Studenţii ameninţă cu proteste

Studenţii ameninţă cu proteste
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Studenţii sunt profund nemulţumiţi de faptul că actuala formulă a proiectului Legii Educaţiei îi elimină din comisia de alegere a rectorului universităţii şi a consiliului de administraţie.

Astfel, Liga Studenţilor din Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi (LSG), alături de alte 31 de organisme studenţeşti de reprezentare din toată ţara, a elaborat o scrisoare deschisă către Preşedinţie, Guvern, Senat şi Camera Deputaţilor, prin care solicită modificarea articolelor din proiectul de Lege a Educaţiei Naţionale, ce fac referire la componenţa comisiei de alegere a rectorului universităţii – Art.189 (4) / 192 (4) –  şi a consiliului de administraţie al universităţii –, Art. 190 (7) / Art. 193 (7) – precum şi introducerea în componenţa forurilor decizionale a unui procentaj de minim 15 la sută asistenţi şi lectori.

„Precizăm că procentul de minim 25 la sută reprezentare în toate forurile decizionale ale facultăţilor şi universităţilor nu este negociabil atât timp cât în lege apare clar stipulat principiul parteneriatului şi al egalităţii de drepturi, studenţii fiind principalii beneficiari ai managementului sistemului de  învăţământ superior din România”.

„Respingem orice argument care încearcă să facă din studenţi nişte simple instrumente ale procesului educaţional în ansamblul lui şi vom recurge la orice metodă de protest pentru a evita acest fapt”, se arată în scrisoarea deschisă a LSG.

În plus, reprezentanţii studenţilor ameninţă cu proteste în cazul în care cererile nu le vor fi rezolvate. „Atragem atenţia că la ultima încercare a Guvernului României de a elimina principiul reprezentativităţii studenţilor din forurile decizionale, în anul 1995,  peste 100.000 de studenţi au ieşit în stradă doar în Bucureşti şi au obţinut modificarea legii făcute fără ca aceştia să fie consultaţi sau/şi ascultaţi”.

„Ne exprimăm în acelaşi timp speranţa că nu vor fi necesare gesturi extreme pentru introducerea în Legea Educaţiei Naţionale a unor amendamente absolut normale pentru un sistem educaţional «centrat pe student»”, se mai arată în scrisoarea deschisă.

Citit 860 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.