Şi gălăţenii au dat piept cu rezidenţiatul

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Potrivit Ministerului Sănătăţii, ieri s-au prezentat la admiterea în rezidenţiat nu mai puţin de 5.130 de absolvenţi ai universităţilor şi facultăţilor de medicină şi farmacie din ţară. Aceştia au concurat pe 3.505 locuri şi posturi.

Cei mai mulţi dintre candidaţi au fost interesaţi de medicină, aşa că s-au luptat pentru unul dintre cele 4.318 locuri şi posturi. Alţi 701 candidaţi au încercat să obţină titlul de rezident în stomatologie, iar 111 în farmacie.

„Pentru cele 469 de posturi scoase la concurs în domeniul medical s-au înscris 383 de candidaţi, iar pentru cele 52 de posturi din domeniul farmacie sunt înscrişi doar 2 candidaţi. În sesiunea din 2010, dintre cele 3.505 locuri şi posturi scoase la concurs, un număr de 2.740 sunt locuri pentru medicină, 175 de locuri pentru medicină dentară şi 69 pentru farmacie”.

„La acestea se adaugă cele 469 de posturi scoase la concurs pentru medicină şi 52 de posturi pentru farmacie”, potrivit Ministerului Sănătăţii.

Printre absolvenţii care au mers la rezidenţiat s-au numărat şi absolvenţii gălăţeni ai Facultăţii de Medicină şi Farmacie din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos”, pe care cotidianul nostru vi i-a prezentat nominal după absolvire.

Admiterea propriu-zisă în rezidenţiat, mai spune sursa citată, a fost organizată la fel ca în anii trecuţi: 200 de întrebări (test grilă) la care absolvenţii trebuie să răspundă în patru ore. Nu au existat modificări de tematică şi bibliografie. Un aplicant nu poate deveni rezindent decât dacă obţine minim 60 la sută din punctaj.

„Ocuparea locurilor în specialitate se face în ordinea punctajului de promovare obţinut, în limita locurilor publicate pentru fiecare domeniu, alcătuindu-se o singură clasificare pentru fiecare domeniu. Pentru rezidenţiatul pe post, clasificarea se face pe fiecare post”.

„Anul acesta, Ministerul Sănătăţii pune accent pe pregătirea medicilor specialişti. Este nevoie de mai mulţi specialişti în spitalele din ţară şi din această cauză au fost luate două măsuri importante: reducerea cu un an a duratei de Rezidenţiat pentru 36 de specialităţi şi eliminarea Rezidenţiatului cu durata de 7 ani”.

„Ministerul Sănătăţii, în noul pachet legislativ care va fi defintivat în această perioadă, prevede introducerea dreptului limitat de practică pe anumite competenţe stabilite de MS cu avizul Colegiului Medicilor din România”, potrivit ministerului Sănătăţii.

Absolvent, deci ajutor de medic

Ministrul Sănătăţii Cseke Atilla a vorbit, zilele trecute, despre un proiect menit să îi motiveze pe tinerii absolvenţi de facultăţi de medicină să rămână în ţară şi chiar să revină în zonele din care au migrat spre centrele universitare, pentru definitivarea studiilor.

„Tinerii absolvenţi ai facultăţilor de medicină vor putea fi angajaţi după ce termină facultatea ca ajutoare în anumite secţii, la UPU sau în cabinetele medicilor de familie. Vor lucra sub îndrumare, fără a avea dreptul la parafă sau semnătură”, se arată într-un document oficial al Ministerului Sănătăţii.

Citit 584 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.