Niciun medic pe posturile vacantate de minister

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

S-au deblocat 16 posturi de medic specialist sau rezident în sistemul sanitar gălăţean, dar acest lucru nu însemnă că de a doua zi spitalele s-au ales cu mai mult personal calificat.

Spre exemplu, până astăzi, niciun medic nu a ocupat vreunul dintre posturile deblocate cu mare pompă de Ministerul Sănătăţii, la finele lunii septembrie.

„Spitalele trebuie să îşi organizeze concurs pentru ocuparea posturilor vacantate, dar în prealabil vacantarea postului respectiv trebuie publicată în revista ˝Viaţa Medicală˝”.

„Din câte ştim până în acest moment, o parte dintre spitalele gălăţene cărora li se aprobase vacantarea de posturi de medic au trimis informări către publicaţie. Iar anunţurile nu au fost încă publicate efectiv”, a precizat şeful delegat al Direcţiei Judeţene de Sănătate Publică (DJSP) Galaţi, dr. Liliana Moise.

Chiar dacă mai durează, nu putem şti cu siguranţă că, odată mediatizate, posturile se vor ocupa. „E greu de spus, mai afirmă şeful DJSP. Depinde şi de specialitate. Este adevărat că au mai fost în trecut posturi vacante pe care n-a venit nimeni”.

Citit 625 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.