* În timp ce în Anglia se duce război pentru eliminarea testelor naţionale, noua noastră Lege a Educaţiei introduce evaluări naţionale din doi în doi ani, de la grădiniţă până la terminarea liceului *
De ani de zile se vorbeşte în învăţământul românesc despre demonetizarea celor două examene naţionale - cel de la finalul clasei a VIII-a şi bacalaureatul.
Se vorbeşte neîncetat că bacalaureatul a devenit sport naţional la copiat şi că evaluările naţionale nu prea au relevanţă, atâta vreme cât ele sunt organizate de profesorii din şcoală, care au tot interesul ca rezultatele să fie cât mai „umflate”, având în vedere că acestea contează la calificativul pe care-l primesc ei şi unitatea de învăţământ.
Fiecare ministru care a deţinut cel mai înalt jilţ al Educaţiei a preferat să facă schimbări de formă, dar nu şi de fond, aceste examene pierzându-şi adevărata valoare de la an la an.
Cum bacalaureatul nu se poate schimba decât prin lege, miniştri dornici să se laude că au adus şi ei ceva benefic învăţământului au „umblat” doar la numele examenului final de clasa a VIII-a.
L-au numit capacitate, teză cu subiect unic, test naţional sau evaluare naţională, singura modificare de fond, în zece ani, fiind renunţarea la cea de-a treia probă, la istorie sau geografie.
Schimbări de la coadă la cap
Niciun ministru nu s-a gândit să conceapă aceste evaluări în mod corect. Un profesor, când vine la clasă, nu se gândeşte prima dată cum va organiza evaluarea cunoştinţelor.
Îşi stabileşte întâi ceea ce trebuie să ştie elevii şi cum vor folosi cunoştinţele în alte contexte şi în viaţa de zi cu zi. Pornind aşa, conceperea evaluării nu ar trebui să mai fie o problemă.
Noi încă nu ştim ceea ce vrem de la elevii noştri. În afară de a-i îndopa cu un volum cât mai mare de cunoştinţe, fără să ne gândim cât la sută le vor fi necesare, nu ne interesează. Evaluăm cantitativ şi nu calitativ.
Drept urmare, un ministru care ar demonstra că-l interesează într-adevăr soarta învăţământului ar începe schimbările de la conţinutul programelor, ar întreba profesorii care au experienţă la catedră (nu pe cei care poartă hârtii dintr-un birou în altul în minister sau în diferite instituţii arondate) ce e necesar să ştie elevii la finalizarea ciclului de învăţământ.
Unele ţări renunţă la examene, noi mărim numărul lor
În această perioadă, în Anglia, părinţii şi Sindicatul Naţional al Profesorilor se luptă pentru desfiinţarea examenelor naţionale. Potrivit acestora, examenele la matematică şi limba engleză ar promova o cultură a învăţării pentru teste, în dauna adevăratei educaţii a elevilor.
Aceştia susţin că prin susţinerea examenelor la matematică şi engleză se încalcă dreptul copilului la o educaţie care să-i dezvolte personalitatea, talentele şi abilităţile mentale şi fizice.
În loc de aceasta, elevilor li se oferă un învăţământ care-i pregăteşte exclusiv pentru a trece cu succes aceste teste, susţin cei care cer renunţarea la examenele respective.
În ciuda faptului că la noi cele două examene nu sunt realizate cum trebuie şi în plus, a indus într-adevăr pregătirea elevilor în special la disciplinele la care se dau probe, ministrul Funeriu a introdus evaluări naţionale încă de la grădiniţă de la grupa pregătitoare.
Elevii români vor fi stresaţi aproape din doi în doi ani: la grupa pregătitoare, clasa a II-a, clasa a IV-a, a VI-a, a XI-a şi bacalaureatul într-a XII-a.
Aşa vom deţine un nou record mondial: elevii noştri vor fi cei mai evaluaţi, cei mai stresaţi, în detrimentul unei educaţii corespunzătoare.
Pentru că şi profesorii şi învăţătorii vor resimţi presiunea acestor teste şi-şi vor organiza procesul educativ în funcţie de ele şi nu după necesităţile elevilor.
Dar cine mai poate opri un ministru şi un Guvern care fac din Legea Educaţiei un motiv de mândrie politică, în loc să se gândească la repercusiunile pe care aceasta le va avea asupra generaţiilor de elevi şi asupra viitorului ţării.
