Escrocherie pe banii locatarilor. Administratoare cu dosar penal

Escrocherie pe banii locatarilor. Administratoare cu dosar penal
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Deşi cele mai multe dintre familiile Asociaţiei de Proprietari 251 şi-au plătit întreţinerea la timp, administratoarea nu le-a mai dat bani furnizorilor din 2003 * Aceasta e acuzată că a băgat în buzunar peste 800.000 de lei, exact datoriile asociaţiei la Apaterm şi Apă-Canal * Femeia a reuşit să-i mai înşele o dată pe locatari, înainte să fie alungată


 

Deşi a încasat banii, cu chitanţă, Mihaela Surugiu, fosta administratoare de la AP 251, nu a mai plătit furnizorii din 2003, o acuză locatarii. Asociaţia are datorii şi penalităţi de peste un milion de lei la Apaterm, iar în apartamente apa caldă e oprită şi cea rece curge cu program. Locatarii mai spun că femeia a mizat pe încetineala autorităţilor şi pe naivitatea oamenilor şi a mai reuşit să-i escrocheze, timp de o lună, înainte să fie efectiv alungată de la asociaţie.

Proaspăt demisă, s-a angajat singură înapoi

„Viaţa liberă” a mai scris despre situaţia tensionată de la AP 251 (blocurile B1, C7 şi E3, de pe Strada Constructorilor). După demisia fostului preşedinte, Adunarea generală a proprietarilor l-a ales pe Constantin Petroşel, pentru a descurca iţele încâlcite ale datoriilor inexplicabile către furnizori. O primă măsură a noii conduceri a fost demiterea, în condiţiile legii, a administratoarei Mihaela Surugiu.

Deşi au crezut că taie răul de la rădăcină dacă o dau afară, membrilor AP 251 nici nu le-a trecut prin minte ce avea să urmeze. După cum ne-a povestit preşedintele Petroşel, Surugiu a arătat că ţine cu orice preţ să nu-şi piardă locul călduţ. Aflată în perioada de preaviz, şi-a adus câţiva acoliţi şi a întocmit, în numele Adunării generale, un proces-verbal prin care era ales un alt preşedinte, iar ea era repusă în funcţie. Cu tupeu, şi-a făcut şi un nou contract de muncă, de pe 19 aprilie (data la care îi expira preavizul dat la demitere), în baza Revisal a Inspectoratului de Muncă Galaţi.

Asociaţia cu doi administratori

Între timp, asociaţia a angajat, cum era normal, un nou administrator. Surprizele au apărut când administratoarea demisă a anunţat că întreţinerea pe luna aprilie se plăteşte la dumneaei. În mijlocul războiului anunţurilor făcute de o tabără (a Mihaelei Surugiu) sau de cealaltă (noul administrator), unii locatari au căzut în plasa femeii.

„Tocmai am fost la întreţinere (la noul administrator, n.r.) şi mi s-a spus că am restanţă 80 de lei pe luna trecută, pentru că i-am plătit Mihaelei Surugiu. Eu stau de un an aici, nu ştiu ce se întâmplă, dar când am întrebat am aflat că unii erau pro-noul administrator, alţii erau pro-Surugiu. Am plătit cum m-a dus capul, de altfel femeia era o doamnă ok, o sunam să îi dau consumul de apă prin telefon”, ne-a povestit doamna Georgiana Lupu, de la blocul C7.

Între 19 aprilie şi 28 mai, s-au găsit destui locatari (nu se ştie deocamdată câţi) care să-i plătească întreţinerea Mihaelei Surugiu, şi nu noului administrator, atestat de Primărie. Aşa a făcut şi doamna Artemisa Istrate, de la blocul E3, pensionară, care ne-a scris la redacţie, întrebând dacă a procedat bine. Purtătorul de cuvânt al Primăriei Galaţi, Mihai Costache, ne-a confirmat că, după expirarea preavizului de demitere, Mihaela Surugiu nu mai avea drept să ocupe postul, pentru că nu avea atestat şi nici nu a trecut examenul organizat în luna aprilie.

Ca să contracareze zvonurile taberei pro-Surugiu, preşedintele Constantin Petroşel a afişat peste tot, la sfârşitul lunii mai, chiar anunţul Primăriei Galaţi, conform căruia aceasta nu a obţinut atestatul de administrator. Femeia nu s-a ruşinat să afişeze că intră în concediu, după care s-a dat dusă, cu tot cu documentele din arhiva asociaţiei.

A ascuns documentele acasă

După demiterea administratoarei, membrii asociaţiei duc o bătălie pe mai multe fronturi. Preşedintele Petroşel a făcut plângere la Poliţie şi la Parchet, în numele asociaţiei, acuzând-o pe Surugiu de o fraudă 800.000 lei (exact debitul, fără penalităţi, datorat către Apaterm şi către Apă-Canal). O a doua plângere la Poliţie a vizat tocmai procesul verbal întocmit pentru repunerea ei ca administratoare, martorii recunoscând ulterior că nu a fost decât un simulacru de Adunare generală, după cum am aflat de la Petroşel. Ca urmare, fosta administratoare este cercetată într-un dosar penal, „cu acuzaţia săvârşirii de delapidare şi de fals în înscrisuri sub semnătură privată, urmând ca, după finalizare, dosarul să fie predat cu soluţie corespunzătoare Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi”, aşa cum ne-a confirmat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Galaţi, Bogdan Cojocaru. Poliţia a reuşit să confişte de la Mihaela Surugiu arhiva administraţiei, cu care aceasta fugise acasă, precum şi două laptopuri unde salvase alte documente. Cuantumul total al fraudei va fi aflat, cel mai probabil, atunci când expertul contabil angajat de asociaţie va termina de verificat arhiva de acte.

Datorii, penalităţi, restanţe

Familiile din cele trei blocuri vor resimţi mult timp de acum în acolo consecinţele acţiunilor fostei administratoare. Acum nu au apă caldă şi au program restricţionat la cea rece, însă la iarnă ar putea rămâne şi fără căldură. Deocamdată, asociaţia a solicitat şi a reuşit să obţină reeşalonarea datoriilor către Apă-Canal. Aceeaşi solicitare urmează să fie făcută şi la Apaterm. „Însă proprietarii nu pot beneficia şi de programul de ştergere a penalităţilor la Apaterm, pentru că Surugiu nu a realizat la asociaţie, în ultimii trei ani, punctajul minim necesar cerut de ei. Totuşi, sperăm ca acestea să fie şterse oricum, pentru că penalităţile nu au fost făcute din vina locatarilor, în afară de două-trei apartamente”, spune Petroşel. Înainte de finalizarea cercetărilor Poliţiei şi înainte ca expertul contabil să îşi termine treaba, nimeni nu poate spune ce se va întâmpla cu datoriile imense către Apaterm.

Deocamdată, problema cea mai stringentă este la oamenii care, luna trecută, au plătit întreţinerea la Surugiu, şi care au restanţe, întrucât femeia nu mai primea banii în numele asociaţiei. Pentru recuperarea acestor bani, asociaţia urmează să angajeze un avocat.

Alte nereguli

Oamenii ne-au relatat şi despre alte nereguli care intrau în obişnuinţa fostei administratoare. Doamna Pavel, de la blocul B1, ne-a spus că nu i s-a părut normal ca Surugiu să nu fi făcut măcar o dată o verificare a apometrelor. Un alt locatar, domnul Frăţilă, s-a plâns şi dumnealui că a fost o perioadă când, deşi are centrală de apartament, a fost „încărcat” la consumul comun de gaze cu câţiva zeci de metri cubi. Preşedintele AP 251 a descoperit, de altfel, că unele dintre datoriile proprietarilor către asociaţie sunt fictive, devreme ce, de exemplu, un apartament de la blocul B1 era „încărcat”, într-o singură lună, cu 100 metri cubi de apă rece, fără ştirea omului! În plus, oamenii vorbesc şi de alţi locatari care, dimpotrivă, ar fi fost avantajaţi de Surugiu în ceea ce priveşte consumul înregistrat şi plătit la asociaţie.

Cine e de vină?

Pentru că nu a răspuns la telefoanele noastre, nu am reuşit să aflăm şi părerea Mihaelei Surugiu, care, iniţial, era decisă să conteste demiterea sa de la asociaţie. Constantin Petroşel crede că „s-a ajuns aşa şi din cauza lipsei de interes a locatarilor. Stau şi privesc de după perdea, fără să intervină, deşi e vorba de banii lor. În plus, nici Primăria nu s-a implicat”, adaugă acesta.

Ultimul control la asociaţie, prin serviciul de specialitate al Primăriei, a fost acum şapte ani, când s-a şi descoperit, la aceeaşi administratoare, o lipsă în gestiune de peste 7.000 de lei, care urma să fie recuperată prin Serviciul Taxe şi Impozite. La solicitarea recentă a locatarilor, privind un nou control la administraţie, Primăria a răspuns că asociaţia trebuie să îşi angajeze singură un expert contabil pentru verificări.

Citit 7932 ori Ultima modificare Marți, 02 Iulie 2013 18:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.