Luni a fost cea de-a doua zi liberă de Rusalii, minivacanţă legiferată de conducătorii ţării încă din 2008.
Cum Rusaliile „pică”, invariabil, duminica, legiutorii s-au gândit să le mai dea românilor o zi liberă. Iar românii, ca orice buni cetăţeni, nu au zis nu unei zile în plus de odihnă.
Treaba este că în timp ce patronii se mai gândesc dacă să dea sau nu angajaţilor liber (mai ales că, vorba aia!, abia au avut liber duminica, nu?), la bugetari nu mai există astfel de dubii.
Este liber şi gata!, motiv de mare bucurie pentru cei mai cu dare de mână, care şi-au planificat/efectuat o minivacanţă pe cinste de minim trei zile.
Dacă în 2008, a doua zi de Rusalii a fost o binemeritată vacanţă pentru românii care „s-au ostenit” duminică, ducându-se la urne, ca să-i voteze pe primarii intraţi în al doilea tur de scrutin, iar în 2009, liberele de Rusalii nu au ieşit din comun cu nimic deosebit, în acest an kalimera ar fi putut să fie uşor schimbată, iar termenul grecesc nu l-am folosit întâmplător…
Criza din cauza căreia toată lumea – în general, cea bugetară! – plânge şi îşi rupe părul din cap de disperare, această criză care ne dă dureri de cap şi audienţe maxime producătorilor de talk-show-uri televizate, acest mare bau-bau a… dispărut ca prin minune, în aceste zile libere de Rusalii.
Nu am auzit un singur lider de sindicat din sistemul bugetar, sau vreun angajat la stat care să fi spus, măcar aşa, de ochii lumii, că poate în acest an nu ne mai permitem să stăm acasă făcând nimic.
Că pe timp de criză încerci din toate puterile să produci mai mult, nu să tai mai abitir frunză la câini.
Nu am auzit pe nimeni spunând că nu îi mai arde de vacanţă pe criza asta, sau că, de grija tăierii a 25 la sută din salariu, nu ar putea să se odihnească o zi în plus, acasă.
Nu am auzit un singur director, parlamentar, ministru etc care să spună că, date fiind condiţiile de austeritate din acest an, este deplasat să ne relaxăm, fie chiar şi legal, acasă…
Luni, România bugetară nu a muncit. Oamenii s-au plimbat, au ieşit la pădure, au băut, au petrecut puţin, în case, în balcoane, la garaje, la iarbă verde, la munte sau la mare, după buget.
Şi după atâta odihnă, se reia lupta sindicală. Proteste, pichetări, marşuri şi, în final, greva generală programată pentru 31 mai (lunea viitoare).
Ştiţi ce demonstrează asta? O realitate pe care nu ar trebui să ne ferim să o recunoaştem: ţipăm înainte să fim loviţi.
Ne place să ne lamentăm, ca babele, în loc să ne apucăm să facem cu adevărat ceva, acum şi aici, adică atunci când arde.
Şi mă refer şi la Guvernul care până acum, efectiv, nu a aplicat nici măcar o măsură anticriză (ci doar şi-a exprimat intenţii şi „filosofii financiare”), şi la politicienii din opoziţie (care nu dau soluţii, dar au tupeul să susţină că deţin piatra filosofală a ieşirii din criză - pe care, desigur, ne-o vor dezvălui abia când actualul Guvern va cădea!), şi la bugetarii care nu mai fac nici bruma de treabă pe care o făceau până acum, pe ideea că tot li se va tăia din salarii, la sindicaliştii care ţipă că se va tăia din salarii, dar nu au avut nimic de spus când, în urmă cu o lună sau două ale aceluiaşi an 2010 de criză, încă se dădeau prime de la acelaşi buget de stat…
Ceea ce vreau să spun este că da, într-adevăr, trăim o perioadă de criză, însă, dacă tot suntem nemulţumiţi, nu este normal să ne revoltăm doar în timpul orelor de lucru.
Apropo, aţi auzit pe cineva propunând vreun mare miting lunea asta, când a fost liber de Rusalii şi când ar fi putut participa toţi bugetarii, fără frica de a li se tăia o zi de muncă de pe ştatul de plată şi fără jena de a închide birourile în nasul contribuabililor?…
