„Ne îndreptăm spre dictatură”

„Ne îndreptăm spre dictatură”
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Profesorii susţin că prin proiectul noii Legi a Educaţiei îşi vor pierde toate drepturile câştigate după 1989 *  Conducerea ISJ susţine că greva a fost ilegală * Sindicaliştii de la SIP spun că, deşi s-au făcut presiuni asupra protestatarilor, participarea a fost de peste 95 la sută *

Au tot ameninţat că vor intra în grevă încă de la începutul anului şcolar, dar n-au făcut acest lucru. Până ieri când au suspendat cursurile pentru o zi.

Mai mult ca avertisment pentru nemulţumirile lor care s-au adunat cât un munte.

Nu e vorba numai de salariile indecent de mici pentru unele categorii de salariaţi ai şcolilor, ci şi de faptul că profesorii au ajuns la capătul răbdării şi nu mai pot suporta că guvernanţii le calcă drepturile în picioare.

„Şi azi se încearcă intimidarea noastră”

Primul lucru pe care ni l-au declarat dascălii nemulţumiţi din toate instituţiile unde am fost ieri:

„Până şi astăzi, cei de la ISJ încearcă să ne intimideze şi să ne sperie, dar nu le merge. Au trimis o notă prin care solicită tabele nominale cu participanţii la grevă”.

„Niciodată nu s-a cerut aşa ceva. Noi nu vom trimite niciun tabel nominal”.

„Putem spune că toţi profesorii sunt în grevă şi atât. Nu au decât să-i caute singuri, să vadă care sunt aceia”, ne declară un cadru didactic de la una dintre şcolile generale.

„Nu se mai respectă nimic”

Pe larg, despre motivele greviştilor am discutat cu unul dintre profesorii de marcă ai Galaţiului, Laila Chitic, de la CNVA (instituţie unde, de asemenea, toate cadrele didactice au participat la greva de o zi).

„Toate drepturile pe care le-am câştigat după 1989 ne-au fost luate prin noul proiect de Lege a Educaţiei”.

„Nu se mai dau cei 100 de euro pentru cărţi, nu se mai plăteşte naveta profesorilor care merg la ţară, nu se mai dau cele cinci salarii la decesul cadrului didactic”.

„Prin consiliile de administraţie ale şcolilor conduse de  două treimi oameni din afara învăţământului se vor face angajările şi concedierile cadrelor didactice”.

„În ce bază? Cum vor putea ei să analizeze munca profesorilor? Un consiliu de administraţie format astfel poate să hotărască orice împotriva cadrelor didactice”.

„Oricum în ţara asta nu se mai respectă nimic. Am câştigat nişte drepturi în justiţie şi acum ne sunt luate de guvernanţi şi de cei de la minister”.

„Ce rol mai are atunci justiţia în acest stat de drept? Legile pe care le dau, guvernanţii nu le respectă”.

„Hotărârile judecătoreşti nu se respectă. Ne îndreptăm încet dar sigur spre dictatură”, susţine Laila Chitic.

Mascarada dezbaterilor Legii Educaţiei

Profesorii îi acuză pe reprezentanţii ministerului de incompetenţă: „Nimic din ceea ce fac nu e bine.

Totul e o ajustare, o cârpire, o revenire. Iar toată dezbaterea pe Legea Educaţiei a fost o mascaradă. Acţiuni care trebuiau bifate. Noi am vorbit, noi am auzit.

Legea a trecut de Guvern la fel. Suntem dezamăgiţi. Parcă guvernanţii nu mai au nevoie de profesori în Educaţie.

Suntem trataţi ca nişte prestatori de servicii, nu ca o categorie socială care are dreptul la demnitatea ei”, a mai spus Laila Chitic.

„Ce treabă are ISJ cu salariile noastre?”

Cadrele didactice ne-au mai spus că sunt nemulţumite de faptul că deşi au hotărâri judecătoreşti pentru majorarea salariilor lor, sumele respective nu li se mai dau.

„La noi, Primăria a fost de acord să ne plătească salariile majorate. Însă de la Trezorerie ni s-a spus că trebuie să avem viza ISJ pe statele de plată pentru a ne lua salariile mărite”. 

„Ceea ce nu vom obţine niciodată. Dar nu înţelegem de ce ne trebuie viza ISJ-ului?”.

„Nu este unitate ordonatoare de credite. Şi până acum nu ni se cerea aşa ceva”, ne-a spus lidera de sindicat de la Tudor Vladimirescu, Mihaela Talabă.

Profesorii  sunt hotărâţi să lupte pentru drepturile lor.

„Până şi completul de judecată s-a sesizat că nu este treaba ISJ-ului să se implice în procesele noastre şi i s-a atras juristului ISJ-ului atenţia că nu are de ce să reprezinte şcoala sau consiliile locale pe care noi le-am dat în judecată”, spune liderul SIP, Valeriu Diculescu.

„Avem peste 90 la sută participare”

Acesta ne-a declarat că dascălii au aderat la protest în proporţie de peste 90 la sută:

„Toate şcolile generale au fost în grevă. Toate liceele - cu excepţia  „Elena Doamna” şi  „Dunărea” – unitate înscrisă la alt sindicat.

Mai avem alte două grădiniţe din Galaţi care au făcut cursuri, şcoala din Vârlezi şi Grădiniţa din Tuluceşti, unde, la fel, s-au făcut ore”, susţine liderul sindical.

De la Alexandrina Diaconescu – lideră a membrilor afiliaţi la „Spiru Haret”, am aflat că dintre cei 400 de membri pe care-i deţine, doar 100 au fost în grevă.

Cei care n-au protestat au fost din categoria personalului nedidactic care şi aşa au salarii foarte mici şi nu-şi permit decât să simpatizeze cu greviştii, dar nu să nu-şi primească întregi lefurile infime.

„La FSLI Tecuci au fost toţi în grevă”, susţine liderul Mircea Petică.

Cei de la ISJ au contrazis însă declaraţiile liderilor de sindicat: „Am primit situaţie nominală de la 70 de unităţi de învăţământ, din cele 250 existente, unde jumătate sunt în grevă, jumătate la cursuri”, spune inspectorul general, Doruleţ Resmeriţă.

Acesta a confirmat faptul că în opt licee profesorii nu au participat nici măcar la bacalaureat, în timp ce în alte douăsprezece membrii comisiei au preferat să vină la proba de competenţe digitale, deşi  colegii  lor au făcut grevă.

„Greva este ilegală”

În cadrul conferinţei de presă, şeful ISJ a declarat că greva profesorilor gălăţeni a fost ilegală:

„Au trimis sesizare în urmă cu trei zile şi nu au mai aşteptat răspunsul nostru şi au înregistrat  protestul la Agenţia de Prestaţii Sociale”.

„Conform Legii 168/1999, atâta vreme cât există un contract colectiv de muncă în vigoare, nu se poate organiza protest”.

„Iar noi avem un contract la nivel de ISJ - sindicate, care nu a fost anulat de niciuna dintre părţi. Greva este ilegală”.

„Am transmis şi eu la minister situaţia şi vom aştepta să vedem ce măsuri va lua ministrul”, ne-a spus Doruleţ Resmeriţă.

„Parcă niciodată nu s-au făcut atâtea abuzuri”

Sindicaliştii susţin că astfel ISJ încearcă încă odată să-i intimideze pe profesorii grevişti:

„Conform legii, în două zile de la notificarea noastră, ar fi trebuit să primim răspuns. Noi am depus notificarea vineri, iar ISJ ar fi trebuit să ne răspundă cel târziu marţi dimineaţă, nu miercuri la ora 14.30”.

„Mă aştept ca inspectorul general să fie mai mult cadru didactic decât membru de partid. Problemele pe care le avem sunt destul de grave şi importante”.

„Parcă niciodată nu s-au făcut atâtea abuzuri. Greva a fost declanşată la nivel naţional, nu la nivel de Galaţi doar, iar noi nu mai avem un contract colectiv pe ramură”.

„Aşa că este perfect legală. Restul sunt speculaţii”, a mai spus Diculescu.

Astăzi, liderii celor patru federaţii din învăţământ au fost chemate la negocieri.

În cazul în care acestea eşuează, profesorii ameninţă cu grevă pe termen nelimitat începând cu luna iunie, ceea ce înseamnă blocarea anului şcolar.

Citit 2436 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.