Valoarea şcolii superioare gălăţene se cunoaşte mai ales prin ceea ce fac în prezent absolvenţii ei. Faptul că cercetători şcoliţi la Galaţi lucrează în universităţi şi în institute celebre din toată lumea nu mai e de multă vreme o noutate.
Recent, unul dintre produsele şcolii mecanice gălăţene ne-a acordat un interviu. Liviu Iulian Palade a plecat din ţară acum 20 de ani şi a ajuns un cercetător şi un cadru didactic remarcabil în Franţa.
El vorbeşte despre valoarea şcolii gălăţene şi despre viaţa cercetătorilor români de peste hotare.
Reporter: De ce aţi plecat din ţară?
Liviu Iulian Palade: Întrebarea nu e deloc simplă şi mă obligă să mă (re)pun într-un context istoric (sunt 20 de ani de atunci) despre care toata lumea are ceva de argumentat.
În continuare nu dezbat, îmi amintesc numai. Am plecat în iunie 1990, cam cu o săptămână înaintea evenimentelor de la Bucureşti a căror intensitate a marcat comunitatea naţională şi generaţia care a fost implicată sau martoră.
Societatea era confruntată cu o fractură socială ale cărei naturi şi esenţă m-au surprins (ca orice român sunt foarte mândru de tradiţiile şi istoria noastră!) şi remarcasem că dezbaterile atât de necesare privind valorile cu care trebuie să ne identificam şi pe care să le apărăm nu avansau.
Intenţia mea era să obţin un doctorat într-o universitate apreciată internaţional (l-am obţinut în ianuarie 1996, la Grenoble) şi să pot continua o carieră universitară.
Reporter: Ce faceţi acum şi cum v-a ajutat şcoala românească să ajungeţi unde sunteţi?
Liviu Iulian Palade: Am absolvit Liceul „Vasile Alecsandri”, secţia matematică-fizică.
I-am avut ca profesori de matematică pe genialii Constantin Ursu şi Chiţa Popovici, „artişti ai Şcolii Româneşti” în ansamblul ei.
Gustul pentru asta îmi venise mai înainte, când la şcoala generală îi avusesem ca dascăli la matematică pe domnii profesori Herman Finkelstein şi Vasile Levarda, al căror talent excepţional a emancipat imaginaţia multor generaţii de elevi.
Asta m-a marcat şi pe mine şi, în ciuda vicisitudinilor vieţii, am reuşit până la urmă să fac ceea ce am dorit practic dintotdeauna: matematica aplicată la fizica teoretică.
Pe vremea când eram student la universitatea din Galaţi m-a atras mecanica mediilor continue, formalismul ei, şi am avut discuţii foarte interesante cu domnul profesor (acum consultant) Matulea, ale cărui cursuri îmi evocă amintiri deosebit de agreabile.
Ajuns la Grenoble, am obţinut doctoratul în reologie (fluide vâscoelastice şi non-newtoniene) şi titlul „Habilitation” în 2003. Practic, cu asta mă ocup şi în prezent.
Lucrez în special pe teorii moleculare (influenţa interacţiunilor moleculare asupra comportamentului reologic macroscopic al fluidelor complexe).
Am fost în timpul doctoratului cercetătorul profesorului Jean-Michel Piau (fost preşedinte al Societăţii Europene de Reologie), iar apoi am colaborat cu profesorii Raja Huilgol (Adelaide), Kumbakonam Rajagopal şi Jay Walton (College Station), care au contribuit enorm în domeniu.
După doctorat am petrecut vreo patru ani în Statele Unite, unde am fost Research Assistant Professor.
În prezent predau şi fac cercetare la Universitatea din Lyon, INSA-Lyon, însă am păstrat colaborarea şi cu foştii mei colegi din SUA.
Reporter: Cum aţi caracteriza şcoala de inginerie mecanică de la Galaţi?
Liviu Iulian Palade: Facultatea de Mecanică este foarte performantă în domeniul tehnologiilor, şi mărturia o poartă realizările foştilor absolvenţi.
Combinatul Siderurgic a fost construit şi există datorită talentului şi devoţiunii inginerilor, în marea lor majoritate educaţi la Galaţi.
Am avut privilegiul să-i cunosc pe domnii ingineri Constantin Popescu şi Pompiliu Severineanu, ale căror nume rămân legate pentru totdeauna de excelenţa siderurgiei româneşti.
Şantierul Naval Galaţi a construit o bună parte din flota României, concepută de ICEPRONAV: toţi cei implicaţi au fost şi sunt ingineri gălăţeni. Nu exemplele lipsesc, trebuie doar să facem efortul minim să le vedem.
Acum doi ani m-am întors la Galaţi şi am remarcat că multe din bijuteriile industriale gălăţene sunt administrate de interese altele decât cele româneşti, însă probabil că asta nu ţine deloc de domeniul mecanicii aplicate şi industriale în care excelează comunitatea ştiinţifică şi tehnologică gălăţeană.
Eu am continuat pe direcţii foarte diferite (fluide complexe, matematici aplicate), însă îmi aduc aminte cu plăcere de prelegerile de mecanică, matematică, termodinamică ale profesorilor Matulea, Stanciu, Ivanovici, Antohe, Arădău, Panait. Le mulţumesc pe această cale!
Reporter: Cum sunt priviţi cercetătorii români în străinătate?
Liviu Iulian Palade: Foarte bine! Noi, românii, nu trebuie să exacerbăm problemele cu care istoria ne-a copleşit de multe ori, ar trebui să contemplăm mai des realizările noastre, care nu sunt puţine.
Nu-i pot menţiona decât pe cei cu care sunt în contact. Desigur, numele profesorului Adrian Bejan este foarte cunoscut, datorită renumelui excepţional de care se bucură.
Personal, am fost foarte impresionat de ultima vizită făcuta profesorului George Palade la San Diego în vara lui 2004. Aveam ochii umezi, fără să ştiu că avea să fie ultima, din păcate.
În ceea ce-i priveşte pe foştii absolvenţi ai Universităţii „Dunărea de Jos”, amintesc familia Carmen şi Cătălin Moraru, care au obţinut rezultate excepţionale în domeniul chimiei alimentare.
Doamna profesor Carmen Moraru predă la Universitatea Cornell, una dintre cele mai prestigioase din SUA. Aici, la Lyon, este un grup de matematicieni români, absolvenţi din Bucureşti în marea lor majoritate, cu care colaborez.
Reporter: Aţi fi tentat să vă întoarceţi în România într-un viitor mai apropiat sau mai îndepărtat?
Liviu Iulian Palade: Nu cred că ar fi cineva să nu fie „tentat” să se întoarcă înapoi să facă cercetare şi să predea la Alma Mater. Totul este o problemă de circumstanţe, condiţii, context.
Cred că este necesar (şi asta cere foarte puţin efort, puţină bunăvoinţă) ca universitatea gălăţeana să ţină un contact mai strâns cu foştii absolvenţi, să-i implice în viaţa universitară locală ţinând cont de realizările lor.
Domnul profesor Cătălin Fetecău, decanul Facultăţii de Mecanică, mi-a vorbit de proiectul lui, m-a impresionat, îl va reuşi cu siguranţă!
