Campanie VL - Meserii uitate, meserii inventate: Bunicul cojocar, nepotul copy-writer

Campanie VL - Meserii uitate, meserii inventate: Bunicul cojocar, nepotul copy-writer
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

"Viaţa liberă" vă prezintă o serie de reportaje despre ultimii meşteşugari ai oraşului, dar şi despre noile meserii care îşi fac loc în societatea actuală


Ion Cojocaru, Vasile Croitoru, Mihai Rotaru sau George Feraru. Nu pare a fi nimic în neregulă cu aceste nume, sunt chiar dintre cele mai întâlnite. Cum vi s-ar părea, însă, ca peste ani să avem nume precum Ion Stilistu, Vasile Specialistu, Mihai Copiraităru sau George Aitistu? Parcă sună cumva aiurea, nu? Ei bine, dacă procesul de oficializare a numelor nu ar fi avut loc în secolul al XIX-lea, ci s-ar fi derulat astăzi, nu ar fi fost deloc de mirare ca pe vecinul dumneavoastră să îl cheme Florin Manageru în loc de Florin Moraru. Nu se întâmplă, totuşi, asta pentru că astăzi sistemul de evidenţă a populaţiei e deja cristalizat, iar numele de familie se moştenesc, nu se stabilesc în funcţie de carieră.

Din păcate sau poate pur şi simplu pentru că asta înseamnă progresul, multe dintre meseriile de altădată au rămas contemporane cu noi doar datorită onomasticii. Rar, ici pe colo, în unghere ale cotidianului, mai găseşti câte un morar, câte un fierar, câte un cojocar sau câte un dogar. Şi nu este exclus ca, undeva în viitor să apară meseria de expert în meserii uitate, care să se ocupe cu protejarea "speciilor" pe cale de dispariţie.

Rotari versus stilişti

Au dăinuit veacuri întregi, iar acum sunt pe cale de dispariţie. Meseriile aproape uitate fac loc, odată cu trecerea timpului, unora noi. În timp ce vechile ateliere de cojocărie, ceasornicărie şi cizmărie pun lacătul pe uşă, în fiecare an se înfiinţează zeci de companii care au nevoie de copy-writeri, mediatori, head-hunteri sau stilişti. Revoluţia tehnică din aceşti ani face ca noi să fim generaţia care asistă la înlocuirea acului de cusut cu tastatura computerului.

Campania pe care "Viaţa liberă" v-o propune pentru următoarele luni se axează pe inventarierea ultimilor mohicani dintre meşteşugarii locului, dar şi pe o trecere în revistă a meseriilor care au apărut în ultimii ani. Vom sta de vorbă cu puţinii dogari, ceaprazari, rotari, potcovari pe care îi vom mai găsi, dar şi cu cei care le-au luat locul: specialişti IT, experţi în proiecte europene sau depanatori de telefoane mobile. Eventual, vom organiza un concurs între un dactilograf şi un tehnoredactor. Vă aşteptăm cu propuneri, sugestii şi chiar personaje despre care ar trebui să facem vorbire. Textele din cadrul acestei campanii vor apărea în fiecare zi de joi a săptămânii.

Citit 3256 ori Ultima modificare Joi, 04 Octombrie 2012 23:36

5 comentarii

  • postat de John
    Sâmbătă, 06 Octombrie 2012 18:50
    Costel, cred ca inteleg destul de bine ce urmariti cu acest articol si de aceea i-mi pastrez parerea:un articol slab;am folosit alt apelativ cand am postat prima oara si iata de ce: cum ai zis si tu genul acesta de articol este foarte "in voga" printre persoanele trecute de 40 de ani. Poi si normal avand in vedere ca despre unii din ei este vorba. Ca sa explic ce inteleg eu din articolul acesta: hai sa le plangem de mila unora care au fost depasiti de evolutia sociala, ramanand cramponati in meserii moarte si ingropate. Normal ca asa ii loveste nostalgia si simpatia pe cei de peste 40 de ani. Dar pe mine ca tanar(nu cred ca sunt asa de batran la 26 de ani) ma lasa rece. Nu stiu ce studii sociologice faceti voi la redactie dar crede-ma, cum a zis si alfar, tendinta pietii de munca reiese din anunturi de angajare si ofertele de la targurile de job-uri, nicidecum dintr-un articol menit sa smulga o lacrima de nostalgie celor ramasi in era carpirii pantofilor si a potcovitului cailor de la caleasca.
    O zi buna.
    0
    0
    Raportează
  • postat de alfar
    Vineri, 05 Octombrie 2012 20:32
    costel, de ce nu ma surprinzi?. piata reala a muncii se vede citind anunturile de angajare timp de citeva saptamini. restul de vorbe si "trenduri" sint doar un subiect pentru ziaristi in criza de idei si valoare si o tema platita pentru sociologi. doar vorbe goale...
    0
    0
    Raportează
  • Vineri, 05 Octombrie 2012 17:06
    Domnule JOHN, părerea mea e că vă pripiţi!

    Viata liberă îşi propune prin demersul ce urmează acestui preambul să identifice mecanismele transformărilor din piaţa muncii şi să aducă publicului poveşti de viaţă, unele dintre ele de un dramatism teribil. Sondajele sociologice arată că persoanele trecute de 40 de ani sunt foarte interesate de astfel de articole.

    De asemenea, jurnaliştii noştri vor să identifice, ajutaţi de specialiştii, trendul din piaţa muncii. Mai precis, vrem să aflăm şi să spunem tuturor ce meserii au mare căutare, ce meserii sunt în expansiune, ce meserii sunt pe cale să apară. E demonstrat sociologic că generaţiile tinere caută astfel de subiecte, au un interes major pentru ele. De altfel, mi se pare important de ştiut, de previzionat, ce joburi sunt de viitor.

    Afirmaţiile dumneavoastră - citez: "un articol tâmpit" - precum şi analiza simplistă pe care o faceţi pe acest subiect arată că nu înţelegeţi prea bine ce se întâmplă. De aceea, sunt convins că vă va folosi foarte mult să citiţi articolele din această campanie!

    O zi bună!
    0
    0
    Raportează
  • postat de John
    Vineri, 05 Octombrie 2012 11:56
    Ce articol tampit. Poi ce sa mai caute rotari, dogari sau potcovari in Galati oameni buni? Si de celelalte meserii nu mai spun: cizmari, ceasornicari, morari? Serios? Poi morarii tot pe la sate ii gasesti ca in oras nu cred sa mai cultive cineva cereale...desi parca vazusem prin centru un ogor proaspat; iar de ceasornicari ce sa mai zic? putine ceasuri mai sunt mecanice la timpurile noastre, iar cele mecanice sunt si scumpe si nu te incumeti sa le duci la nea Gheorghe....In caz ca nu stiati au aparut ceasurile electronice care sunt si ieftine,se defecteaza destul de greu, iar cand o fac nu trebuie reparate(se schimba). Cu cizmarii aceasi treaba: am devenit o societate de consum cu obiecte accesibile ca pret, iar cand acestea se strica preferi sa cumperi altele decat sa ai cam aceeasi bani pentru reparatii.
    Gasisi subiecte mai bune ca v-ati dus pe garla cu subiectele astea.
    0
    0
    Raportează
  • postat de Mary
    Vineri, 05 Octombrie 2012 09:57
    Interesant articol'

    Pot spune ca am nevoie de un cojocar "bun meseria" si chiar nu stiu unde sa-l caut.
    Poate ma ajuta cineva.
    Multumesc anticipat.
    0
    0
    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.