Din strada Tecuci inundată de soarele de octombrie, am intrat în magaziile de la numărul 125, în care locuiesc cei 11 membri ai familiei Balercă, aproape ca-n temniţă. În plină zi, întuneric de nu vedeai pe unde calci. Mai că aş fi făcut cale întoarsă, pentru că şi mirosul de hrubă şi de rufe stătute era greu de suportat. Noroc că în camera din spate, am zărit la pâlpâirea unei lumânări, chipurile copiilor aşezaţi în genunchi, pe jos. Nu se rugau. Pe o băncuţă de lemn, îşi întinseseră caietele şi îşi făcea fiecare, în legea lui, temele. Aşa i-am cunoscut pe Costinel, clasa a X-a la „Moţoc”, Răzvan, clasa a III-a, şi Radu, clasa I, ambii la Şcoala nr. 19.
Abia dacă avem loc să ne înghesuim în cămăruţa nu mai mare de doi metri, nici în lungime, nici în lăţime, plină de sacoşe şi lucruri burduşite prin toate colţurile. Aerul e irespirabil. Undeva sus, o fereastră opacă, străjuită de gratii, prin care se prelinge doar un abur din lumina zilei. Mi-e greu să-mi imaginez cum locuiesc aici cei nouă copii ai familiei Balercă, plus cei doi soţi. Nici prima cameră nu este mai mare, şi n-are nici măcar un ochi de geam. Aici e beznă. Bucătăria e improvizată într-un hol îngust, abia dacă ai loc să treci pe lângă aragazul pe care stau câteva cratiţe puse teanc.
Deşi discutăm cu voce tare, într-un pat cu trei etaje, dorm adânc, „la parter”, cei mai mici membri ai familiei - un băieţel bucălat de un an şi o fetiţă de trei. Un alt copil, de cinci ani, stă lipit de mama lui, cu picioarele goale pe ciment, puţin speriat de musafirii veniţi pe nepusă masă. Alţi trei fraţi sunt la şcoală, pentru că învaţă după-amiază: Alexandru - clasa a IX-a la Metalurgic, Ana-Maria şi Gheorghe, gimnazişti, tot la Şcoala Nr. 19.
„Trăim ca şobolanii”
„M-am săturat să dau bani pe lumânări. Cred că nici curentul electric nu m-ar costa atât. Dar n-avem ce face. Cei mari, de la liceu, stau două-trei ore la Fundaţia „Sf. Vasile”, dar tot nu-şi termină temele. Am şase copii la şcoală. Trăim ca şobolanii, în mizerie şi pe întuneric. Nu mai putem continua, avem nevoie de ajutor”, ne spune Constanţa Balercă, în timp ce ieşim în curte, urmăriţi încă de mirosul greu.
N-au avut unde se duce anul trecut, în noiembrie, când au fost daţi afară în stradă: „Am stat la soacra mea, care şi-a trecut casa pe numele fiicei ei. Aceasta a pierdut casa la cămătari, pentru că nu şi-a plătit datoriile. Ne-am trezit în prag de iarnă cu nouă copii pe drumuri. Am fost la Primărie şi ne-a dat repartiţie aici. N-avem nici apă, nici curent electric. Plătim 120 de lei pe lună chiria şi gunoiul şi facem eforturi să nu avem restanţe. Am sperat că se vor îndura să ne trimită în altă parte.
Am cerut să ni se tragă apă, dar ni s-a spus că foştii chiriaşi au datorii de 90 de milioane de lei vechi la Apă-Canal, aşa că nici vorbă să ne tragă apă. Pentru contract la Electrica ni s-a spus că trebuie să dăm 14 milioane de lei vechi şi nu ne permitem. M-am dus la Electrica şi le-am explicat care e situaţia. Mi-au spus că mă ajută, dar că aşteaptă o adeverinţă de la Spaţiu locativ de la Primărie. Am fost să întreb acolo. M-au trimis dintr-un birou în altul. De la Spaţiu locativ, la doamna Buruiană de la Reparaţii locuinţe, pe care, în loc să mă ajute, o interesa cum am reuşit să obţin locuinţa.
De ce plătim chirie, pentru condiţiile de cocină pe care le avem aici, iar ei nu se ostenesc să-ţi dea hârtiile care-ţi trebuie. Am nouă copii, vine iarna şi nu mai pot aştepta. Am tot sperat să ne dea repartiţie în altă parte, aici avem contract doar pe un an”, curge ca un şuvoi de necazuri povestea femeii.
Aduc apă din parc
Recunoaşte că o perioadă, din disperare de cauză, a tras curent de la vecini. Văzând că sunt buni-platnici, aceştia s-au apucat să facă afaceri pe spinarea familiei Balercă. Le-au cerut întâi 60 de lei pe lună, apoi 120, ca să ajungă în final la 160 de lei pe lună. „Am renunţat, cred că plăteam lumina de la toată curtea, că sunt mai multe familii care şi-au tras curent. Nu ne permitem nici noi să dăm atât”, mai spune Constanţa Balercă.
Înainte de a vorbi cu familia, am sunat la Şcoala Nr. 19 şi am aflat că toţi cei patru copii care învaţă aici sunt cuminţi şi serioşi, vin zilnic la cursuri, deşi nu sunt sclipitori la învăţătură din cauza condiţiilor în care trăiesc. La fel şi cei doi liceeni. La lumina zilei, cei trei copii blonduţi, ieşiţi după noi, sunt curăţei şi simpatici.
Ca şi cum mi-ar fi urmărit gândurile, femeia punctează: „Facem eforturi să ne spălăm cum putem. Mergem în parc şi aducem apă cu bidoanele şi sticlele, atunci când nu mai îndrăznim să-i deranjăm pe vecini. La şcoală trebuie să-i trimit cât de cât curaţi”.
Primăria, ruptă de realitate
Familia Balercă trăieşte din cele două burse de liceu ale băieţilor mai mari şi din alocaţia copiilor. Tatăl mai lucrează cu ziua, în agricultură, la Vânători. Atunci când mai pică. Primesc mâncare de la cantina săracilor. De bine, de rău se descurcă. Nu-şi doresc altceva decât nişte condiţii normale să-şi poată ţine la şcoală copiii. „M-am săturat să bat drumurile şi să nu obţin nimic. Cei de la Primărie nu ştiu cum e să trăieşti aşa, altfel nu m-ar trimite de fiecare dată dintr-un birou în altul. Sunt convinsă că nici nu vor recunoaşte asta”, îşi încheie mama celor nouă copii, cu amărăciune, pledoaria.
Mihai Costache, purtătorul de cuvânt al Primăriei, ne-a prezentat câteva motive pentru care reprezentanţii administraţiei nu se grăbesc să elibereze hârtiile mai repede: „Abia în septembrie au venit să ceară lumină. În plus, familiei i s-au retras banii de la 416, pentru că n-au venit să presteze muncă în folosul comunităţii. Vom rezolva problema, dar nu se poate peste noapte”. Ca şi cum acuzaţiile la adresa soţilor Balercă ar putea ţine loc de scuze pentru faptul că nouă copii trăiesc în condiţii de hazna, iar părinţii mai şi plătesc chirie pentru asta.
