruncă cel mai departe). Din 2003, acest sport s-a extins şi în Europa de Est.
Există, în Statele Unite ale Americii, şi tradiţia agăţării perechilor de încălţăminte uzată în copaci, până la saturaţie.
Tema încălţărilor abandonate (unele desperecheate) şi a poveştii lor nespuse a fost abordată, în 2008, în romanul „Jen-Zen and the One Shoe Diaries”, de Julie Ann Shapiro – fenomenul fiind privit în carte din perspectivă socială, filosofică, dar şi ca formă de artă.
Fotograful gălăţean Marcel Marcu a avut, în cadrul expoziţiei deschise la Muzeul de Artă Vizuală, în primăvara acestui an, o imagine, intitulată „Existenţialism”, înfăţişând o pereche de pantofi suspendaţi de un fir. În portofoliul său de pe artlimited.net, fotografia respectivă este foarte bine cotată şi apreciată.
Lista motivelor pentru care din ce în ce mai mulţi tineri gălăţeni aleg să-şi arunce „adidaşii” pe firele suspendate este deschisă şi îi invităm să ne scrie, dacă vor, care le-a fost motivaţia: cu siguranţă, ei ştiu cel mai bine de ce.
