Invenţie brevetată şi medaliată cu argint

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Cercetătorii de la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” au reuşit o performanţă extraordinară. Ei au realizat o metodă şi un aparat care evaluează obiectiv dezechilibrele musculare la nivelul trunchiului, invenţie care a primit nenumărate premii.

„În urma derulării cercetărilor necesare elaborării unei teze de doctorat s-a născut ideea conceperii unui aparat care să sprijine activitatea profesorilor de educaţie fizică şi a kinetoterapeuţilor. Metoda şi aparatul rezultat în urma activităţii de cercetare desfăşurate de echipa alcătuită din lector dr. Zenovia Stan, conf. dr. Eugen Baştiurea, prof. dr. Vasile Marcu (Universitatea din Oradea) şi asist. dr. Claudiu Chiculiţă, a fost brevetat de către OSIM în data de 30.07.2010 sub denumirea de «Metodă şi aparat pentru determinarea dezechilibrelor musculare prezente la nivelul trunchiului»”, ne-a explicat echipa de cercetători.

Sistemul a fost evaluat în cadrul unor competiţii naţionale şi internaţionale, fiind recompensat cu o medalie de argint şi alte premii.

Conform cercetătorilor, principalul avantaj al aparatului şi al metodei este acela că previne apariţia deficienţelor coloanei vertebrale datorită depistării în timp util a dezechilibrelor forţelor musculare ce afectează echilibrul static şi dinamic al acesteia, la copiii de vârstă mică. Autorii au ca obiectiv apropiat etalonarea aparatului şi utilizarea acestuia în beneficiul sănătăţii copiilor.

Citit 805 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.