* După o expediţie de două zile în Deltă ne-am ales cu câte o ştiucă de căciulă * La o taxă de 100 de lei de om înseamnă fix 100 de lei ştiuca *
A fost odată ca niciodată un tărâm miraculos, un loc de poveste, peste şapte văi şi şapte dealuri, unde ştiucile cresc şi se înmulţesc în ritm ameţitor, unde pescuitul e la loc de cinste şi niciodată nu te păcăleşte. A fost odată o Deltă a Dunării.
A fost! Pentru că acum nu mai e deloc ce-a fost. Delta a rămas la fel de frumoasă, poate ceva mai populată cu bărci şi cu siguranţă mult mai săracă în peşte. Am simţit-o pe piele noastră la sfârşitul săptămânii, când am făcut o expediţie grăbită de agăţat ştiuci.
Patru ştiuci într-o zi întreagă de pescuit. Nu oriunde, ci în Deltă. Şi nu oriunde în Deltă, ci pe o incintă închisă, cu plată, acolo unde, teoretic, nu se dă cu plasele, nu se braconează, nu se recoltează decât cu cap şi chiar se populează.
O baltă cu taxă astronomică faţă de ceea ce ne-a oferit. Am fost patru persoane, am plătit câte 100 de lei pentru a avea capturi de senzaţie. Şi am prins fix patru ştiuci, între unul şi două kilograme. Adică o ştiucă la un milion de lei vechi. Clar, ştiucile astea valorează greutatea lor în aur.
Speranţe în zori
Ne-am trezit în zori, ca să prindem o zi plină de pescuit. Ajunseserăm în Dunavăţu de Jos sâmbătă şi, după jumătate de zi de lansat în gol pe un ghiol din apropiere, am hotărât ca a doua zi să nu mai pierdem timpul şi să mergem în rezervaţia de ştiuci.
Nu ne-am uitat la bani. Ne-am lustruit lingurile, ne-am asigurat lansetele şi am pornit cu noaptea în cap spre incinta administrată de Piscicola Dunavăţu.
Am plătit conştiincioşi milionul de căciulă, după care am urcat într-o lotca imensă pe care un barcagiu fără experienţă se chinuia să o manevreze. Aveam speranţe mari pentru că, ni se spusese, în zilele trecute se prinseseră ştiuci cu sacul.
Nervi la prânz
În primele trei ore, mai mult ne-am plimbat şi am admirat stuful şi nuferii (locuri într-adevăr superbe) pentru că de prins nu am prins decât o ştiucă la un kilogram şi un biban amărât.
Pe la prânz deja ne pierdusem orice speranţă că vom mai prinde ceva, aşa că aruncam mai mult în dorul lelii. „Sigur îşi schimbă dinţii”, glumeam amar. „Da, şi-au găsit tocmai azi să îşi facă programare la stomatolog”.
Deh, ghinion curat. Şi, ca să ne asigurăm că nu e de la noi cumva, am mai întrebat şi alţi pescari cară dăduseră cu banii în ştiuci. La fel de prost: una singură în câteva ore de măturat balta.
„Mă, dacă ne întrebă cineva ce am făcut în Deltă spunem şi noi că am tras nişte iarbă”, mai încercăm o „aroganţă” care să ne menţine spiritul treaz. Că doar asta şi făcusem: o grămadă de vegetaţie se agăţase în cârligele noastre.
Doar nu v-aţi gândit la altceva. Şi, deodată, parcă începe să se dezmorţească. Să fi fost ora, să fi fost locul, nu ştim, dar am luat trei bucăţi în două minute, am mai ratat două. Şi gata! Iar s-a lăsat plictiseala pe lansete.
Patru inşi, patru ştiuci. Bine, unii au prins mai mult decât alţii, dar nu e cazul să dăm drumul la vanităţi. Bine, dacă vreţi neapărat să ştiţi, semnatarul rândurilor a prins două, dintre care una bătea spre două kilograme: captura expediţiei.
Alţi doi au mai luat câte una, iar al patrulea s-a mulţumit cu un super-biban capturat în prima zi. Fiecare după noroc. Şi ştiinţă, evident.
Delta, între scump şi ieftin
Altfel, Delta Dunării rămâne la fel de frumoasă ca altădată. Canale, păsări, vegetaţie, linişte şi aer curat. Un loc în care te relaxezi în două zile cât pentru un an întreg de muncă. Îţi închizi telefoanele şi rămâi cu instinctele vitale.
E suficient să vezi, să miroşi, să simţi. Şi să mănânci o ciorbă de peşte cinstită, făcută de o mamaşă crescută toată viaţa ei printre solzi, care ştie să amestece zeama de crap cu izul de somn. O astfel de ciorbă, care nu costă decât 10 lei porţia, te pune pe picioare, e medicament. În Deltă poţi să laşi o avere sau poţi să mergi şi economicos.
Poţi să dai sute de euro pe all-inclusive sau pur şi simplu să îţi plăteşti un pat într-o cameră dublă cu 35 de lei pe noapte. În patru ne-a costat 100 de lei drumul, 140 de lei cazarea şi 40 de lei ciorba de peşte. În rest ne-am luat de acasă.
Bine, dacă mai punem la socoteală şi taxa de pescuit de 100 de lei de bască ieşim ceva mai scump. Dar dacă nu ai microbul pescuitului şi nu cauţi ştiucile de aur prin bălţi cu taxe ameţitoare te poţi relaxa şi cu bani puţini.
