100 de persoane îşi petrec săbătorile de la Adăpostul pentru oamenii străzii din incinta Spitalului de Psihiatrie * Dincolo de luptele lor pentru supravieţuire, unii dintre tinerii de acolo ar vrea să îşi poată petrece Revelionul în sânul familiei, iar alţii visează să poată închiria o cameră de hotel * Tradiţia şi distracţia sunt mai importante decât mâncarea
De sărbători fiecare dintre noi îşi programează petreceri în familie sau cu prietenii. Unii dintre noi petrec în apartamente sau la vreun restaurant, iar alţii, mai norocoşi, cu mai multe libere sau cu bani strânşi din timp, merg să şi-l petreacă în vreo staţiune montană. Dar ce fac cei care nici nu au familie şi nici nu au unde locui, care, printr-o circumstanţă sau alta, au ajuns în stradă, fără părinţi, fără fraţi sau surori? Cine le spune poveştile, cine îşi aduce aminte de ei şi mai ales pe cine interesează când toţi sunt înconjuraţi de cei apropiaţi în confortul casei? Noi am fost curioşi să auzim şi poveştile lor, aşa că am mers în una din zilele acestea la Adăpostul pentru oamenii străzii din incinta Spitalului de Psihiatrie. În momentul de faţă în Adăpost stau 100 de oameni, dintre care unii provin din Centrele de plasament, dar există şi pensionari. Deveniţi majori, tinerii sunt daţi afară din Centrele pentru minori şi sunt direcţionaţi către Adăpost sau vin de bunăvoie pentru că nu au altă alternativă. Potrivit directorului Centrului de primire a persoanelor fără adăpost, Adrian Daniel Subaşu, tot ce ţine de adăpost este gratuit, dar mâncarea trebuie plătită. Acesta spune că cei care au un venit trebuie să renunţe la o treime din venituri pentru hrană, iar cei care nu au un venit stabil fac un contract de prestări servicii prin care trebuie să presteze 40 de ore de muncă în folosul comunităţii pe lună. Cu toate acestea, de Crăciun mâncarea a fost la discreţie, a fost pentru toată lumea.
Colindul, mai important decât sarmalele
Dat afară, din ianuarie 2012, din Centrul de plasament pentru că a împlinit vârsta majoratului, Ion a venit la Adăpostul pentru oamenii străzii. Plecat şi de aici din cauza unor neînţelegeri cu şefii instituţiei, şi-a încercat norocul la Bucureşti. A stat două săptămâni la Centrul privat Concordia în capitală, dar, până la urmă, din cauza unor probleme cu documentele a fost nevoit să se întoarcă la Galaţi, iar Crăciunul l-a prins tot la Adăpostul de la Spitalul de Psihiatrie. „Mama stă în Micro 19, la garsoniere, eu am stat în Centrele de plasament. Lipsa posibilităţilor materiale a făcut să se întâmple aşa. Ea nu munceşte. Nu a avut cu ce să mă întreţină, însă mă mai văd cu ea. În Bucureşti nu cunosc pe nimeni şi mi-ar fi greu să mă întorc acolo. Aici mă mai ocup şi de serviciile funerare, mai iau un ban. Car sicriul, crucea. Colaborez cu diferite firme şi mă sună de fiecare dată când au nevoie de mine. De Revelion vreau să mă duc cu Pluguşorul, împreună cu băieţii, cum se face de obicei. Noaptea de Revelion nu o pot petrece aici pentru că nu îţi dau voie să aduci alcool, iar atunci toţi vrem să bem un pic. Nu poţi da muzica la maxim. Ce să fac, să vin să stau toată noaptea la televizor? Nu pot! Trebuie să mă distrez şi eu cumva, să ascult o muzică cu prietenii. Aici fiecare e pentru el. În ziua de Crăciun a fost o masă aici, dar eu nu am fost la acea masă. Nu prea m-au preocupat sarmalele alea. Am fost cu colindul. Ce era mai important colindul sau cele două trei sarmale? Nu pot să las colindul pentru nişte sarmale. Seara de Crăciun am făcut-o în Centru. Nu a fost foarte plăcut, dar măcar am stat cu băieţii, am vorbit. Acum ne pregătim de Pluguşor”, povesteşte Ion Martiş.
10 ani chinuţi din cauza unui divorţ
Bogdan Braga a stat la Cămin 10 ani din cauza unui divorţ prelungit, din 1991 până în 2001. Câştigat la proces de tatăl său, la un moment dat a fost luat acasă, în schimb, la numai şase luni, acelaşi părinte l-a dat afară. „Am stat şase luni de zile la el, după aceea m-a dat pe stradă. După ce plecai de la Cămin primeai nu ştiu câţi bani, un ajutor social, cum ar veni, până la 18 ani. A văzut că am făcut aproape 18 ani, m-a dat afară. N-aveam nici un venit, nu-i plăcea unde munceam. L-am mai văzut acum vreo doi ani. Ştiu unde stă, dar nu ţinem legătura. Dacă mă duc la el, nu-mi dă drumul”, spune Bogdan.
„Mi-ar fi plăcut să petrec cu familia”
Acum este la Centrul de primire a persoanelor fără adăpost de pe 20 decembrie 2012, până atunci a stat pe stradă. A lucrat în Combinat timp de un an şi două luni, a fost dat afară pentru că nu avea destulă experienţă, iar apoi, timp de aproape 5 ani, a lucrat ca vânzător la Ancora. Cât a lucrat, a stat cu chirie, dar acum nu mai lucrează. „Acum aştept să îmi fac buletinul, să mă angajez. Să-mi caut un alt loc de muncă. De Revelion petrecem aici cu băieţii. Unde să ne ducem, pe stradă? Să stăm iar pe stradă? De Crăciun tot aici. Am fost cu colindele, am mers cu Capra. Mai mult a fost de distracţie decât pentru bani. A fost simbolic. Mi-ar fi plăcut să petrec cu familia, cu mama, cu tata. Am mai vorbit acum vreo trei luni, dar şi ea o duce rău. Am o soră la Tuluceşti, am un frate şi o soră în Spania. Sora mea a plecat anul acesta, fratele a venit după 15 ani aici, dar nu m-am văzut deloc cu el. Mai am un frate vitreg în Italia, a venit să mă ia, dar nu aveam buletinul”, mai spune Bogdan.
Revelion la hotel
Dacă Bogdan şi-ar fi dorit să petreacă sărbătorile în familie, Cătălin Moise vrea să îşi petreacă Revelionul la hotel. Însă ţelul lui este să se reangajeze. Şi drumul lui a fost sinuos. A stat la Cămin, dar s-a apucat de etnobotanibice şi a fost arestat, după cum spune chiar el. Munceşte de la 15 ani, a locuit mai mult timp într-un apartament cu chirie, cu alţi băieţi, dar şi-a încercat, exact ca Ion, norocul în Bucureşti. A muncit acolo, dar nu a fost plătit. Altă şansă nu a avut decât să se întoarcă în Galaţi şi a venit de aproximativ două săptămâni la Adăpost. „Când m-am întors din Bucureşti erau foarte multe datorii la apartament şi a trebuit să vin să stau la Adăpost. Decât să fac alte prostii sau să stau pe stradă am decis să vin la Centru. Ar fi fost un orgoliu din partea mea să nu vin să stau aici. Acum vorbesc cu băieţii să închiriem o cameră de hotel, să ne distrăm acolo. Ce e un milion? Nu e mult! De Crăciun tot la hotel am făcut. Încă nu mi-am găsit nimic de muncă. De Sărbători e greu să îţi găseşti, dar sunt hotărât să îmi găsesc ceva de lucru. Nu am de gând să prind mulţi pui pe aici”, spune Cătălin.
