Profesoara sancţionată

Profesoara sancţionată
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Consiliul de administraţie al ISJ a stabilit ca o profesoară de matematică ce a corectat la centrul de evaluare de la Seminarul Teologic să fie sancţionată cu diminuarea salariului pe timp de trei luni şi cu restricţia de a mai participa la organizarea vreunui examen timp de trei ani de zile.

„E bine că neregulile s-au descoperit la timp, înainte de afişarea rezultatelor la bacalaureat astfel încât să nu fim nevoiţi să modificăm şi nota pe teza respectivului elev. E trist că nu avem dovezi să-i pedepsim pe cei care au pus la cale întreaga poveste”.

„Aşa cum am mai spus, dacă tragerea la sorţi nu s-ar fi făcut corect anul acesta, vicepreşedintele de la centru ar fi trebuit să acopere neregulile. Aşa, profesoara de matematică, tânără şi neexperimentată, a rămas singura victimă şi nu ştiu dacă e corect să se spargă toate oalele în capul ei”, ne-a declarat inspectorul general Doruleţ Resmeriţă.

Aşa cum am mai precizat, tezele de la matematică nu îi vizează pe elevii de la „Dimitrie Cantemir”, cazul instrumentat de DNA, având probabil piste diferite de ancheta ISJ-ului,  chiar dacă lucrurile s-au petrecut la acelaşi centru de corectură. 

Resmeriţă susţine  că s-au verificat şi tezele la limba şi literatura română şi nu s-au descoperit lucruri importante: „Un singur cuvânt modificat la limba română, dar nu influenţa nota. Nu am reuşit să aflăm cine a făcut intervenţia pe teză. E posibil să se fi întâmplat şi în sala de examen”, crede Resmeriţă.

Citit 1316 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.