Gimnaziştii, cobai de cursă lungă

Gimnaziştii, cobai de cursă lungă
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Anul viitor, elevii de clasa a VII-a vor da testările la română şi la matematică după ce termină gimnaziul *Ministerul Educaţiei modifică modalitatea de evaluare în medie o dată la doi ani *Se schimbă mai degrabă forma, şi nu fondul *

Elevii care au trecut anul acesta în clasa a VIII-a joacă şi ei în filmul-serial „Reforma evaluărilor la gimnaziu”, regizat de Ministerul Educaţiei. După experimentarea Capacităţii, a Testelor Naţionale, a Tezelor cu subiect unic de la clasa a VII-a şi a VIII-a şi a Evaluării Naţionale din clasa a VIII-a, gimnaziştii au ajuns de unde au plecat: la examinarea de la sfârşitul gimnaziului.

Ministerul Educaţiei a schimbat din nou ceva la examenul de anul viitor: calendarul. Astfel, testările la română şi la matematică vor fi susţinute la sfârşitul clasei a VIII-a, dar numai cei care au absolvit gimnaziul au dreptul să se prezinte la evaluări.

De asemenea, anul viitor, lucrările candidaţilor dintr-o şcoală vor fi corectate de profesori de la alte instituţii. Examenul va fi supravegheat însă tot de asistenţi din şcoală.

Cinci tipuri de examene în zece ani

Absolvenţii promoţiilor 1999–2003 au trecut prin Capacitate, cu examene la română, matematică şi, la alegere, istorie sau geografie.

Din 2004, elevii au susţinut un examen asemănător, redenumit Teste Naţionale.

S-a modificat, totuşi, ponderea notelor la aceste teste în calculul mediei de admiterea în liceu. Tot în 2004, s-a decis să nu se mai organizeze a doua sesiune de Teste Naţionale, iar cei picaţi au fost repartizaţi pe locurile libere, de obicei la SAM-uri.

Pentru 2007, se introduc tezele cu subiect unic la română şi matematică, organizate semestrial, la clasele a VII-a şi a VIII-a, în fiecare şcoală gimnazială. Notele se iau în consideraţie la calculul mediei de admitere la liceu.

La promoţia de absolvenţi de gimnaziu din 2010 (care, în clasa a VII-a, au prins, de altfel, şi tezele unice), tezele sunt înlocuite cu Evaluarea Naţională de la clasa a VIII-a, de tip PISA.

În 2011, elevii de clasa a VIII-a nu vor mai da Evaluarea Naţională în timpul ultimului semestru de şcoală, ci la final de gimnaziu. În decurs de zece ani, metodologiile de organizare a examenelor s-au modificat de cinci ori. Practic, s-au făcut schimbări din doi în doi ani.

Alte propuneri, în proiectul Legii Educaţiei

Şi experimentele nu se opresc aici. În proiectul Legii Educaţiei Naţionale, aşa cum a fost înaintat către Camera Deputaţilor, este propus un examen de evaluare la sfârşitul clasei a VI-a şi un altul la sfârşit de gimnaziu.

Acesta ar putea fi o testare naţională transcurriculară, din discipline comune unei arii, dar şi două probe scrise la română şi la limbă străină şi o alta, practică, privind utilizarea calculatorului.

Se schimbă forma, dar fondul?

Evaluarea Naţională pe care o vor susţine absolvenţii de gimnaziu de anul viitor nu schimbă, în fond, tarele semnalate cu diferite ocazii de profesorii de la catedră: organizarea testării la nivelul fiecărei şcoli în parte şi, respectiv, supravegherea cu profesori din instituţia de învăţământ.

Şi conducerile liceelor şi-au exprimat neîncrederea în această formă de organizare a examenului, care nu ar realiza o departajare a candidaţilor după cunoştinţele lor reale. Anul viitor, absolvenţii vor fi repartizaţi la liceu tot computerizat, tot pe baza mediei multianuale de la gimnaziu şi a notelor de la testarea organizată în şcoli.

Elevii şi profesorii tot s-au ales cu ceva: pentru că testările la română şi la matematică sunt programate în luna iunie, cel puţin organizarea examenului nu va mai bulversa o şcoală întreagă, în mijlocul semestrului.

Calendar 2011

10 iunie  - Încheierea cursurilor pentru clasa a VIII-a

13-15 iunie - Înscrierea la Evaluarea Naţională

20 iunie - Limba si literatura româna - proba scrisă

22 iunie - Matematica - proba scrisă

24 iunie - Afişarea rezultatelor şi depunerea contestanţiilor

27 iunie - Afişarea rezultatelor finale

12 iulie – Repartizarea computerizată în învăţământul liceal (prima etapă)

Citit 1514 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.