Uliţe din vremurile trecute. Cartierul Barboşi se scaldă în noroi până la gât

Uliţe din vremurile trecute. Cartierul Barboşi se scaldă în noroi până la gât
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Străzile din cartierul Barboşi strigă disperate după ajutor prin intermediul locuitorilor care ne-au semnalat joi problemele cu care se confruntă. Au pus multe pe lista priorităţilor, dar au stabilit unanim că îşi doresc o palmă de asfalt care să le treacă prin faţa curţilor.

Cârpeli pe cheltuiala locuitorilor

Degetele de la o mână sunt prea multe pentru a număra străzile care au asfalt, dar chiar şi acolo unde acesta există, gropile nu lipsesc. ”Sunt probleme chiar şi pe strada principală unde se strânge apa, pentru că au uitat să facă canalizare”, ne informează doamna Carp. Sătui de noroi, oamenii mărturisesc că au ajuns chiar să-şi dorească să nu mai plouă. Restul străzilor sunt comparabile cu uliţele de ţară din alt secol, noroiul şi praful fiind omniprezente, motiv pentru care oamenii spun că s-au săturat să umble în cizme de cauciuc, tot timpul anului. „Când plouă noroiul e până la gât, când se topesc zăpezile ne împotmolim în mocirlă, dacă e secetă ne înecăm cu praf. În orice anotimp noi avem de suferit şi nu ne vede nimeni aici şi nu se ia nici o măsură, deşi ne-am săturat şi noi de câte solicitări am făcut”, ne mărturiseşte doamna Carp.

Dacă maşinile îşi croiesc drum cu dificultate printre hârtoape, pentru localnici este o adevărată aventură să bată cartierul la pas, pentru că lipsa asfaltului atrage după sine un alt minus: în Barboşi nici nu poate fi vorba de trotuare. Drept urmare locuitorii sunt obligaţi să folosească acelaşi traseu ca maşinile. Iar pentru a face faţă mai uşor condiţiilor vitrege cauzate de lipsa asfaltului, oamenii au încercat să se gospodărească singuri, pe propria cheltuială şi şi-au creat poteci din bucăţi de dale, sau au pus mână de la mână de şi-au împrăştiat câteva găleţi de pietriş în dreptul proprietăţilor. Tot efortul cu scopul de a-şi uşura calea până la drumul principal. În condiţiile expuse se circulă cu dificultate indiferent de mijlocul de transport ales.

Văgăuna în care nimeni nu se încumetă să intre

Cartierul este renumit pentru drumurile aproape impracticabile, aşa se face că pompierii sau ambulanţele ajung cu greu la solicitări, iar taxiurile refuză cu desăvârşire să onoreze comenzile în zonă. „Strada Castrul Roman, cea de dincolo de calea ferată, este sub orice critică. Nici salvarea, nici pompierii nu intră pe strada aia, spun că nu vin că îşi rup maşinile. De taxiuri nici nu poate fi vorba. Iar situaţia asta este de ani de zile, nu doar de ieri, de azi. Nu vrem mare bulevard, dar măcar să pună ceva, pietriş, zgură că e nenorocire”, se plânge Dumitru Tiron.

Citit 1065 ori Ultima modificare Luni, 25 Februarie 2013 10:54

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.