La „Cuza”, profesorii şi-au ales directorul

La „Cuza”, profesorii şi-au ales directorul
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Pentru că mandatul directorului Gabriel Enache a expirat, ISJ a fost nevoit să emită un nou mandat pentru această funcţie, începând cu acest an şcolar. În mod surprinzător, în loc să trimită o decizie deja completată cu un nume, inspectorul general Doruleţ Resmeriţă  a decis ca noul director să fie ales prin vot de către cadrele didactice ale şcolii.

„Am recurs la această soluţie pentru că orice om aş fi numit eu acolo s-ar fi interpretat că este decizie politică. Nu-mi pot permite aşa ceva la «Cuza», liceu care are un colectiv prea matur. Aşa că le-am cerut cadrelor didactice să-şi aleagă directorul, iar eu voi semna decizia”, ne-a declarat Resmeriţă.

Profesorii de la „Cuza” l-au reales în funcţie tot pe Gabriel Enache, cel care datorită culorii sale politice nu ar fi avut şanse să mai capete o prelungire de mandat, dacă numirea s-ar fi făcut direct de la ISJ.

Nu ştim care au fost adevăratele cauze care au condus la alegerea directorului de către profesori, mai ales că inspectorul general nu a procedat la fel de democratic şi la numirea directorului de la Pedagogic, liceu care se bucură de un colectiv la fel de matur. Aici a fost numită prin decizie fosta inspectoare de istorie Daniela Popa (care nu este membră PD-L, aşa cum am crezut noi).                                     

Citit 2433 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.