Alianţa Pensionarilor pentru Conciliere Galaţi a înaintat o scrisoare deschisă către preşedintele României, Traian Băsescu, prim- ministrului Emil Boc, ministrului Muncii, Mihai Şeitan, şi preşedinţilor celor două camere parlamentare.
Preşedintele Alianţei, Vasile Panţuş, a transmis un “decalog” al propunerilor de modificare a legii sistemului unitar de pensii.
Printre cele mai importante solicitări se află:
· anularea legislaţiei privind pensiile speciale, cu excepţii (“pentru asiguraţii proveniţi din MAI, MAN şi cei din sistemul public de pensii, care au fost consemnaţi la domiciliu, şi fac dovada prin documente, pot primi anumite procente la determinarea punctajului lunar - în funcţie de numărul de zile de consemn - făcându-se astfel o excepţie de la principiul contributivităţii”),
· recalcularea valorii pensiei „în funcţie de contributivitate la fondurile de asigurări sociale (CAS) şi de gradul condiţiilor de muncă”;
· abrogarea Legii 226/2006 privind încadrarea unor locuri de muncă în condiţii speciale,
· recalcularea valorii pensiei în funcţie de prevederile Legii 218/2008, adică majorarea punctajelor lunare realizate înainte şi după 1 aprilie 2001 (indiferent de data ieşirii la pensie a asiguratului), cu 50 la sută, deoarece aceşti asiguraţi provin din locurile de muncă cele mai grele, din grupa I de muncă (în felul acesta se elimină posibilitatea discriminatorie, ca la perioade egale lucrate, pensia celui din grupa I de muncă să fie mult mai mare decât pensia celui ce a lucrat în condiţii speciale).
O altă cerere se referă la aplicarea Legii 218/2008, privind creşterea punctului de pensie cu 25 şi 50 la sută pentru grupa a II-a şi, respectiv, grupa I de muncă, indiferent de data ieşirii la pensie.
Se mai doreşte ca „la data intrării în vigoare a prezentului proiect sistem unic de pensionare, valoarea punctului de pensie să reprezinte anual cel puţin 45 la sută din salariul mediu brut pe economie realizat pe anul precedent la care se adaugă 100 la sută din rata inflaţiei”.
O altă cerere se referă la creşterea pensiei soţului supravieţuitor cu 50 la sută din pensia celui decedat, dacă pensia celui în viaţă nu depăşeşte valoarea salariului mediu brut pe economie.
Cele 10 solicitări ar trebui să funcţioneze precum „cele zece porunci”, şi numai pe acest principiu ar trebui să se ghideze conducătorii când stabilesc legea pensiilor, mai cred reprezentanţii Alianţei.
„Altfel, vă avertizăm că noi continuăm să ne mobilizăm, unificând toate forţele din ţară defavorizate, discriminate, batjocorite şi minţite (pensionari, şomeri, studenţi, agricultori, ţărani etc), urmând să intensificăm protestele în stradă, proteste care îşi vor pune amprenta cu repercursiuni asupra viitorului politicienilor din guvernul actual, guvern în care ne-am pus mari speranţe şi pe care l-am sprijinit consecvent”.
„Sub acest aspect, dorim intervenţia Preşedintelui României, care a fost reales prin voinţa poporului, sperând că nu a uitat de prevederile art. 47 din Constituţia României (asigurarea unui trai decent cetăţeanului) şi că nu doreşte să facă o pată roşie în istoria României”.