Potrivit Contractului Cadru din Sănătate pe anul 2010, de la 1 iulie se vor schimba preţurile de referinţă ale medicamentelor, ne informează preşedintele Casei Judeţeane de Asigurări de Sănătate (CJAS) Galaţi, farm. Olimpia Buzia.
Ce sunt preţurile de referinţă? Sunt acele preţuri ale medicamentelor pe care CJAS le poate acoperi, prin deconturi către farmaciile care au onorat reţete compensate.
Dacă, spre exemplu, un medicament are preţul de referinţă de 150 de lei, iar o variantă a acestui medicament pe care medicul curant v-a prescris-o costă 190 de lei, chiar şi în situaţia în care aţi avea o reţetă cu compensare sută la sută, tot ar trebui să scoateţi din buzunar 40 de lei.
Întrebarea este: cum se vor stabili noile preţuri de referinţă şi care vor fi ele? „Preţul de referinţă al unui medicament ar urma să fie stabilit în funcţie de clasa terapeutică din care face parte produsul. De fapt, preţul de referinţă ar urma să fie cel al medicamentului cu cea mai ridicată eficienţă din clasă sa terapeutică şi nu al celui mai ieftin”.
„Asta înseamnă că unele medicamente se vor scumpi, iar preţul altora va scădea”, susţine farm. Olimpia Buzia.
„Nu s-a luat încă în calcul nici modificarea listelor de compensate în sensul de a include cât mai multe medicamente ieftine, ci doar de a le include pe cele mai eficiente”, a mai spus preşedintele CJAS. Dacă privim problemele doar din acest punct de vedere, parcă nici n-am mai avea cine ştie ce motive să ne facem griji.
Şi totuşi…
Ieri dimineaţă, surse avizate din cadrul sistemului farmaceutic gălăţean susţineau că nimeni nu a exclus oficial varianta în care decontat va fi doar medicamentul cel mai ieftin dintr-o clasă terapeutică.
Există farmacişti care sunt de părere că prin această măsură se încearcă diminuarea sumelor pe care CJAS urmează să le plătească farmaciilor.
Apoi, se vehiculează tot mai des posibilitatea plăţii efectuate de CJAS către farmacie la 360 de zile de la onorarea unei reţete, ceea ce ar însemna că farmacia îşi primeşte banii pentru pe reţeta onorată astăzi abia peste un an.
Mulţi dintre cei care au avut ocazia studieze documentele privind schimbarea preţurilor de referinţă care se va face peste două săptămâni susţin că anumite produse riscă să se scumpească de până la nouă ori – fapt care va pune în pericol viaţa multor gălăţeni bolnavi care nu vor putea să acopere partea lor de coplată.
Nu de puţine ori, au venit la redacţie pacienţi care se plângeau că gradul de compensare a unui medicament a scăzut şi că acum trebuie să plătească diferenţe împovărătoare pentru a-şi putea lua tratamentul.
„Depinde şi de medicamentele pe care medicul acceptă să le prescrie”, a mai spus preşedintele CJAS.
Ce-o mai fi, vom mai vedea
„Nu ştim deocamdată nimic în acest sens, ne-a spus ieri după-amiază preşedintele Societăţii Medicilor de Familie din Galaţi, dr. Daniela Ungurianu. Nu ni s-a comunicat nimic oficial. Nici zvonul potrivit căruia s-ar limita numărul de consultaţii la trei pe zi şi nici altele de acest fel nu au fost deocamdată confirmate”.
Însă, cum fără foc nu iese fum, la noi zvonurile de acest fel se confirmă, de obicei.
Dacă e să ne întrebaţi pe noi, aţi putea avea mari şanse să plătiţi destul de mult în plus pentru medicamente, după 1 iulie. Dacă tot scad salariile şi pensiile, de ce n-ar creşte şi preţurile tratamentelor în lipsa cărora mulţi gălăţeni nu ar putea supravieţui?