Şcolile adoptă copii săraci

Şcolile adoptă copii săraci
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Lipsiţi de rechizite şcolare şi chiar de hăinuţe adecvate fiecărui anotimp, uneori mai flămânzi decât îşi pot imagina colegii de clasă, cu grija frăţiorului mai mic, astfel îşi duc traiul de şcolari zeci de elevi.

Fie că provin din familii dezorganizate, fie că au atât de mulţi fraţi şi surori încât tata sau mama nu-i pot întreţine în limitele unui trai decent, aceşti copii sunt, totuşi, dornici să-şi lase în urmă condiţia.

Carte da, condiţii ba

Psihologii şcolari şi mediatorii sociali din judeţul Galaţi au identificat în jur de 50 de familii, cu doi până la şapte copii, care aproape că trăiesc de pe o zi pe alta.

În total, este vorba despre 203 elevi din Galaţi, Tecuci, Târgu Bujor, Barcea, Iveşti, Buciumeni şi Griviţa. Ei frecventează orele, au interes pentru carte, dar condiţiile financiare nu le permit să se dezvolte armonios.

Acestea au şi fost criteriile de selecţie a copiilor beneficiari în campania „De la inimă… la inimă. Dăruieşte bucurie copiilor”. Psihologii Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională (CJRAE) au intermediat legătura între aceşti copii foarte săraci şi elevi cu dare de mână.

Timp de trei zile, cei aproximativ 200 de elevi, cu vârste între 7 şi 17 ani, se vor întâlni cu colegi de-ai lor de la diverse instituţii de învăţământ, care s-au oferit să îi ajute.

Câte bordeie, atâtea probleme

Ieri, înainte de a ajunge la „şcoala adoptivă”, o parte dintre copii s-au oprit la sediul CJRAE, de pe Str. Portului.

Micuţă de statură, cu părul prins în coadă, Gabriela, elevă în clasa a III-a, la Şcoala 24, era însoţită de sora ei mai mică, din clasa a II-a. „Fratele nostru n-a venit, pentru că e bolnav.

Mai avem încă o soră, de 3 ani, o să meargă la grădiniţă în toamnă. Anul trecut, de Paşti, am primit toţi daruri, de la o fundaţie”, ne-a spus copila.

Fraţii şi surorile Enache, de la Şcoala 38 „Grigore Moisil”, erau însoţiţi de mama lor. Daniela Enache este femeie de serviciu şi, cel puţin până îşi găseşte soţul său un nou loc de muncă, trebuie să întreţină cinci copii minori.

Ca urmare, ne-a spus că darurile sunt binevenite: „Din puţinul câştigat de mine, la care se adaugă alocaţiile, le împart copiilor. Ce să spun, au mai fost situaţii când nu i-am putut trimite la şcoală, dar fără şcoală nu faci nimic în viaţă”.

„Nici cu zece clase, cât am eu, nu se face, dar dacă n-ai deloc?”, ne-a spus ieri, doamna, vădit impresionată de locul amenajat cu scaune şi canapele tapiţate, unde erau primiţi copiii.

Ieri, micuţii au fost îmbiaţi nu doar cu dulciuri. Eu au primit şi simboluri ale atenţiei celorlalţi – inimioare şi îngeraşi din hârtie, cu diferite mesaje inscripţionate – ca să uite de necazurile lor.

De asemenea, doi elevi de la Şcoala nr. 28, însoţiţi de doamna psiholog, au înmânat copiilor „adoptaţi” darurile pregătite de ei în cadrul campaniei.

Poveşti necunoscute şi triste

Fiecare copil va primi rechizite, un trening şi pantofi sport, precum şi diverse alimente, asigurate de fiecare „şcoală-adoptivă”.

Unele instituţii de învăţământ, precum Colegiul Economic „V. Madgearu”, Colegiul „C. Negri” (Pedagogic) sau Grupul Şcolar „Sf. Maria”, şi-au luat în grijă câte 10-17 copii.

În total, 28 de instituţii de învăţământ din Galaţi şi Tecuci s-au implicat în ajutorarea elevilor sărmani. Derulată de CJRAE şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Galaţi, în colaborare cu Consiliul Judeţean Galaţi, Campania „De la inimă… la inimă.

Dăruieşte bucurie copiilor” se încheie, oficial, miercuri. Neoficial, în continuare, fiecare poate oferi o şansă la o viaţă mai bună acestor copii ale căror poveşti de viaţă sunt rareori cunoscute dincolo de zidurile casei sau ale sălii de clasă.

Alte cazuri

Familia Budeşteanu, formată din şapte membri, trăieşte în Barcea, într-o locuinţă alcătuită din două camere, modest mobilate. Ionela are încă patru surori: Andreea (clasa a III-a), Alina şi Simona (clasa a VIII-a), Loredana, elevă un liceu din Tecuci.

Principala sursă de venit o constituie alocaţiile copiilor şi sumele modeste pe care tatăl le obţine din munci sezoniere. Mama reuşeşte cu greu să asigure familiei nevoile de bază – hrana, îmbrăcăminte, condiţii minime de trai.

Proveniţi dintr-o familie dezorganizată, copiii familiei Riu, un elev în clasa a III-a şi o elevă în clasa a II-a, de la Şc. 24, au rămas în grija bunicii materne, după ce mama a plecat în Italia.

Bunica maternă are probleme de sănătate, iar de copii se ocupă fiul acestuia, împreună cu concubina lui. Locuinţa socială în care locuiesc este insalubră şi prost întreţinută. 

Explicaţie foto: Ieri, copiii au fost primiţi de directoarea CJRAE, Diana Bulai, şi de inspectorul şcolar general Doru Resmeriţă

Citit 1305 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.