Cumpăraţi-vă un bilet de tren până la Braşov, dus-întors. E un antidot sigur. Vă lecuieşte de eventuala frică de a călători cu maxitaxi sau de a face rate pentru o maşină personală. Eu m-am hotărât: îmi iau maşină.
Trataţi cu freon
Destinaţia: judeţul Braşov. Dimineaţa devreme, ora şapte fără ceva. Acceleratul modern, cu beculeţe extraterestre, cu tapiţerie interioară albastru-electric, e doar pe jumătate plin. Cel puţin până la Brăila. Totuşi, nici aşa, bagajele ceva mai ghiftuite n-au loc pe suporturile suspendate.
„Deh, sunt trenuri de navetişti, nu de călători”, constată cineva, după încercarea zadarnică de a-şi aranja valiza măcar sub scaun. Ne aşezăm.
Până la staţia-terminus n-am reuşit să ne scoatem din cap că locurile noastre sunt tot atât de comode precum nişte scaune de tortură. Şi nici n-am avut destule scuze pentru vecinul din faţa mea, sub scaunul căruia îmi dezmorţeam picioarele.
Totuşi, până să amorţim, îngheţăm… Ei, nici trenurile nu mai sunt ce-au fost odată! Într-un vagon cu ferestre închise ermetic, unde aparatul de aer condiţionat este la limita minimă, Goe n-ar mai pierde biletul cu beretă cu tot şi, atât de bine congelat, n-ar mai vrea nici „ciucalată”.
După ce ne pune în temă că „fac puşcărie (?!!) dacă închid aparatul de aer condiţionat cu freon, că se opreşte trenul”, controlorul ne ascultă rugămintea şi mai strânge robinetul…
Dacă nu-i ceream asta, poate ajungeam la timp la destinaţie… Altfel cum să ne explicăm întârzierea trenului, dacă nici vânzătorul de la Agenţia de voiaj, nici conductorul şi nici controlorul nu au făcut-o?
Seduşi, apoi abandonaţi
La retur, întârzierea de 30 minute de la dus ni s-a părut floare la ureche. În Gara Predeal aflăm că trenul are deja întârziere de o oră. Lehamitea ne-o vărsăm la bistroul din Gară. O firmă proaspăt deschisă face profit pe spatele clienţilor seduşi şi abandonaţi de CFR.
Aici, întârzierile trenurilor sunt la ordinea zilei. „Şi cu bicicleta ajungeţi mai repede acasă”, ne compătimeşte un călător cu state vechi în breaslă. Într-un sfârşit, ne bucurăm să revedem până şi scaunele albastre unde nu le-am dori nici duşmanilor să stea mai mult de două ore.
Cercetăm nivelul freonului. E mulţumitor. Toaleta, în apropierea căreia am primit locuri, are să emane mirosuri abia peste câteva ore.
Dar întârzierea? „Cică se lucrează la şine, la Tronsonul IV (!?). Şi dimineaţă, când am venit, a avut întârziere”, răspunde binevoitor un coleg de suferinţă. Lucru confirmat de controlor, deja obişnuit, se pare, cu astfel de întrebări incomode.
„Totuşi, la Braşov au aşteptat o oră legătura din Satu Mare, de asta a avut întârzierea”, intervine un călător care avea să coboare la Brăila. Bine-bine, noi ne-am lămurit. La fel şi cuplul care s-a luat la harţă cu doi cetăţeni plasaţi pe locurile de pe biletele dumnealor (când, de fapt, în bulversarea din gară, se urcaseră în alt tren).
Dar ce să înţeleagă doi polonezi, aflaţi în trenul nostru, din aceeaşi încurcătură cu întârzierile? Noroc de o buzoiancă mai dezgheţată, cu solide cunoştinţe de engleză, care le-a explicat totul, le-a urat drum bun în continuare şi abia a îndrăznit să-i întrebe cum s-au simţit în România.
Mai bine mai târziu decât niciodată?
Polonezii s-au oprit la Câmpina, fără să mai verifice la controlor - ia-l de unde nu-i! - dacă trenul lor opreşte şi în gara asta. Noi am rămas cu drumul nostru lung, cu fumul de ţigară (deşi, oficial, în trenuri e interzis fumatul), cu amorţeala din picioare şi din grumaz şi cu întrebările iscate de popasul într-un câmp pustiu.
Dăm telefoane acasă, cum fac aproape toţi din tren: „Nu ne aşteptaţi, că nu ştim când ajungem!” La 0,15 fix, la o oră şi jumătate după ora anunţată pe bilet, călătorii acceleratului de la miezul nopţii răsuflau uşuraţi. Nu ştiau cât de norocoşi sunt:
„Aţi fost norocoasă că nu aţi întârziat mai mult. Odată, trenul de Braşov a ajuns la 2 jumătate noaptea”, aveam să aflu, a doua zi, despre banalele întârzieri de câteva zeci de minute.
Cum CFR Călători pare să funcţioneze mai degrabă după considerentul „mai bine ajungeţi mai târziu decât niciodată”, atunci n-ar fi chiar lipsit de noimă să redacteze, în loc de „Mersul trenurilor”, un „Ghid al întârzierilor”. Ar fi mai cinstit. Şi mai util… Şi n-ar prinde rău nici scuzele.
Probabil clienţii CFR au speranţe mici să fie despăgubiţi într-un fel. De altfel, nici legile nu îi ajută. Dovadă că, la Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorului Galaţi, în ultimele 12 luni, numai un călător a reclamat întârzierea trenului.
Legislaţia privind drepturile generale ale consumatorului îi dă câştig de cauză reclamantului, dar, după cum am aflat de la Comisariatul Galaţi, CFR Călători poate oricând să conteste decizia dată în favoarea călătorului.
De aici, numai instanţa mai poate face dreptate. În plus, autorităţile româneşti din domeniu au cerut scutirea, pentru câţiva ani, de la aplicarea normativelor europene privind călătoriile locale cu trenul.
Altfel, la o întârziere de mai bine de o oră, călătorii „Acceleratului de la miezul nopţii” ar fi primit înapoi un sfert din preţul biletului. Ca nişte cetăţeni europeni ce ne place să credem să suntem…
