Ţiglina III. Sau Micro 16. Un cartier liniştit, în care se aud păsărelele cântând în copaci (copaci!), un detaliu extrem de important într-un oraş poluat fonic de trafic, activitate industrială sau pur şi simplu de nesimţiţii care cred că excesul de decibeli poate compensa alte lipsuri…
Tot Ţiglina III, un loc în care oamenii au decis că nu au de ce să se ruşineze de sloganuri vechi, ceauşiste, aşa că le-au lăsat pe blocuri, să moară singure, încet, încet, pe măsură ce anii de democraţie ne macină nostalgia după o altă viaţă, apusă într-un decembrie rece…
Şi iar, Ţiglina III, un cartier în care unii oameni se comportă tot ca la ţară, atârnând covoare pe garduri sau construind magherniţe mizerabile deasupra garajelor…
Mai mult, Ţiglina III, un loc în care fiecare scară de bloc, fiecare chioşc, sau fiecare container este păzit de cel puţin un câine…
Din nou, Ţiglina III, locul în care părinţii plătesc pentru programul after school, dar şi locul în care toboganele şi leagănele sunt atât de ruginite şi de vechi, încât pare condamnare la moarte să îţi trimiţi copilul acolo…
Şi, în final, Ţiglina III, cartierul cu trei complexe. Comerciale, nu şi funcţionale…
Câinii, o problemă cu colţi…
Dacă întrebi ce probleme au cei care locuiesc în Ţiglina III vei auzi, invariabil „câinii!”. Toţi se plâng de câinii fără stăpân care îşi fac veacul printre blocuri.
Îi găseşti oriunde, la scara blocului, la uşa magazinului, lângă chioşcul de ziare sau lângă bancomat, în curtea şcolii sau pe iarba din faţa blocului. Câinii sunt frumoşi, curaţi şi par blânzi.
Unii din oamenii cu care am vorbit ne contrazic şi spun că patrupedele sunt violente. Or fi, căci instinctul de haită este puternic… Însă este cert că sunt mulţi, iar mizeria pe care o lasă în urmă este o surpriză total neplăcută pentru pietoni.
Ca să nu mai vorbim de părinţii copiilor mici, obsedaţi să nu calce acela micu’ în vreun „noroc”, sau, mai rău, să pună mâna…
„Eu am fost în Italia, acolo, dacă laşi vreun rahat de câine în urmă, adică să ai câine şi să ieşi cu el pe stradă, ai sfeclit-o! Te amendează de nu te vezi. De aia acolo oamenii vin cu punga de plastic…”.
„Aici nu păstrează curăţenia nici cei cu animale pe care le ţin în case, dar nici Primăria nu se îngrijeşte de câinii fără stăpân”, ne-a povestit, nemulţumit, Ioan Filip, preşedintele unuia din blocurile din zonă.
Liceenii de la Auto şi … raţele
Desigur, ar mai fi şi alte probleme, precum gălăgia făcută de taximetriştii care garează vizavi de Liceul Auto, sau „panarama făcută de elevii de la Auto, care vin între blocuri, chiulesc, beau, fumează şi fac gălăgie, lasă mizerie după ei…”.
„Şi scuipă, mă scuzaţi, doamnă, ca raţele!”, ne-a mai spus domnul Filip. Acesta crede că lucrurile s-ar mai calma puţin dacă în zonă ar patrula mai mulţi poliţişti, măcar comunitari.
Blocurile din Ţiglina III arată bine. Oamenii au avut grijă să investească, an de an, în confortul propriilor locuinţe. Au făcut lucrări de înlocuire a conductelor din subsoluri sau lucrări de termoizolaţie, în baza cărora au fost scutiţi de plata impozitului pe clădire.
O afacere bună, care „se simte şi la factura de la întreţinere, pentru că plătim mai puţin”, ne-a mai explicat Ioan Filip, gazda noastră ocazională, care ieşise afară să urmărească modul în care nişte muncitori de la Vega lucrau la înlocuirea conductei de apă potabilă…
Grădinile suspendate de pe garaje şi oamenii gospodari
Din păcate, însă, între blocurile din Micro 16 nu găseşti numai oameni care să facă curăţenie de primăvară, aşa cum i-am găsit, de pildă, pe soţii Cimpoaie.
Deşi destul de înaintaţi în vârstă, cei doi lucrau cot la cot în grădina blocului, „că aşa facem de atâţia ani de zile de când stăm aici. Aşa este normal, să lucrăm, să îngrijim grădina”.
Aşa cum am spus, între blocuri nu găseşti numai grădini amenajate frumos, ci şi împrejmuiri ilegale, de ai spune că locatarii de acolo au cumpărat apartamentul cu un pogon de pământ (pe care nici măcar nu cultivă ceva porumb, ci parchează maşina!), sau ciudăţenii.
Două din aceste ciudăţenii le-am descoperit şi noi. Este vorba despre două garaje deasupra cărora proprietarii au construit, unul, o grădină, cu boltă de viţă, iar celălalt, o magherniţă acoperită, un fel de magazie de vară…
Am încercat să stăm de vorbă cu proprietarul, mai ales că uşa garajului (de la „parter”) era deschisă, iar înăuntru am întrezărit o maşină de spălat, un banc de lucru, cu menghină, însă proprietarul se volatilizase…
„E a lui Petrică!”, „Ba a lui Vasile, că Petrică a vândut”, se certau doi locatari, când i-am întrebat ce este cu urâţeniile acelea dintre blocului (lipite de Punctul Termic „Doina”).
„Nu ne face cinste, da’ ce să facem? Uite, mie, anul trecut, când m-am dus la Primărie să plătesc chiria, mi-au cerut să aduc o fotografie ca să vadă ei că nu am modificat garajul…”.
„Probabil că din cauza la de-alde ăştia îmi cer mie poze”, ne-a spus omul, care nu a vrut să se recomande, „să nu zică lumea că bârfesc”.
Deh!, ştim şi noi?, dacă cei de la Primărie şi-ar fi făcut treaba şi ar fi strâns fotografii de la fiecare garaj, probabil că nu am mai fi descoperit noi Grădinile suspendate ale Semiramidei pe garaje!…
Învăţământ cu finanţare privată
Într-o perioadă în care cadrele didactice ies în stradă, cerând salarii mai mari, iar şcolile se desfiinţează, fie din lipsa elevilor, fie din motive pecuniare, Şcoala nr. 11 „Mihail Sadoveanu”, din Ţiglina III, a găsit soluţii financiare astfel încât nu doar să supravieţuiască, ci mai mult, să îşi atragă noi elevi şi să îşi permită să le ofere copiilor învăţământ la standarde „de Centru”.
Una dintre soluţii este programul „after school”, subvenţionat… în regim privat. Părinţii elevilor Şcolii Generale nr. 11 „Mihail Sadoveanu” stau liniştiţi, chiar dacă serviciul lor se termină la 16.00, iar copiii încheie orele la 12.00.
Iar acest lucru este posibil pentru că elevii claselor I, a II-a şi a III-a, adică în jur de 40 de copii, participă de luni până joi la un program „after school”.
V-aţi aştepta să spunem acum valoarea proiectului fie naţional, fie european, nu? Ei bine, nu este cazul, pentru programul este susţinut financiar chiar de părinţii acestor elevi.
Gina Necula, directoarea Şcolii nr. 11, spune că „părinţii plătesc 150 de lei pe lună, pentru acest program after school, iar cei care doresc ca micuţii să ia şi masa aici mai plătesc şase lei pe zi.
Copiii termină orele la 12.00, după care iau masa, îşi fac lecţiile supravegheaţi de învăţătoare şi participă la activităţi extraccuriculare – se joacă, participă la concursuri…
Pentru părinţi este un real ajutor, pentru că nu au timp, nu pot să îşi ia copiii de la şcoală la ora 12.00 şi vorbim exact de copiii de şapte, opt, nouă ani care sunt cei mai expuşi influenţelor…
Aici, ei au parte de supraveghere, o masă caldă, prin serviciul de catering, îşi pot face temele, pot aprofunda lecţiile predate la clasă sau se pot juca”, ne-a explicat directoarea şcolii.
Ore, masă, lecţii, joacă…
De altfel, Gina Necula ne-a explicat că programul „after school” subvenţionat de părinţi este un ”un proiect al fostei directoare, Loredana Buzoianu”.
Învăţătoarea Gabriela Cristian, de la clasa a III-a, ne-a explicat programul zilnic:
„Orele la clasă durează până la 12.00. De la 12.00, la 13.00, avem pauză, timp în care unii elevi, care stau aproape, merg acasă, să mănânce, iar alţii, rămân aici, unde iau masa, fie în regim de catering, fie au pacheţel de acasă…”.
„Fiecare are un dulap, cu săpun şi prosop, deci condiţiile igienice sunt respectate. După masă, de la 13.00, începem să facem lecţiile, iar dacă terminăm repede, lucrăm şi suplimentar”.
„Apoi facem activităţi recreative – exerciţii, desene, întindem un covor, pe care se joacă, iar când este cald mergem afară…”.
„Părinţii sunt încântaţi, mai ales dacă sunt în străinătate, iar acasă cei mici au rămas doar cu bunicii… Seara, copiii au lecţiile făcute, au mâncat şi s-au jucat”.
Şi o sală de sport pentru elevi şi… adulţi
Programul after school nu este singura soluţie financiară pentru Şcoala nr. 11. Recent, aici s-a dat în folosinţă un teren de sport, acoperit, cu gazon artificial, două terenuri de fotbal (pretabile şi la alte sporturi – handbal, volei), încălzite.
„În timpul zilei, elevii folosesc acest spaţiu acoperit, pentru orele de sport. Seara, după ora 18.00, aici fac sport adulţii”.
„Terenul a fost realizat de către o firmă privată cu care am făcut un parteneriat – ei asigură terenul pentru elevi, iar noi oferim spaţiul seara, pentru a-l închiria maturilor care vor să facă sport”, ne-a explicat directoarea şcolii.
Reclama, sufletul comerţului, iar comerţul, sufletu’…
Gălăţenii ştiu că în Micro 16, sau Ţiglina III există trei complexe, fost comerciale: Continental, Siret şi Flora.
Din acestea, doar complexul Siret funcţionează cu adevărat, restul agonizează.
Şi este păcat, pentru că spaţiile sunt generoase, iar cu puţin spirit întreprinzător s-ar putea face şi altceva decât baruri cu „păcănele”, amplasate lângă locuri speciale de joacă pentru copii (?!), aşa cum se întâmplă, de pildă, în complex Continental.
Jur împrejurul acestui complex, cu etaj, s-au amenajat tot felul de chioşcuri; aspectul dezolant arată în totalitate interesul Primăriei în urbanism… Nici comerţul nu merge în zonă, iar singurii care tulbură somnul câinilor din faţa non-stopurilor suntem noi…
Multe spaţii goale, multe date spre închiriere… Cine ar veni aici şi pentru ce, rămân teme de casă pentru Primărie.
De pildă, s-ar putea înfiinţa o staţie de microbuz aici – mai ales că locatarii se plâng de lipsa mijloacelor de transport -, dar şi un club pentru pensionari sau alte categorii sociale.
Puţin mai bine „trăieşte” complexul Flora, sau „staţia de tramvai Vega”, aşa cum mai este cunoscută de gălăţeni.
Aici încă mai funcţionează în antica incintă de beton, o agenţie Loto, o ceasornicărie, un alt spaţiu de joacă pentru copii, un laborator de analize medicale şi, să nu uităm ce este mai important – un bar!
Dar cel care a rămas, eroic, pe baricade, este complexul Siretul. (micro 16 (75)) Este locul din cauza căruia, probabil, cei care locuiesc la blocurile de pe strada Brânduşei, au ceva probleme cu somnul, mai ales în nopţile de vară.
Este un loc în care viaţa este disecată, pe băncuţă, la soare. Vin şomeri, pensionari, şi bogaţi şi săraci şi tineri şi bătrâni. Lumea discută, fumează, se mai joacă un şah, se mai deschide o sticlă de bere.
Jur împrejur, spaţiile comerciale au activitate: şi florăriile, şi farmacia, şi alimentara, şi sucursala unei bănci, cofetăria, un mini aprozar şi desigur cârciumile…
Alături de complexul Siretul este piaţa. A fost acoperită anul trecut şi sub acoperişul de tablă se află vreo patru spaţii comerciale ocupate şi vreo zece tarabe.
Vânzătoarele din spaţiile comerciale spun că „nu merge vânzarea deloc… şi plătim chirie patru milioane pe lună…”.
Încerc să le încurajez că „măcar acum, că vine Paştele, va creşte vânzarea”. „Daa”, îmi răspunde una din ele, „că parcă noi plătim chirie numai de Paşte”…
Are dreptate, însă compătimirea îmi trece, pentru că sunt luată la rost de unul din vânzătorii de la tarabă, unde, cu câteva minute înainte, mă oprisem să aflu că 250 de grame de miez de nucă este şase lei.
„Ce, vi se pare mult? Păi ce, credeţi că io am bani pentru chirie?”, m-a luat la rost omul, nervos nevoie mare şi cu privirea un pic tulbure…
Mă rog, or fi şi vremurile grele, nu zic, iar băutura se scumpeşte şi ea, dar, totuşi, să intre în criză până şi bunul simţ?…
Instinct de proprietate
Deşi autorităţiles au declarat în numeroase rânduri că este ilegal să blochezi o parcare din jurul blocului, astfel de lucruri se întâmplă în Ţiglina III…
Surpriza de sub maşină
Cei care nu au parcat niciodată în Ţiglina III, în faţa Dispensarului (alături de „Bingo”) trebuie să aibă în vedere că unul din locurile de parcare de acolo are o adevărată surpriză pentru şoferi: o groapă de toată frumuseţea.
Şi cum locul este mic pentru manevre, este cam greu să mai întorci, aşa că mulţi şoferi au simţit pe propriile … maşini ce înseamnă un loc de parcare. Public.
Taxă pentru cablurile agăţate
Majoritatea blocurilor din Ţiglina III sunt bine îngrijite. Uşile la intrare au termopane, deşi deasupra celor patru etaje ale blocurilor nu au fost construite mansarde – modalitatea uzuală, în Galaţi, prin care scara unui bloc este reabilitată termic…
Aici proprietarii au avut grijă să îşi anvelopeze – chiar şi aşa, pe bucăţi – apartamentele, însă nu au găsit, ca în alte cartiere, de cuviinţă, să îşi vopsească apoi pereţii exteriori în culori gen „flacăra violet” sau „la vie en rose”…
Un of au însă oamenii: după ce s-o anvelopa în totalitate blocul, proprietarii cablurilor agăţate acum ar trebui… să plătească o taxă! „Că doar agaţă cablurile de pereţii noştri, proprietate privată, nu?”, ne cere părerea Ioan Filip, omul cu idei.
Deh!, noi ştim? Dacă firmele vor refuza să plătească chirie? „Păi le dau cablurile jos şi-mi pun antenă TV”, râde domnul Filip…
Cum să nu ai datorii la întreţinere?
Tot domnul Filip ne-a explicat şi care este misterul că nu au datorii mari la întreţinere şi nici administratori de bloc care să fugă cu banii: „Avem o administratoră, o dai afară pe uşă, intră pe geam.
Am avut, într-un timp, o familie de romi, care aveau datorii la întreţinere de vreo 150 de milioane de lei vechi.
I-a dat asociaţia în judecată, dar banca la care făcuseră oamenii credit deja pusese poprire pe casă… Dar am avut avocat bun, am recuperat paguba”.
Cât costă un apartament?
În Ţiglina III, ca peste tot în această perioadă de criză, nu prea mai cumpără nimeni apartamente. Deşi zona este bună, liniştită, oamenii tot nu au bani.
Ultima vânzare de care ştiu locatarii: un apartament cu trei camere, la etajul al II-lea, a costat un miliard şi jumătate (lei vechi). Asta, în toamna anului trecut…
