Poliția închide în forță săli de jocuri, Loteria Română funcționează. Unde-i lege e tocmeală?

Poliția închide în forță săli de jocuri, Loteria Română funcționează. Unde-i lege e tocmeală?
Evaluaţi acest articol
(19 voturi)

Conform deciziei Grupului de Suport Tehnico-Științific privind Gestionarea Bolilor Înalt Contagioase la nivelul județului Galați, au fost adoptate, prin hotărâre, în data de 6 octombrie, o serie de măsuri, printre care și suspendarea activității cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc din municipiul Galați, din comunele Cuca, Șendreni și Vânători, în perioada 6-12 octombrie 2020, inclusiv.

Practic, în aceeași zi, acești operatori economici ar fi trebuit să închidă de îndată sălile de jocuri, în condițiile în care hotărârea despre care facem vorbire a fost publicată undeva la orele după-amiezii zilei de marți, 6 octombrie.

Cum închizi în aceeași zi?

În acest context, administratorul Neidan SRL, Dan Neicu, reclamă o situație cel puțin bizară, dacă nu ușor absurdă cu privire la activitatea unor puncte de lucru ale societății sale, specializată în "activități de jocuri de noroc și pariuri", conform nomenclatorului CAEN. "În după-amiaza zilei de marți, începând chiar cu ora 17.00, la unele puncte de lucru s-au prezentat echipe ale forțelor de ordine, care au încercat să închidă imediat sălile de jocuri. Clienții au fost dați afară, angajații mei care au solicitat explicații și au încercat să contacteze conducerea societății pentru lămuriri au fost amenințați, lucruri care s-au perpetuat până seara", spune Dan Neicu, menționând că a primit și două amenzi, în valoare de câte 10.000 de lei fiecare, pe care fizic le va recepționa prin poștă, cu intenția clară de a le contesta ulterior. "Nu peste tot am constatat aceeași atitudine. Au existat și situații în care forțele de ordine au făcut ceea ce era normal, adică au adus la cunoștință hotărârea luată și au solicitat civilizat închiderea activității, lucru pe care l-am și făcut în seara zilei de marți, peste tot, în jurul orei 22.00", ne-a mai spus Dan Neicu.

Statul discriminează operatorii privați?

Un alt fenomen inexplicabil îl reprezintă funcționarea în continuare a punctelor Loteriei Române, evident fără activitatea de jocuri mecanice, desfășurată de un operator privat în incinta acestora. În după-amiaza zilei de miercuri, 7 octombrie, am constatat că acestea erau deschise. "Am făcut chiar câteva bilete la 6 din 49", ne-a mai precizat, contrariat, Dan Neicu.

Acesta se întreabă, ironic și retoric, dacă nu cumva astfel de jocuri nu sunt jocuri de caritate, sau de… copii. "Am întrebat și la ONJN (Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc - n.r.) și mi-a fost confirmat faptul că este vorba tot de jocuri de noroc și în cazul Loteriei Române", mai spune administratorul Neidan SRL, arătând că este vorba despre o discriminare între operatorii privați și cel de stat. "Noi plătim salariile bugetarilor, noi plătim taxe la buget în avans și iată că statul blochează operatorii privați", a conchis Dan Neicu.

Două milioane de euro plătite zilnic la buget

"În momentul în care suntem lăsați să funcționăm, sălile de jocuri generează taxe și impozite zilnice de două milioane de euro. Industria jocurilor de noroc asigură 45.000 de locuri de muncă și este un important plătitor de salarii, taxe și impozite, cu taxe directe şi indirecte de 600 milioane de euro plătite anual la bugetul de stat și un grad de colectare de peste 99 la sută. În momentul în care sălile de jocuri sunt închise, șomajul acestor angajați reprezintă o cheltuială pentru statul român de peste 1,5 milioane de euro", se arată într-un comunicat al Asociației Organizatorilor de Sloturi din România (ROMSLOT), dat publicității miercuri, 7 octombrie.

Citit 7572 ori Ultima modificare Duminică, 11 Octombrie 2020 21:18

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.