Cine va conduce Sănătatea gălăţeană?

Cine va conduce Sănătatea gălăţeană?
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Odată finalizat procesul de descentralizare, structura organismelor administrative care se ocupă de funcţionarea sistemului sanitar  gălăţean se schimbă radical.

Dacă până acum majoritatea îndatoririlor legate de control, administrare, statistică şi stabilirea strategiilor de sănătate cădeau în sarcina Direcţiei Judeţene de Sănătate Publică, acum lucrurile se vor schimba, iar instituţia va fi degrevată de o parte dintre atribuţiile sale.

Autorităţile locale şi structurile proprii

Încă dinainte de a prelua spitalele, Primăria şi-a creat un organism propriu de administrare a sănătăţii. Serviciului de Asistenţă Medicală Comunitară, Şcolară şi Spitalicească din Galaţi se va ocupa atât de problemele cabinetelor medicale cât şi de cele ale spitalelor preluate de comunitatea locală: Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Sfântul Ioan”, Maternitatea „Buna Vestire” şi  Spitalul de Psihiatrie „Elisabeta Doamna”.

Consiliul Judeţean îşi va crea probabil, în cel mai scurt timp, o structură similară, care să aibă atribuţii în ceea ce priveşte cele patru spitale preluate pe 13 iulie: Spitalul Clinic de Urgenţă „Sfântul Apostol Andrei, Spitalul de Pneumoftiziologie, Spitalul de Boli Infecţioase şi  Spitalul pentru Bolnavi Cronici din Iveşti.    

Ce rămâne în sarcina DJSP?

Detalii cu privire la sarcinile care rămân în continuare în sarcina DJSP ne-a oferit directorul instituţiei, dr. Valentin Boldea (Foto).

„În structura noastră rămâne Sanepidul, deci ne păstrăm atribuţiile de control. De asemenea, tot noi vom răspunde de  programele de sănătate. Spre exemplu, suntem finanţatori în programe ca cel de luptă împotriva TBC-ului şi a HIV-SIDA sau în programul «Mama şi copilul» prin intermediul căruia se livrează laptele praf”.

„De asemenea, răspundem şi de compartimentul UPU-SMURD, care rămâne în grija Ministerului Sănătăţii. De fapt, DJSP încheie contracte cu furnizorii de servicii medicale”, a precizat dr. Boldea.

„Printre activităţile DJSP se va număra în continuare şi întocmirea de statistici medicale specifice, dar şi promovarea sănătăţii”, a mai precizat directorul instituţiei.

Potrivit normativelor întocmite de Ministerul Sănătăţii, o parte dintre cele 126 de posturi ale DJSP Galaţi ar urma să fie restructurată. Direcţia a trimis către Ministerul Sănătăţii lista posturilor pe care le-a propus spre restructurare în urmă cu câteva săptămâni.

Din câte ştim noi, cel mai târziu la începutul lunii viitoare se va publica în Monitorul Oficial un act normativ care va reglementa definitiv această restructurare. Rămâne de văzut cine îşi va pierde postul, dar şi cât de însemnate vor fi economiile care se vor face prin restructurare.

Citit 1286 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.