Dan, aşa cum am convenit să-i spunem gălăţeanului angajat la o firmă americană de pază din Irak, a lucrat în diferite locuri, printre care Zona Verde din Bagdad, zonă rezidenţială extrem de bine păzită. Ultima sa misiune a fost însă în nord, la Erbil, un oraş cu peste un milion de locuitori şi o istorie urbană de 6.000 de ani.
„În opt ani, nu am avut necazuri cu atentate. Şi de asta au şi vrut să lucreze cu noi. Prin pregătirea pe care am făcut-o cu irakienii, am mers pe contrainformaţii şi pe acea supraveghere permanentă a împrejurimilor. Aş putea spune că, atât timp cât am fost în Kirkuk, în urma informaţiilor pe care le-am dat noi, au fost arestaţi o grămadă de insurgenţi. Cred că au fost 18-20 de arestări în anii respectivi. Secţia de poliţie irakiană era aproape şi, dacă ni se părea ceva suspect, ne anunţam colegii şi imediat apărea poliţia. Şi din cauza asta n-am avut evenimente", povesteşte omul nostru.
Ca în închisoare
„Noi nu ieşeam de acolo - n-am fost niciodată expuşi. Dacă ar fi avut cineva vreo treabă cu mine, trebuia să sară un gard de patru metri jumătate. Noi eram plătiţi pentru 24 de ore din 24! Dacă se dădea alarma, în două-trei minute erai echipat din cap până-n picioare, să ajuţi unde e nevoie.” Cu toate acestea, viaţa acolo nu i s-a părut o puşcărie la 58 de grade: „Când ai contract de trei luni cu o lună - 84 de zile de lucru cu 28 de concediu - nu prea mai te plângi, dar intri într-un automatism. Cred că numai doi sau trei dintre colegi s-au căsătorit în perioada asta - restul erau deja căsătoriţi dinainte, cu copii. La mine n-a ţinut.”
Perspective? „Habar n-am… Mama mai face mişto de mine, îmi zice: "Navetist! Adică nici în România, nici în Irak. Dacă aş fi putut avea însă o viaţă normală acolo, mă mutam în Irak, dar nu mi-ar fi plăcut vecinii, ha-ha… Şi nu sunt rasist! Altfel, vorbim de o zonă normală, cu oameni scuturaţi, cu şcoli...” Ţine să schimbe opinia că irakienii nu ne-ar semăna: ca şi noi, după ´90, sunt invadaţi de produse pe care le văd prima oară, atractive - nişte fleacuri! Dar mulţi dintre ei sunt oameni serioşi: „Băieţii irakieni cu chef de muncă aveau şi câte două-trei slujbe. Erau profesori, erau asistenţi pe ambulanţă, până şi un doctor venise să mai câştige un ban din opt ore de muncă în alt domeniu.”
