O groapă, căscată a mirare, pe Brăilei

 O groapă, căscată a mirare, pe Brăilei
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Am primit asigurări că obstacolul transformat de şoferii gălăţeni în sens giratoriu va dispărea „în maxim 10 zile” *

Cu toţii ştim că programul ISPA, sau, mai bine spus, modul în care se lucrează, pe străzi, la acest program, provoacă zi de zi apariţia unor situaţii noi în trafic.

De pildă, pe strada Brăilei, exact în intersecţia cu prelungirea Traian, funcţionează de mai bine de o lună un nou… sens giratoriu. Nu este amenajat de către Primăria municipiului Galaţi şi nici nu are semnele de circulaţie aferente, însă toate autovehiculele care trec pe acolo aplică această regulă, „reperul” fiind… o groapă săpată exact în mijlocul străzii.

Groapa, împrejmuită, ca orice lucrare ISPA, este pomenită în toate felurile de şoferii nevoiţi să treacă prin zonă. Evident, alături de groapă sunt pomenite şi alte nume, începând cu al primarului şi terminând cu soarta cea rea…

Am încercat să aflăm cât timp va mai rămâne, căscată a mirare, groapa de pe strada Brăilei, mai ales că majoritatea celor care trec pe acolo susţin că nu lucrează nimeni.

Ca să fim corecţi, ar trebui să spunem „aproape nimeni”, căci muncitori pe marginea gropii am mai văzut, de lucrat nu prea am văzut… Şi nu am văzut în timpul zilei, ca să nu mai pomenim de posibilitatea în care aceştia ar fi putut profita, în această perioadă, de vremea bună, pentru a lucra zi-lumină şi chiar noaptea…

Trecând peste aceste nostalgii de oraş european, în care lucrările publice – mai ales cele care încurcă traficul rutier se desfăşoară noaptea, şi într-un ritm extrem de susţinut - trebuie spus că am aflat cât timp va mai dăinui groapa cu pricina.

Nu foarte mult, până maxim la sfârşitul lunii, iar termenul pe care îl dăm este unul extrem de pesimist. De la Cristian Borcea, şeful Unităţii de Implementare ISPA , am aflat că „în aproximativ zece zile lucrarea se va închide”.

Este vorba despre un colector care preia apele reziduale din cartierul Traian Nord”. Cum însă la noi, în România – iar Galaţiul nu face în nici un caz excepţie – nu se lucrează în weekend, cele zece zile se „întind”, de fapt, cam până pe 25 noiembrie. Dacă groapa se va acoperi mai repede, cu atât mai bine!

După care, însă, în zonă nu se vor opri toate lucrările ISPA. Cristian Borcea a explicat că, ulterior, vor începe lucrări pe strada Prelungirea Traian, către Elice. Nu, nu se va sparge asfaltul proaspăt pus în această toamnă, peste alte şanţuri ISPA, ne-a liniştit domnul Borcea, ci „se va săpa pe un alt tronson”.

Evident, rămâne, ca întotdeauna exasperanta întrebare fără răspuns: de ce, dacă tot se lucrează pe o stradă, nu se lucrează la toate punctele o dată, ci pe rând?, dar poate că vom lămuri şi această chestiune cu şeful Unităţii de Implementare ISPA, care s-a arătat extrem de dispus să explice orice aspect legat de  proiect…

Citit 1209 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.