* Capăt de lume. Mal de Siret. Cartier mărginaş. Pseudo-sit arheologic. Sat în oraş. Case de vacanţă cu termopane. Peisaje minunate. Gunoaie răspândite şi iarbă arsă. Apă la robinet şi WC în fundul curţii. Electricitate pentru telenovele, dar butelie pentru făcut ciorba. Fără şcoală, fără biserică. Cu multă lume. Dar cu oameni puţini… *
Cam aşa ar putea fi caracterizat, telegrafic, cartierul municipiului Galaţi, Barboşi. Această oază de verdeaţă, în care lumea trăieşte ca la ţară, dar „în scripte” apare că duce viaţă de orăşean, Barboşiul nu s-a schimbat prea mult în ultimii ani.
Lipsurile nu au dispărut, ba chiar s-au înmulţit. Localnicii merg şi acum, aşa cum merg de ani de zile, în „oraş”, fie ca să se închine la o biserică (pentru că în cartier nu au), fie ca să-i însoţească pe copii la şcoală (pentru că Barboşiul nu are aşa ceva!), fie ca să facă şi ei cumpărături, pentru că, în afară de cele câteva chioşcuri din spatele gării, alte magazine nu sunt!
Din păcate – sau din fericire, lipsa de civilizaţie înseamnă şi… apropierea de natură. Iar natură este, slavă Domnului!, destulă la Barboşi.
Cartierul se întinde, leneş, în soare, de-a lungul malului Siretului, „până la pod”. Grădinile, udate cu apa Siretului, sunt pline de legume, iar animalele domestice – capre, vaci, cai – pasc iarba grasă, întocmai ca la ţară. Mulţi dintre localnici sunt pescari, unii amatori, alţii, profesionişti.
La malul Siretului stau mărturie micile pontoane, la care sunt agăţate bărcile. Vorba aceea, peşte să fie, că bărci… destule!
Un peisaj şi un contrast de poveste
Peisajele din lunca Siretului sunt parcă desprinse din poveşti; liniştea este întreruptă doar de glasul păsărilor sălbatice din pădurea de peste Siret, sau de clopoţelul vreunei capre mai jucăuşe…
Din păcate, imaginea bucolică este mixată cu felii mari de realitate autohtonă: iezii abia fătaţi, albi ca spuma laptelui, pasc printre gunoaiele lăsate de nesimţiţii care îşi petrec weekendurile la iarbă verde, iar cântecul păsărelelor sălbatice – o muzică pe care cu greu o mai găseşti, astăzi, în natură – este acoperit, la fiecare sfârşit de săptămână, de manele, sau alte genuri de muzică ascultată la maxim, la boxe gigant, aduse cu maşinile, de aceeaşi nesimţiţi care cred că a te relaxa în mijlocul naturii înseamnă a distruge totul în jur, inclusiv liniştea.
„Vin, se distrează, dar lasă în urmă numai mizerie… Noi mai strângem după ei, dar nu este normal, domnule, aşa ceva! M-am mai dus la ei, câteodată, şi le-am spus să nu mai lase gunoi, iar ei mi-au spus că «da, dom’le, strângem», dar în urmă numai mizerie a rămas”, ne-a povestit un localnic, Sorin…
„Eu mă duc peste Dunăre, cu soţia, când vreau să mă relaxez, dar înainte să pun cortul, curăţ pădurea pe o rază de cel puţin 100 de metri… E mizerie peste tot, oamenii nu mai respectă natura deloc”, concluzionează, trist, Sorin.
Dacă mergi de-a lungul Siretului, descoperi, într-adevăr, cu mare tristeţe, cât de prost crescuţi pot fi unii. Iarba este arsă, semn că oamenii aceştia habar nu au că s-au inventat grătare portabile, iar printre copacii înalţi şi falnici îşi duc veacul PET-urile, cutiile de bere goale, pungile de plastic, tradiţionalele tăviţe pentru pasta de mici…
Contrastul între frumuseţea naturii şi mizeria lăsat de oameni în urmă este atât de mare, încât te face să găseşti îndreptăţită „revolta” naturală a plăcilor tectonice, a valurilor uriaşe, sau a vulcanilor de pe mapamond…
La atâta lipsă de respect pe care oamenii o demonstrează faţă de natură, de ce nu ne-ar trata natura şi pe noi la fel de dur?
Taxe şi nedumeriri
„Vă rugăm să le reamintiţi aleşilor locali că şi străzile Lunca Siretului şi Castrul Roman, din cartierul Barboşi, fac parte din oraşul Galaţi… Pe aceste uliţe, noroiul este până la genunchi, iar când nu plouă, praful te îneacă… Cetăţenii de pe aceste străzi plătesc taxa de habitat”, ne-a scris o localnică a cartierului, care ne-a anexat şi chitanţa care dovedeşte că îşi achită taxele şi impozitele locale la Primărie.
Cele două străzi sunt, într-adevăr, în ultimul hal. Dacă ar fi cazul de vreun sat, am mai înţelege, însă vorbim, totuşi, despre un cartier al municipiului Galaţi.
Nedumerire pe malul apei
Toţi cei care au grădini de-a lungul malului Siretului au plătit, până în acest an, o taxă de concesiune, la Primărie.
„Contractele se reînnoiau, din oficiu, în fiecare an. În acest an ni s-a spus să solicităm reînnoirea contractului şi când am depus cererea, mi s-a spus de la Primărie că nu se ştie dacă se mai reînnoiesc sau nu…”, ne-a povestit unul din posesorii de grădină de acolo.
„Acum, înţeleg că aici nu se poate vinde teren sau să se construiască ceva, că e zonă inundabilă, dar am înţeles, că terenul ar aparţine Apelor Române. Păi dacă e aşa, de ce ne-a luat Primăria chiria atâţia ani?”, se întreabă, nedumerit, omul.
Un proiect uitat de toţi
A trecut mai bine de jumătate de an de când toţi oamenii de cultură din Galaţi, în fine, reprezentanţii instituţiilor de profil, se cocoţaseră pe malul Tirighinei şi semnau un memoriu intitulat semnificativ „SOS Tirighina-Barboşi”.
Actul, trimis apoi la preşedinţie, Parlament, Guvern, cerea implicarea tuturor factorilor de decizie, astfel încât promontoriul Tirighina să fie valorificat arheologic şi chiar turistic.
Din iniţiativă s-a ales praful. Nu s-a întâmplat nimic. Este criză, e adevărat, dar pentru salubrizarea zonei nu ar fi nevoie de bani mulţi, ci de voinţă…
Citiţi mai mult despre cartierul Barboşi în ediţia tipărită a „Vieţii libere” de astăzi
