Grădiniţele de stat - supra-aglomerate, dar corecte

Grădiniţele de stat - supra-aglomerate, dar corecte
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Cele particulare – scumpe şi cu acte lipsă * …spune Protecţia Consumatorului Galaţi * „O renumită grădiniţă particulară” are contracte incomplete * Bucătăriile proprii vor fi reverificate *

Că grădiniţele de stat sunt aglomerate şi că te împiedici de copii, iar copiii se împiedică între ei – asta deja nu mai era o noutate, şi nici nu era necesar un control tematic al Protecţiei Consumatorului Galaţi.

Cu toate acestea, anumite precizări s-au impus: „În cazul grădiniţelor de stat, da, aceasta a fost cel mai des întâlnită problemă – cubajul redus de aer, deci supra-aglomerarea.

Dar nici nu le putem spune să nu primească mai mult de 20 de copii, pentru că atunci ce vor face ceilalţi copiii? Pentru că sunt părinţi care nu îşi permit să plătească o grădiniţă particulară şi au nevoie să îşi dea copiii la stat”, a declarat Viorica Colgiu, directoarea CJPC Galaţi.

Statul nu amendează pe stat

Concluzia a fost că grădiniţele de stat au meritat doar avertismente, doar nu era să „…ne amendăm noi pe noi”, a făcut haz directoarea de situaţia „Statul amendează Statul”.

Totuşi, nu la fel de roz stau lucrurile „la privat”: „Aici, la ce tarife impun grădiniţele particulare, te-ai aştepta ca toate condiţiile să fie de lux. Cu toate acestea, am găsit foarte multă documentaţie lipsă, chiar la grădiniţe de renume”.

„Aşadar, cursurile de engleză, dans, etc, pe care le fac copiii, nu apar în contractul pe care părinţii îl semnează cu grădiniţa, în momentul înscrierii, deşi aceste cursuri se plătesc, iar părinţii primesc chitanţă. Ele sunt lăsate oarecum la voia întâmplării, aceste acte fiind reglate ˝din mers˝”.

Toate amănuntele – în contract

Directoarea CJPC a precizat: „Părinţii trebuie să regăsească toate amănuntele legate de cursuri stipulate clar în contract, nu se le afle pe parcurs”.

Cea mai mare amendă a luat-o „o renumită” grădiniţă particulară gălăţeană, găsită cu aceeaşi bubă în acte precum cele citate mai sus – 1.000 lei, care va putea fi achitată la jumătate din valoare.

Curăţenie la masă

Părinţii pot fi însă liniştiţi dintr-un punct de vedere: „Masa este asigurată foarte bine, fie prin catering, fie prin bucătărie proprie. Deja am verificat aceste servicii şi au ieşit foarte bine la control. Ne vom întoarce însă să verificăm grădiniţele cu bucătărie proprie”, asigură directoarea.

Fiţi pe pace, părinţi – cu sau fără acte, grădiniţele picilor ajung să coste mai mult decât universităţile particulare. Măcar în cazul celor mici, ştim sigur că investiţia face şi ei se distrează.

Citit 1627 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.