La „Metalurgic”, suspendare degeaba

La „Metalurgic”, suspendare degeaba
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Fostul director al Grupului Şcolar Metalurgic, Ionel Hăulică (FOTO – în stânga), acuzat, într-o plângere penală, semnată de două chiriaşe din căminele liceului, de gestiune frauduloasă şi delapidare, a fost suspendat degeaba, timp de un an.

La sfârşitul lunii septembrie, Ionel Hăulică a primit în instanţă o decizie de neîncepere a urmăriri penale (NUP). Profesorul a cerut în justiţie, prin sindicatul „Educaţia”, anularea deciziei de suspendare, reinstalarea pe funcţie, precum şi plata diferenţelor salariale aferente perioadei cât nu a fost director.

Decizia instanţei în cazul Hăulică este definitivă şi executorie, dar încă nu şi irevocabilă. „Am făcut informarea Inspectoratului Şcolar Judeţean Galaţi (ISJ) că am primit rezoluţia de NUP, dar nu am depus încă o cerere de intenţie pentru repunerea pe funcţie şi primirea drepturilor restante, pentru că aştept hotărârea irevocabilă”, ne-a declarat profesorul Hăulică.

„Aşteptăm şi hotărârea scrisă motivată”, a întărit şi preşedintele Sindicatului „Educaţia”, adăugând: „Indiferent dacă ISJ face recurs în proces, nu se poate reveni asupra deciziei de NUP”.

Plângerea penală, fără valoare

În anul şcolar trecut, mai mulţi directori gălăţeni au fost suspendaţi pentru că a existat o asemenea plângere pe numele lor. Între timp, contractul de management pe care îl încheie directorii a fost deja modificat, fiind eliminată prevederea referitoare la suspendarea în cazul plângerii penale. Cel puţin aşa declară că s-a întâmplat inspectorul şcolar general Doru Resmeriţă.

Acesta precizează că s-a luat o astfel de măsură prin luna aprilie, în momentul în care sindicaliştii ameninţau că depun plângeri penale pe numele tuturor directorilor care refuză să acorde angajaţilor salarii mărite cu 50 la sută, conform Legii 221.

„În cazul domnului Hăulică, dacă există o hotărâre de NUP, eu nu am văzut-o. Dar dumnealui nu şi-a reintrat în drepturi exact din momentul modificării formei contractului de management, pentru că nimic din cauza suspendării nu s-a remediat”, a mai precizat şeful ISJ Galaţi.

Citit 2622 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.