* Glasul pământului * Glasul legii *
Se făcea că, hăt, acum doi ani, prin vara lui 2008, vreo 15-20 de locuitori ai Brăneştiului, sat din comuna gălăţeană Vlădeşti, s-au trezit ofertaţi să li se cumpere niscaiva bucăţi de pământ.
Interesaţi, brăneştenii au zis că vor. Şi pământul s-a vântut de-ndat’, cu plimbare la notarul gălăţean, pe banii intermediarului, cu tot.
…atâta că titlul de proprietate - în original - a rămas la împuternicitul gălăţean. Care spune că actele vor fi înapoiate brăneştenilor după ce se finalizează documentaţia cadastrală. Povestea pe larg - în materialul care urmează.
Vânzare în grup
Ileana Danda a venit la redacţia „Vieţii libere” tocmai din Brăneşti, comuna Vlădeşti. Femeia are 64 de şi nu înţelege de ce, la 2 ani după ce a semnat un act de vânzare-cumpărare la notar, încă nu îşi poate recupera titlul de proprietate de la cumpărătorul gălăţean.
Iată povestea ei: „În anul 2008, pe 30 ianuarie, a venit în satul nostru un domn Olaru care locuieşte în Galaţi. El este mandatat de un domn Marian Mohan, din Bucureşti, ca fiind cumpărător mandatat de către Niţescu Vasile - acesta fiind cumpărător de drept”.
„Olaru, prin actul pe care l-a făcut la notariat, este mandatat de mine să mă reprezinte la Oficiul de Cadastru, Biroul de carte funciară şi acolo unde este nevoie, pentru perfectarea contractului de vânzare-cumpărare a unei suprafeţe de teren agricol situat în extravilanul comunei Vlădeşti”.
„În momentul când a venit în sat acest domn, s-au strâns mai mulţi cetăţeni, amatori să vândă fiecare câte un teren ce îi aparţinea”.
Călătorie la notar
„Olaru ne-a luat titlurile de proprietate, certificatele de moştenitor, spunând că vom merge la un notar în oraşul Galaţi şi acolo se va perfecta actul de vânzare-cumpărare şi se va plăti suma cuvenită, mai precizează dna Danda.
„Banii pentru vânzare s-au primit de către fiecare cetăţean, domnul Olaru zicând că în curând se vor face actele”.
„Vrem actele înapoi”
„S-a făcut un act - promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare, continuă femeia. În schimbul acestei hârtii, actele noastre originale sunt confiscate de acest Olaru din iulie 2008”.
„Acesta a apărut foarte rar în satul nostru, deşi ar fi trebuit să vină să ne dea explicaţii despre ce se întâmplă şi de ce nu se perfectează actul de vânzare-cumpărare”.
„Terenul agricol pe care l-am vândut eu are suprafaţa de 12.400 mp şi este situat în extravilanul satului Brăneşti. Ceea ce dorim noi este să ne restituie la fiecare actele de proprietate - pentru că sunt ale noastre.”
Mai mulţi vânzători, aceeaşi problemă
Ajunşi la Vlădeşti, am fost întâmpinaţi de 8-9 săteni, toţi având aceeaşi problemă ca a Ilenei Danda, şi cu acelaşi intermediar:
„De ce nu ni se dau titlurile înapoi, doamnă? Şi de ce ne târăşte în instanţă, la Bujoru, acest Olaru, după ce noi am semnat tot ce a vrut el?”, întrebau într-un glas Constantin Dumitraşcu (74 de ani), Tudoriţa Gheorghiu, Costache Postelnicu (64 de ani), Bărsăneanu Tincu (77 de ani) - câţiva dintre vânzători, adunaţi în curtea Ilenei Danda, din mijlocul satului.
Cine este şi ce spune Ionel Olaru
Cum era firesc, l-am contactat pe aparent controversatul Ionel Olaru, care în mai puţin de o oră se prezenta la sediul ziarului, cu o geantă plină de acte şi de explicaţiile necesare.
Astfel, am aflat că „…titlurile de proprietate se vor înapoia titularilor care au vândut terenurile - după finalizarea documentaţiei cadastrale, aşa cum este stipulat în antecontractul de vânzare-cumpărare”, conform declaraţiei punctuale a împuternicitul legal.
Săteni-pârâţi daţi în judecată pe banii… reclamantului
L-am întrebat pe Ionel Olaru de ce i-a dat în judecată pe sătenii din Brăneşti care i-au vândut pământul:
„I-am acţionat în instanţă pentru că majoritatea nu cooperează, nepunându-ne la dispoziţie actele necesare pentru a finaliza contractul de vânzare-cumpărare: cum ar fi cartea de identitate, adeverinţele, certificat de rol, fisc, etc.”, răspunde bărbatul.
Partea interesantă însă de-abia acum vine: „Toate cheltuielile de judecată se vor suporta de către cumpărător”, ne asigură acelaşi Ionel Olaru.
Actele - înapoiate până la sfârşitul lui iunie 2010
Totuşi, sunt 2 ani de la încheierea vânzării, când se vor întoarce actele de proprietate la titularii lor?
„Titlurile de proprietate, certificatele de moştenitor vor fi înapoiate titularilor de drept la finele lunii iunie 2010, după pronunţarea instanţei”.
Sentinţa - pe post de act autentic
Povestea a durat 2 ani, spune Ionel Olaru, pentru că „…nu s-a putut finaliza documentaţia cadastrală. Şi asta din cauza faptului că Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară nu a finalizat în totalitate lucrările cadastrale pe raza comunei Vlădeşti, conform adresei numărul 238 din 1 februarie 2010”.
„Am apelat la Instanţa Judecătoriei Târgu Bujor pentru ca sentinţa ce se va pronunţa să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare”, încheie împuternicitul.
E ca în reclamă
Tot comunicarea ar fi - şi în această situaţie - cheia unui conflict care durează de aproape doi ani. Pentru că în final aflăm de la Ionel Olaru că sătenii îşi pot scoate oricând, pe cheltuiala cumpărătorului, o copie legalizată după titlul de proprietate - dacă aceasta le este necesară.
Dar ştim că aceeaşi săteni l-au împuternicit pe Ionel Olaru, prin contractul la notar, să finalizeze documentaţia cadastrală - deci actul original nu îl pot avea până la perfectarea acesteia.
Până la final de iunie mai sunt două luni, iar sătenilor nu li se mai cere niciun leu, după cum cred - speriaţi fiind - oamenii. Doar răbdare şi, mai ales, calm. Şi, vorba reclamei, să citească atent un contract, atunci când îl semnează.