Ziua Părinţilor de Îngeri la Galaţi: "Acum ştim încotro e Raiul"

Ziua Părinţilor de Îngeri la Galaţi: "Acum ştim încotro e Raiul"
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Duminică seara, părinţii şi rudele micuţilor plecaţi prea curând dintre noi au aflat încotro e Raiul. Cea de-a şasea ediţie a Zilei Părinţilor de Îngeri a reunit în Parcul Eminescu peste o sută de persoane care au aprins lumânări, au spus rugăciuni, au împărţit bomboane şi au înălţat baloane colorate, în memoria micuţilor plecaţi prea devreme.

Evenimentul s-a desfăşurat, simultan, în 16 oraşe din ţară şi în patru localităţi din străinătate (Anglia, Franţa şi Germania), fiind iniţiat, ca în fiecare an, în ultima duminică a unii mai, de către Organizaţia E.M.M.A.. Îmbrăţişările, în astfel de momente, au o altă semnificaţie, mai adâncă.

„Acum ştim, cum spunea cineva anul trecut, încotro e Raiul – acolo unde se duc baloanele”, a afirmat Gabriela Istrate, voluntar E.M.M.A., cea care a rostit, la microfon, împreună cu toţi cei prezenţi, rugăciunea în memoria micuţilor. Prea mulţi copii din România pleacă mult prea repede dintre noi, fără ca nimeni să poată împiedica acest lucru. Duminică seara am înţeles, încă o dată, că „nicio talpă nu este atât de mică încât să nu lase nicio urmă pe lumea asta”.

Citit 835 ori Ultima modificare Luni, 27 Mai 2013 18:07

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.