Evaluaţi acest articol
(20 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

La numai 27 de ani, un tânăr din Galaţi a trecut prin toate etapele dependenţei de jocuri. Căzut în capcana pariurilor de pe vremea când părinţii credeau că îi dau bani de pachet la liceu, gălăţeanul a parcurs toţi "paşii" numai pentru a-şi satisface plăcerea devenită, în ani, un viciu care a fost cât pe ce să îi aducă moartea. După ce a atins pragul cel mai de jos, Andrei a realizat că are o problemă. A cerut ajutor şi a acceptat să spună lumii întregi povestea lui. 

Povestea de viaţă a lui Andrei Radu este pe cât de interesantă, pe atât de obişnuită. Poate fiecare om care trece prin experienţa unei dependenţe "de ceva", în numele căreia ajunge să facă lucruri teribile şi să fie dispus să sacrifice totul numai ca să-şi satisfacă viciul, ar putea spune: "am trecut prin asta" ori, dimpotrivă, "eu am făcut şi mai şi". Pentru Andrei, povestea pe care acum şi-o asumă, pe care nu vrea să o ascundă şi pe care vrea să o transforme într-un învăţământ pentru ceilalţi ca el, a început pe când era la liceu. Pariuri mici, cu banii de pachet, doi-trei lei "investiţi" la jocurile virtuale. Bineînţeles, de prea puţine ori se lăsa cu câştig, dar puţinele şi firavele victorii nu au făcut decât să îi stârnească şi mai acerb dorinţa de a paria, astfel că în doi ani, la majorat, devenise de neoprit, iar până a terminat facultatea - Andrei este licenţiat în ştiinţe economice şi are un master în domeniu - a făcut tot ce a fost posibil ca să-şi alimenteze pasiunea. 

Amanet, minciună, manipulare, furt

Nevoia tot mai mare de bani necesari pariurilor devenise acerbă până pe la vârsta de 24 de ani, astfel că, în timp, Andrei a recurs la toate mjloacele de finanţare. A început cu cele "nevinovate": bani de la bunicul, care nu se îndura să îl lase pe nepot fără bani de buzunar, a continuat cu amanetarea lucrurilor din casă şi a culminat cu furtul. Totul, spre disperarea părinţilor, care au încercat tot posibilul şi toate variantele să îl determine să renunţe. 

"Făceam orice ca să fac rost de bani să joc. Amanetam lucruri din casă: laptopul familiei, anumite bijuterii ale mamei mele, telefonul meu. Toate aceste lucruri le-am recuperat cu greu de la amanet, doar cu ajutorul bunicului meu, care îmi dădea mereu bani ca să le recuperez. Părinţii au reacţionat groaznic. Şi-au pierdut speranţa. Au făcut totul ca să mă convingă să renunţ, dar nu au reuşit. Eu eram încăpăţânat că se pot face bani şi gata", povesteşte Andrei despre perioada nebună când, ca tânăr bărbat în casa părinţilor săi, nu reuşea decât să provoace probleme şi îngrijorare prin dependenţa care îl cuprinsese fără să îşi dea seama.

A tocat economiile bunicilor şi i-a îndatorat 

Nevoia de bani devenea tot mai mare. Pierdea des şi câştiga rar, dar asta nu făcea decât să îi înteţească nevoia de a juca şi mai des, şi mai mult. A început să fure bani din casă - 200 de lei fiind suma cea mai mare care a dispărut de la părinţi. Bunicii însă, a căror febleţe era Andrei, au devenit o ţintă sigură, uşor de manipulat. 

"Bunicii strânseseră deoparte o sumă substanţială de bani. I-am furat şi pe aceia, treptat. Au fost 10.000 de lei. Luam câte 200, 500, 1.000 maxim. I-am jucat pe toţi, într-o lună. Ei au observat că îi luam, dar bunicul meu a ţinut atât de mult la mine încât el credea că îmi face un bine. Părinţii mei îi spuneau să nu îmi mai dea, că îi joc, dar bunicul meu se încăpăţâna să creadă că nu joc, pentru că eu aşa îl făceam să creadă. Este extrem de uşor să manipulezi un om care ţine la tine, în momentul în care tu ai o dependenţă pe care vrei cu tot dinadinsul să ţi-o satisfaci. Îi spuneam că vreau să ies în oraş, cu o fată, să mă mai distrez, iar el credea asta. A făcut chiar şi credit pentru mine la Provident, 2.500 de lei el şi eu 2.000 de lei. I-am pierdut şi pe aceştia", continuă Andrei şirul "sacrificiilor" în numele pasiunii pentru pariuri. 

Chiar şi când a început să îşi piardă slujbele pe care le-a avut la mai multe supermarketuri din Galaţi, tot pentru că lipsea ca să stea cât mai mult în sălile de jocuri, tot nu a realizat că este pe o pantă greşită. Abia departe de casă, în Anglia, unde a stat vreme de şase luni, avea să trăiască momentul care l-a adus cu picioarele pe pământ. Unul neplăcut, o lecţie usturătoare, în care şi-a pierdut prieteni şi a recurs la soluţii de a face bani, dincolo de limita compromisului.

"Munceam ca să joc"

Lucra într-un depozit din Leicester, ca manipulant marfă, şi câştiga lunar 1.400 de lire. Niciun ban nu îşi găsea însă rostul, fie în cheltuielile cotidiene, fie în economii. Totul se ducea pe pariuri, astfel că Andrei trăia pe spatele prietenilor cu care împărţea locuinţa. 

"Nici măcar nu îmi mai păstram bani pentru chirie şi pentru mâncare. Eu mă bazam pe prieteni că îmi plătesc chiria şi mâncarea. S-au supărat pe mine, au încercat să mă convingă, n-au reuşit. Ei se ocupau de casă, se sfătuiau, eu eram mereu absent. Nu contribuiam cu niciun ban la mâncare. La un moment dat am ajuns iar să fur, de la ei. Am furat de la un prieten bun, care s-a supărat foarte tare pe mine. I-am luat vreo 800 de lire. Mi-a zis să îi dau înapoi", rememorează Andrei momentul care l-a dus, din nou, în colaps. A intrat într-o relaţie primejdioasă cu nişte indivizi dubioşi, pentru care trebuia să spele bani, trecând sume câştigate pe căi ilicite prin contul său bancar. Tot ce trebuia să facă era să-i scoată de la bancomat şi să-i predea "partenerilor" de afaceri, în schimbul unui comision. O dată a mers, a doua oară, nu. 

"Băncii i s-a părut neobişnuită tranzacţia, erau vreo 2.000 de lire, şi mi-a blocat cardul. Nu am avut de unde să le dau banii, am primit bătaie, am fugit din Leicester la Londra. Acolo am supravieţuit două zile, după care i-am sunat pe ai mei. Ca printr-un miracol, mi-a răspuns tata, care era foarte supărat pe mine. Mi-a trimis bani să mă întorc acasă şi am revenit anul trecut, în mai". 

Din fundul prăpastiei nu mai e decât o direcţie

Andrei a ajuns acasă şi a realizat că aşa nu de mai poate. Atinsese pragul de jos şi singura variantă pentru el era să se ridice. Nu s-a dat înapoi de la nimic, a ajuns şi la psihiatru, şi mai apoi, la psiholog, care l-a făcut să înţeleagă pe deplin că are o problemă pe care o poate rezolva numai dacă el vrea. 

"Am conştientizat că am o problemă după ce am venit din Anglia. Pe 8 mai, când am ajuns, eram încă foarte afectat, şi fizic, şi psihic. Prima dată m-am dus la un medic psihiatru şi mi-a dat nişte pastile, dar a spus că nu e de competenţa lui şi mi l-a recomandat pe domnul Miu. La prima şedinţă de terapie s-a produs click-ul. Atunci mi-am dat seama că aveam o problemă, mersesem până la limita inferioară. De atunci, am început terapia, m-am angajat, îmi plătesc datoriile, încă mai am, încet-încet îmi refac toate relaţiile pe care mi le-am distrus cu această dependenţă. Îmi refac relaţiile cu familia, cu fratele meu mai mic, cu prietenii", ne explică Andrei începutul renaşterii lui, la 27 de ani. Tânărul urmează şedinţe de terapie, de aproape un an, la Centrul de Tratare a Dependenţelor "Prosalvita", sub coordonarea psihoterapeutului Florian Miu. Este conştient că procesul de reconstrucţie nu va fi unul uşor şi că reuşita depinde numai de el. Realizează că cel mai mare câştig pe care l-a avut la pariuri, de 1.500 de lei, precum şi cea mai mare pierdere, de vreo 1.500 de lire sterline, nu au fost doar bani risipiţi, ci şi o parte din viaţa lui, din identitatea lui ca om. De aceea, chiar dacă mai are până să spună că e complet vindecat, chiar dacă nu mai joacă, are un sfat categoric pentru cei încercaţi de această pasiune.

Şi jucatul rar, dar regulat, duce la dependenţă

"Celor care joacă, dar la care nu s-a instalat comportamentul dependent, le-aş spune să aibă foarte mare grijă pentru că totul începe cu puţin. Foarte multă lume are impresia că dacă îşi instalează în minte ceva de genul că se duce de două ori pe săptămână, e ferită. Nu este, pentru că ducându-te acolo îţi imprimi un tipar în creier şi acest lucru îl faci cât mai des. Iar celor care joacă, în primul rând le-aş spune că ei trebuie să conştientizeze că au o problemă. Nu are cum să te ajute absolut niciun doctor, niciun psihoterapeut, nimeni, dacă tu nu vrei. În stadiul ăsta, cu ajutor, se poate depăşi problema", conchide tânărul pentru care singurul pariu pentru care merită să trăiască este viaţa lui. Şi a celor din jur.

Citit 6809 ori Ultima modificare Vineri, 20 Martie 2020 23:19

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.