Comuna Poiana are şcoli în toate cele trei sate – Poiana, Vişina şi Huleşti. Însă doar la Poiana este şcoală şi pentru clasele gimnaziale, nu doar pentru cele primare. Două din cele trei şcoli din comună găzduiesc şi grădiniţe, iar a treia grădiniţă funcţionează separat, într-o clădire pe care o împarte cu dispensarul.
Vâlcu Liliana este directoarea Şcolii Gimnaziale Poiana, cu clasele I-VIII. Aici învaţă 193 de elevi, din care 93 la ciclul primar şi restul la gimnaziu. Şcoala este bine amenajată, dotată cum trebuie; încălzirea se face cu lemne, dar înăuntru este cald şi bine, iar elevii par mulţumiţi.
Pentru toţi aceştia lucrează patru învăţători şi 11 profesori de gimnaziu. Din ei, şase fac naveta, cinci de la Tecuci şi unul chiar de la Galaţi. „Mai stă, în cursul săptămânii şi la părinţi, în Tecuci”. Dar şi directoarea face naveta!
„Eu sunt născută în Poiana, dar locuiesc la Tecuci. Naveta îmi ia cam jumătate de oră. La şcoală trebuie să fiu la 7.30, deci mă trezesc undeva pe la 5.30. Este greu şi costisitor, dar asta este situaţia. Să vedem la iarnă cum ne-om descurca cu drumurile şi … să sperăm că ne va deconta primăria măcar jumătate din banii daţi la navetă”, spune directoarea şcolii.
În ciuda greutăţilor, femeia spune că nu s-ar muta la Poiana: „familia mea este la Tecuci şi nu m-aş muta sub nicio formă, fac naveta”. Aceeaşi reţinere am întâlnit-o şi la ceilalţi specialişti care fac naveta, inclusiv la doctorul de familie Ghiorghe Hulea, născut în Poiana, dar care are acum familia la Tecuci.
Acesta este şi motivul pentru care, la începutul anului, când primarilor din judeţ li s-au cerut situaţii cu câte locuinţe de serviciu pentru specialişti ar trebui să construiască, primarul Trofin nu a trimis nicio situaţie: „Nu am cerut că nu e cazul… Nu sunt cereri!”.