Vrajba în jurul drepturilor de autor pentru textele literare din manualele şcolare va avea o singură mare victimă: cultura învăţăceilor.
Fără Blaga, Arghezi, Voiculescu sau Călinescu, studiaţi de la clasele I până la a XII-a, nu dispar simple texte reproduse în paginile manualelor, ci ar putea fi şterse cu buretele nişte valori culturale. Asta cred profesorii de limba şi literatura română.
Aceştia au privit stupefiaţi, de la catedră, schimbul de replici dintre urmaşii unor scriitori români şi editorii de manuale, precum şi târguiala încă neîncheiată pe un vers din „Psalmii” lui Tudor Arghezi sau pe o nuvelă de Vasile Voiculescu.
Moştenitorii-epigoni
Şi unii, şi alţii invocă aceeaşi literă de lege, cea a dreptului de autor. Unde începe şi unde se termină lăcomia unora sau a celorlalţi nu poate lămuri nimeni. Nici legea. Profesorii de specialitate reclamă tocmai lipsa de moralitate a unor moştenitori, dincolo de ambiguităţile legislative.
Inspectoarea şcolară de limba şi literatura română Nicoleta Crânganu crede că „urmaşii scriitorilor au găsit o portiţă de a face bani. Ei nu sunt interesaţi de bunul cultural al operei în sine.
Am ca exemplu vizita la Casa Memorială George Călinescu din Bucureşti. Eram cu mai mulţi profesori. Toţi am fost dezamăgiţi de primirea făcută de o doamnă, o rudă a criticului. Ştiam noi mai multe despre viaţa lui Călinescu decât dumneaei”.
Cam de aceeaşi primire a avut parte şi Luminiţa Crihană, inspector şcolar de aceeaşi specialitate, la Casa Memorială Octavian Goga, de la Răşinari.
Profesoarele cred că unii urmaşi le fac rudelor lor scriitori mai mult rău cerând drepturi de autor prohibitive. „Astfel, Andrei Voiculescu, nepotul scriitorului, vrea să îl închidă pe Voiculescu a doua oară, restrângând accesul la o operă şi aşa mai puţin familiară.
Ce vină au elevii că cineva a piratat textul, cuprinzându-l într-o culegere de teste? Din memoria noastră culturală s-ar şterge nişte valori. Asta vor? În plus, şi aşa suntem proşti cititori de poezie, dacă nici în manuale nu vor mai avea elevii poezie…”, a opinat profesoara Nicoleta Crânganu.
Munca autorilor de manuale sau a scriitorilor?
De cealaltă parte, nici editurile nu se află în postura victimei, precum ar putea părea, opinia inspectoarei şcolare fiind că lucrurile trebuie privite din altă perspectivă. Şi anume aceea că editurile câştigă bani pe munca autorilor, nu a scriitorilor.
„Textul literar e o referinţă indirectă, un exemplu reprezentativ pentru un curent, pentru o epocă”, adaugă inspectoarea, completată de Luminiţa Crihană: „Doar nu e vorba să fie redate în manuale texte inedite, ci acelea intrate în circuitul cultural”.
Pe de altă parte, o editură care se respectă poate găsi fonduri pentru drepturi de autor legale. Intră în atribuţiile sale.
Definiţia bunului cultural
Cele două inspectoare cred că hiba este legată tocmai de faptul că „bunul cultural” nu e bine definit în România.
„O soluţie ar fi şi întocmirea unei anexe la Legea dreptului de autor, care să cuprindă o listă cu titlurile operelor care nu intră sub incidenţa legii, tocmai pentru că ele au devenit bun cultural”, spune Nicoleta Crânganu.
Altfel, dacă urmaşilor-epigoni li se dă apă la moară pentru că legea e foarte permisivă, nu e exclus ca aceştia să ceară în continuare sume exorbitante de bani. Şi au dreptul să o facă, dacă legea le permite. Iar sub incidenţa actualei legi a dreptului de autor intră toţi scriitorii interbelici, ale căror rude ştiute sau neştiute ar putea veni în orice clipă cu mâna întinsă la editorii de manuale.
* Art.33. din Legea dreptului de autor este cel care a pus pe picior de război moştenitorii şi editorii, pentru că nu s-au pus de acord asupra întinderii „scurtelor citate”: (1) Sunt permise, fără consimţământul autorului şi fără plata vreunei remuneraţii, următoarele utilizări ale unei opere aduse anterior la cunoştinţa publică (…) utilizarea de scurte citate dintr-o operă, în scop de analiză, comentariu sau critică ori cu titlu de exemplificare, în măsura în care folosirea lor justifică întinderea citatului.
* Spre exemplu, preţul solicitat de Mitzura Arghezi, fiica poetului, pentru o poezie inclusă în manualele şcolare, ar fi cuprins între 500 şi 1.000 de lei. Preţul minim al unui vers din poezia „Zdreanţă” ar costa, astfel, 13 lei.
* Din acest an, manualele nu ar trebui să mai fie evaluate după criteriul preţ, conform unei noi metodologii.
„Interesant ar fi criteriul preţ, care acum, înţeleg eu, este scos din atenţia evaluatorilor. Piaţa va decide. Dar se poate întâmpla ca manualul să aibă calificativul „foarte bine”, dar să nu devină accesibil”, ne-a declarat profesoara Carmen Alexandrescu, evaluator de manuale de istorie.
Ministerul Educaţiei nu subvenţionează editurilor decât manualele pentru clasele I-X, elevii de clasele a XI-a şi a XII-a cumpărându-şi singuri cărţile.
Poate nu e lipsit de însemnătate că tocmai anul acesta editorii de manuale au ridicat atât de pregnant problema drepturilor de autor, pe care le-au plătit şi până acum, de altfel, urmaşilor scriitorilor.
