Cum ne ținem copiii ocupați în perioada de izolare

Cum ne ținem copiii ocupați în perioada de izolare
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Trăim, cu siguranță, vremuri grele. Nu este tocmai ușor să păstrezi un ton optimist în această perioadă a restricțiilor, să încerci să desfășori activități obișnuite în condiții neobișnuite. Pentru că sunt părinte de copil de școală generală, m-am gândit să le vin în ajutor celorlalţi părinţi, scriind un articol despre modalități de a ne ține copiii ocupați între patru pereţi, astfel încât dezvoltarea lor emoțională să nu aibă de suferit.

Așadar, m-am documentat, am întrebat în stânga și-n dreapta, am citit sfaturile psihologilor si iată ce am aflat. Deși este greu, nu este și imposibil. Există modalități inepuizabile de a păstra un mediu al normalității în timpul pandemiei, de a asigura un echilibru între lecții și distracții, cuvântul cheie fiind organizarea. Rutina, oricât de dezaprobată ar fi, este esențială. Prezența ei le conferă copiilor noștri sentimentul de siguranță și îi ajută să devină disciplinați. Astfel, s-a demonstrat că cei mici gestionează schimbările mai bine, dacă știu la ce să se aștepte și dacă au o rutină stabilită. În concluzie, secretul este menținerea unei rutine, care, firește, poate să difere în fiecare familie, în funcție de necesitățile și preferințele copilului. Eu mi-am făcut tema cu seriozitate, culegând de la mai multe „prietene mămici” idei de umplere a timpului, trecute deja prin filtrele copiilor și experimentate, așadar, cu succes.

Am aflat, astfel, că mișcarea se poate face chiar și între patru pereți, că sarcinile școlare pot fi îndeplinite cu succes, că distracția se poate desfășura fără opreliști și că socializarea poate continua, deși într-o altă formă. Sarcina noastră, a părinților, este de a asigura consecvența programului stabilit împreună cu copiii noștri. 

Școala în timpul pandemiei

Slavă Domnului, pe noi pandemia ne-a prins în plină eră a tehnologiei digitale, care, iată, atunci când este folosită cu măsură, are avantajele ei. Există platforme online precum Skype, Google Meet, Whatsapp sau Facebook Messenger, unde, chiar dacă nu se va putea recupera în totalitate interacțiunea din clasa fizică, pot fi organizate întâlniri între profesori și elevi. Una dintre cele mai folosite platforme de întâlnire video este Zoom. De curând, aceasta a eliminat limita de 40 de minute per întâlnire pentru conturile gratuite create în țările afectate de Coronavirus. Și, o altă veste bună, permite crearea unei întâlniri online unde poți invita până la o sută de participanți. Școala fiului meu o folosește cu succes, și la sfârșitul fiecărei întâlniri pe care o au cu învățătoarea, copiii mai rămân o vreme să povestească vrute și nevrute. Astfel, fiecare sesiune devine o plăcere.

Însă, pentru a beneficia de eliminarea limitei de 40 de minute, înscrierea trebuie făcută cu emailul școlii. Astfel, elevii nu vor avea nevoie de niciun cont, ci vor trebui doar să acceseze link-ul primit. Important este ca aceste întâlniri să aibă loc conform unui orar prestabilit, în vederea creării unui program. 

Activitatea fizică în pandemie

Pentru copii, activitatea fizică regulată ajută la susținerea creșterii și dezvoltării sănătoase. Conform Organizației Mondiale a Sănătății, copiii cu vârste cuprinse între cinci și 17 ani ar trebui să facă cel puțin 60 de minute  de activitate fizică pe zi. Chiar și în această perioadă, ne putem scoate copiii în jurul casei, pentru a merge sau a face câteva exerciții fizice, respectând întotdeauna distanțarea socială. Utilizarea trotinetei, chiar și în jurul blocului, este o idee grozavă. Una dintre prietenele mele a găsit chiar și o variantă de a face mișcare în interior. Ea i-a achiziționat fiicei sale un coș de baschet pliabil și palete de badminton mai mici, pe care le poate folosi și în casă.

De asemenea, tot ea mi-a spus că pentru a petrece timp afară, a plantat în grădina blocului împreună cu fiica sa, diverse flori. Astfel, pe lângă faptul că au adus un plus de frumusețe grădinii de care se vor bucura toți vecinii, au petrecut timp util în aer liber.

Acasă Express

Acasă Express este una dintre activitățile pe care o altă prietenă de-ale mele le-a încercat cu băiețelul ei în vârstă de opt ani. Atât de mult mi-a plăcut ideea, încât m-am hotărât ca imediat după terminarea acestui articol, să pregătesc sarcinile pentru misiuni. Inspirat din faimoasa emisiune “Asia Express”, jocul va aduce maximă încântare copiilor noștri, le va pune mintea la contribuție și îi va ține ocupați o perioadă bună de timp. Vei avea nevoie de o busolă, câteva plicuri și bucăți de hârtie, puzzle sau lego, și, firește, de marele premiu de la sfârșit. Acesta rămâne la latitudinea ta, în funcție de ce știi că îl va face fericit pe copilul tău. Tot ce trebuie să faci este să îi înmânezi copilului tău plicul care să includă indiciul pentru prima misiune și să îi ascunzi prin sertare sau alte colțuri din casă, jocuri de leggo, puzzle, chiar și formule matematice, pe care să le rezolve în drumul său către marele premiu. Pune-ți, așadar imaginația la contribuție și ghidează-ți copilul pe parcursul jocului. 

Poți, de asemenea, să îl implici pe copilul tău în pregătirea meselor, să faceți împreună prăjituri și să-i îi dai diferite sarcini potrivite vârstei lui în activitățile casnice. Internetul abundă în informații de tot felul, aflându-ne, astfel, doar la un click distanță de multiple idei de meșterit, de multe ori doar cu lucruri pe care le avem deja în casă.

Citit 2001 ori Ultima modificare Vineri, 01 Mai 2020 17:41

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.