"Meseria asta moare cu mine, că niciun tânăr nu vrea să o înveţe"
La 72 de ani, a rămas singurul ceaprazar din Galaţi. Deşi a depăşit de multă vreme vârsta pensiei, Ignat Felea se încăpăţânează să facă ceea ce ştie el mai bine, ceea ce a făcut o viaţă: să croiască şi să vândă şepci. Mii de oameni trec zilnic pe lângă prăvălia lui, însă puţini îi trec pragul pentru că, să fim cinstiţi, cine îşi mai face şepci la comandă, când oferta din noile magazine e atât de vastă. O recunoaşte şi şepcarul Galaţiului. "Ninge, plouă, cei care trebuie să încaseze vin, dar clienţii nu", spune cu umor Ignat Felea, în timp ce plăteşte factura la apă. "Puţini clienţi. Mai vine câte un bătrân cu o şapcă pe care a purtat-o o viaţă şi mi-o dă să îi fac una nouă la fel, că aşa îi place lui. Apoi mai am câteodată comenzi de la gardieni sau de la vreo instituţie, dar în general nu prea mai sunt clienţi cum erau odată. Nu mă plâng că nu am de lucru, că se mai iveşte câte ceva de făcut, dar comenzile sunt tot mai puţine", spune şepcarul Galaţiului.
Jumătate de secol de meserie
A venit în Galaţi în 1956 şi tot de atunci s-a apucat de şepci, după ce a petrecut puţină vreme într-un atelier de croitorie. Are, aşadar, peste jumătate de secol de când practică această meserie. "Prima dată eu am fost la un atelier de croitorie, dar m-a văzut un şef cum întorceam o şapcă şi mi-a zis «hai că, de-acum, treci la făcut şepci». Şi aşa am început eu. Iar meseria nu pot să spun că am învăţat-o de la cineva, mai mult am furat-o, că nimeni nu voia să îi înveţe pe alţii. Aveam nişte meseriaşi evrei şi când îi întrebam cum se face ceva, îmi răspundeau în limba lor", îşi aminteşte bătrânul ceaprazar. În 56 de ani de muncă i-au trecut prin mâini sute de mii de şepci. A făcut pentru capete luminate, dar şi pentru oameni simpli. "Păi, pe vremea lui Ceauşescu, făceam şepci pentru toţi cei 40.000 de elevi câţi erau în Galaţi. Toţi făceau la mine. Apoi făceam pentru miliţieni, pentru oameni din armată. După '90 au fost din ce în ce mai puţine comenzi. Am mai avut o comandă mare când a fost cu gardienii, că nu am făcut doar pentru cei din Galaţi, ci şi pentru cei de la Tulcea, Brăila, Vrancea, Botoşani", povesteşte Ignat Felea.
Modele luate din poze
După atâţia ani de muncă, să facă o şapcă i se pare floare la ureche. Spune că termină una într-o oră, cu tot cu croit. "Lucrez mai mult la comandă, că sunt măsuri diferite, măsuri mari. Chiar dacă termin totul repede, o şapcă înseamnă multă muncă, pentru că pot să fie componente care se fabrică în toată ţara. Plastic, inserţii metalice, insigne, sunt multe lucruri care se fac ba pe la Piatra Neamţ, ba pe la Ploieşti, Piteşti, Bucureşti. Ca să fac o şapcă de la zero e suficient să văd o poză. Uite, de exemplu, asta a lui Radu Mazăre, am văzut-o în poză şi am şi construit-o, uitaţi-o aici", spune omul, în timp ce îşi pune pe cap o bască model Che Guevara.
Cel mai mare regret al său este că meseria pe care o practică va dispărea din Galaţi odată cu el. "Meseria asta moare cu mine, că niciun tânăr nu vrea să o înveţe. Toţi vor să plece în străinătate, nu mai pune nimeni preţ pe o meserie cum e asta. Băiatul meu îmi spunea că, după ce o să mor, o să lase magazinul deschis să intre cine vrea să îşi ia câte o şapcă, pentru că el nu vrea să se complice", mai spune Ignat Felea.
