În inima oraşului, pe o stradă aglomerată, dominată de nuanţele de gri ale betonului, pictată doar în culorile maşinilor de pe margini, o oază de verdeaţă apare stingheră de după gardul înălţat ca un scut.
Păşeşti cu teamă, ca într-o lume a minunilor, şi rămâi uimit de nuanţele vii ale plantelor care te înconjoară.
Familiei Drăguşin i s-a dus vestea în tot cartierul că are curtea plină de flori şi copăcei. Sunt oameni care le bat la poartă curioşi să vadă cu ochii lor mica grădină şi să o fotografieze.
Acum, la început de mai, ultimele lalele şi-au asortat culorile cu petuniile din glastre, iedera şi clematita asediază gardul, iar bujorii şi trandafirii se întrec să înflorească fiecare mai repede.
Florari de cartier
Lucian Drăguşin are 53 de ani şi se declară mare iubitor de plante, pasiune pe care o împărtăşeşte cu soţia sa. Cei doi au reuşit ceea ce altora li s-ar părea imposibil, şi anume să transforme o suprafaţă de 150 de metri pătraţi de pământ într-o mică grădină botanică.
„Ideea ne-a venit în urmă cu 5 ani, când ne-am mutat aici. Aveam nişte magazii, iar în grădină erau plantate ştevie, castraveţi şi roşii. Atunci am luat împreună hotărârea să facem o grădină de flori, să renunţăm la legume şi anexe”.
„Am consultat şi o firmă de design şi am delimitat cele două grădiniţe, apoi a venit ideea cu lacul, unde avem broaşte ţestoase româneşti şi din Florida”, povesteşte grădinarul din mijlocul urbei.
În mica grădină convieţuiesc în armonie lăcrămioara, pinul, viţa de vie, coacăzul, nectarinul, magnolia, verbena, garofiţa, brânduşa, zmeura, gura leului, smochinul, primula, salvia, palmierul, cala, stânjenelul, muşcata, crăiţa, vişinul, camelia, menta, berberisul, salcia, tuia, crinul, mâna Maicii Domnului, gazania, cactusul, mesteacănul, iasomia şi multe alte specii din lumea verde.
„Am schimbat tot pământul, am delimitat anumite zone pentru ienupăr sau tuia, am pus pe lângă gard trandafiri agăţători, am plantat buxus, am pus pomişorii, apoi coacăzul şi zmeura”.
„Am învăţat să plantez în aşa fel încât să am flori tot anul, din martie, de când ies ghioceii, şi până în decembrie, când mai am încă trandafiri. Să nu fie vreo perioadă de timp în care să intri în grădină şi să nu fie ceva înflorit”.
„S-au dus ghioceii, apar zambilele şi narcisele, apoi ies lalelele şi lăcrămioarele, panseluţele, petuniile, floarea Paştelui şi glicinele”, pare să fie reţeta celui care se bucură zi de zi de priveliştea vie.
Simfonie de culori
E lesne de înţeles că nu orice plantă se poate adapta la clima de aici. Lucian Drăguşin spune că şi-a dorit foarte mult un banan şi chiar a încercat de două ori să-l planteze, dar nu s-a prins. La fel şi cerceluşii, care iubesc răcoarea muntelui sau leandrul, care nu rezistă peste iarnă.
Atunci când are vreme se mai consultă cu angajaţii Grădinii Botanice sau caută în cărţi soluţii şi idei.
„Este o grădină mică, colorată într-o simfonie de culori, unde ai plăcerea să stai liniştit în leagăn, în foişor, să simţi parfumul florilor. Dacă ar fi mai mare nu aş mai reuşi probabil să le văd pe toate”.
„Efectiv îmi face plăcere să le îngrijesc. Cele mai dragi îmi sunt lalelele şi crizantemele, iar când îi cumpăr soţiei flori iau şi pentru mine”, spune pasionatul florar.
Privind grădiniţa familiei Drăguşin din mijlocul ei ai impresia de nesfârşire. Ţi se pare cale lungă de la măr până la cais şi vezi bine că nicio plantă nu o sufocă pe alta.
Ar mai încăpea vreo câteva de fapt, de exemplu o salcie curgătoare şi un tei parfumat, cum şi-ar dori grădinarul.
Mai privesc o dată în urmă de dincolo de poartă şi râd în sinea mea că nu aş fi ghicit vreodată ce se află în spatele ei. Şi sper ca toate celelalte garduri prin care privirile noastre nu pot pătrunde să tăinuiască doar asemenea frumuseţi.
