Vor pierde bani medicii de familie?

Vor pierde bani medicii de familie?
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Direcţia Judeţeană de Sănătate Publică Galaţi a organizat ieri o conferinţă de presă în cadrul căreia au fost prezentate principalele modificări propuse pentru Contractul-cadru pe anul 2010, care ar urma să aducă schimbări semnificative în activitatea şi veniturile cabinetelor medicale.

E plata „per servicii” păguboasă pentru medic?

Potrivit acestui proiect de contract, susţine directorul DJSP, dr. Valentin Boldea (FOTO), programul medicilor de familie urmează să fie prelungit cu încă două ore, fiind astfel eliminate orele de lucru pe teren. Numărul maxim de consultaţii va fi de 28 pe zi.

Unele dintre măsurile cele mai controversate se referă la modul în care se vor efectua plăţile către cabinetele medicilor de familie. În prezent, aceste plăţi se fac potrivit unor punctaje calculate, dar în sistemul „per capita”, adică în funcţie de numărul de pacienţi înscrişi pe lista medicului de familie.

Ministerul Sănătăţii a propus, iniţial, ca în 2010 plăţile să se facă doar în proporţie de 70 la sută în sistem „per capita”, urmând ca în proporţie de 30 la sută să se plătească în funcţie de serviciile medicale acordate de către medicul de familie pacienţilor.

Există însă medici de familie care susţin că acest mod de plată ar putea duce la scăderea cu cel puţin la 25 de procente a veniturilor cabinetelor de familie.

Ulterior, reprezentanţi ai medicilor de familie de la nivel central au propus abordarea unei soluţii neutre, pentru acest an: 80 la sută din bani să fie plătiţi în sistem per capita, iar 20 la sută pentru serviciile acordate.

Spectrul coplăţii

Există însă şi alte elemente ale proiectului de Contract-Cadru care i-ar putea interesa atât pe medici, cât şi pe pacienţi. Printre ele, posibilitatea introducerii sistemului de coplată şi, evident, a celui de programări despre care v-am relatat pe larg în ediţiile trecute ale ziarului nostru.

„În ceea ce priveşte coplata, aşteptăm lămuriri suplimentare de la Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. Trebuie spus că sistemul de coplată nu este o măsură coercitivă de a colecta fonduri suplimentare la fondul de sănătate, ci este o modalitate de a folosi cât mai eficient şi de a nu se mai face abuz de serviciile medicale. Acestea vor fi justificate atât din partea furnizorilor cât şi a populaţiei”, a mai spus directorul DJSP.

Fără pacienţi, adio contract cu Casa!

Merită menţionat şi faptul că proiectul Contractului-Cadru pe 2010 nu mai garantează valoarea minimă la plata per servicii, ea putând fi mai mare sau mai mică, introduce noi penalizări şi prevede rezilierea contractelor cu cabinetele medicale de familie în decursul a 6 luni dacă numărul asiguraţilor şi a înscrişilor scade cu peste 20 la sută.

Citit 1649 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.